CONSTANTIN GEORGESCU

Poet bucovinean














O piesă oarecare

Actor pe rampa lumii prelinsă în amurg,
Îmi joc destinul...o piesă oarecare,
Sperând să smulg ovaţii prin cutele cortinei
Statuilor de ghips, cu chipuri lapidare.
Un ceas netrebnic mă cheamă din culise
Să-mi iau din garderobă trecutul care doare,
Ca Hamlet ori ca Faust pe scândura podelei,
Să-mi joc ursita, singur, sub triste reflectoare.
Din lojele de fum se flutură batiste,
Ca pe-un peron de gară cu amintiri rebele,
Nimic nu e dincolo, decât un gând pribeag
Gonit de Antigone sub albe capitele.
De pe obraji îmi curge fardul gros
Şi-mi geme masca sub leneş caolin,
Jucând până la capăt rolul inocenţei
De mim neânţeles şi cabotin.


Elegie

E linişte şi sălciile tac
Lângă oglinda lucie de apă,
Prin ramuri, vântul, picură tristeţi
Şi gânduri vesperale, inima mi-o sapă.
Iar în genunchi şi iar te chem
Cu mâini întinse peste lume,
Mi-au amorţit, privirile pe drum
Tot căutând himera fără nume
Pe care ţărm să te mai caut?
Urcând pe brânci cohorte de-ntuneric
Şi-n care iaduri să cobor?
Dintre ruini să te desferic.
Mai arde-o noapte în cenuşă
Şi nici un glas nu spintecă tăcerea
În zare, mă aşteaptă, corăbii sfărâmate
De vântul despletit, mai crâncen ca durerea.
Când oboseala mea, curând, te va ajunge
Cu liliac bătut te voi opri din drum,
Coroană, pentru noaptea cea mai lungă
Ţi-oi împleti, din crengile de fum.


Splen

Păşeam, tăcut, prin publica grădină,
Cu umbra furişată, pe urma melei sorţi
Agăţătoare iederi zideau neauzite,
Peisaje aţipite, cu lacăte la porţi.
Vechi amintiri mă devorau flămânde
Şi auzeam cum pulsul îmi bate în urechi,
Precum răsfrânte seve, spre frunzele bătrâne
Le urcă prin artere, platanii neperechi
Şi parcă te zăream la capătul aleii,
Subţire ca un vis, din candeli fumegând
Şi parcă mă chemai, strigându-mă pe nume
O clipă doar, statuie, prin ierburi levitând.
Treceam printre felii de lună despicată,
Ca o geneză verde, printr-un noian de ani,
Purtând acelaşi nume, cu buzele crăpate,
Să-mi reazem nostalgia pe umeri de platani.


Noiembrie clar

Las noaptea să-mi zvânte sub pleoape
Cometa jilavă, cu chenarul livid,
Pe marginea mesei, la cina de taină,
Când mirul din candeli arde avid.
Doar tu ai rămas pe afară,
Gâfâind năucită de atâtea dorinţi,
Un ultim tramvai cutreieră noaptea,
Ducând către case halouri de sfinţi.
Riscăm între noi o toamnă geroasă
Trasată pe geam de-un noiembrie clar.
Aşa că, mai bine, hai să ne scriem
Iubiri născocite, pe margini de ziar !
Liniştea piezişă pe templul nopţii cade
Iar noi, de-atâta pace, uităm să mai murim.
E ora când planeta, rotindu-se pe axă,
S-aude, în surdină, prin frunze când păşim.


Adagio

Vino iubito, păşind în surdină,
Să jucăm peste lume şotron
În seara timidă, când luna
Trimite ficţiuni de sezon.
Nu şterge tăcerea urmelor tale!
Prelinse pe ţărmuri ca marea
Şi-ţi va fi cu mult mai uşor
Atunci când îţi va ninge iertarea.
Când vântul adie prin vişini,
Iar cerul se scurge prin streşini aton,
Amândoi în grădina de şoapte
Să jucăm peste lume şotron.


Poet din BucovinaConstantin Georgescu (n. 22 iulie 1951):

Membru fondator şi fost redactor la Revista „Obcina Literară”,
Fondator şi conducător la Cenaclul Literar-Artistic “Mig Radauti
Membru la Societatea Scriitorilor Bucovineni.

Cărți publicate: 

- Libertatea de a fi trist
- Flaut în iarbă
- Așteptând inorogul
- Foșnetul cuvintelor
- Ochiul de rezervă
- Secerișul de ninsori

A publicat poezie în revistele: Luceafarul, Contemporanul, Plumb, Septentrion, Obcina Literară.

Pagina facebook: Constantin Georgescu

Copyright © 2017 Constantin Georgescu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.


Niciun comentariu

Un produs Blogger.