CORINA DIMITRIU

Să fii!

Nu mi se pare

un lucru foarte mare

să te naști floare.

Culoarea ta

sărutată de soare,

alintă ori doare

și are

mereu alte înțelesuri

și sensuri…

De lumina ta se vor folosi poeții

cât să viseze un catren…

și, apoi,

cine te-ar mai vedea?

cine ți-ar număra nopțile de tainic dor?

Poate un nor

trecător pe cărări de senin,

ți-ar lăsa pe gene de petală

câteva lacrimi…

Dacă ai vrea să trăiești

prin lumi de lumini

poate ar trebui

să te naști stea.

Să aluneci pe boltă

călare pe caii

din carul mare,

și să tulburi

cu licărirea ta de mister

flori și licurici,

muguri ori fluturi…

Uneori poate fi dureros de frumos

de ți-e dat

să fii om.

Ursitoarele ți-or hărăzi

vise

care să se împlinească

ori poate… nu,

oameni care să te iubească

ori doar să te amăgească,

flori care să te înveselească,

plecări, căutări, regăsiri, împliniri,

un zbor către soare,

o dragoste mare

și, apoi,

uitarea…

Mai bine să fii

o zi stea,

o zi floare,

o zi fluture,

o zi cântec,

o zi soare,

o zi om

și o zi lună,

cer senin,

inimă bună…

Să fii!

Neuitare

Mi-ai fost în noapte

stea și vis

și-adesea gândul abia scris

în palma vremii…

Și alint

cum nimeni altul nu mi-a fost

și pentru suflet adăpost…

Mi-ai fost speranță,

râs și cer,

încredere mi-ai fost

și zbor…

Mi-ești lacrimă,

acum,

mi-ești dor!

Târziu…

Am învățat cum se moare

de la pasărea călătoare

rămasă să sfârșească

împreună cu puiul ei

rănit.

De la căprioara ce a ales

să se lase ucisă de plumbul

destinat micului căprior.

Am învățat cum se moare

de la floarea ucisă de brumă

adunată-n cunună

încercând să-și ocrotească

bobocii-neînfloriți încă.

Abia acum,

când am învățat cum se moare,

voi sti să trăiesc

și cum!…

Căprioară, floare,

pasăre călătoare,

surâzând prin ninsoare,

un pas spre soare,

o privire spre mare,

viață născută din moarte,

din negru-culoare,

tăcere în fiece șoaptă

și murmur de lacrimă -

în lumină arzând.

Rugă

Fă-mi din brațe, Doamne,

rădăcini!

Din cuvinte-rugă -

fă-mi descântec!

să-mi păstrez iubitul

prin senin,

prin albastre zări

în dulce cântec.

Fă-mă, Doamne,

murmur lin de stea

să-mi alint iubitul, înger,

până-n zori.

Să-l adorm, copil,

în poala mea,

Pe-un altar de vis

înmiresmat cu flori.

Nostalgie

Trăiesc într-un timp

Al amintirilor…

Miroase a noapte,

A floare de tei,

Surâd  mii de stele,

Visez ochii tăi

Și-adesea-n răstimpuri

Mă cred fericită,

Sunt singură-n noapte

Și nu sunt iubită;

În grabă revii,

Ca să pleci mai în grabă,

În vise mi-apari

Pe-un peron, într-o gară

Cu brațe de flori

Cu surâs și cu soare

Ma-ntâmpini, ești tandru

Mă iubești și pleci iară

Când zorii grăbiți

Intră-n casă si-n șoapte…

Îmi spui c-ai să vii iar la mine

în noapte;

Vreau ziua să treacă mai iute

Și-aș vrea

prin doruri, prin șoapte

să plutim spre o stea.

Si-acolo-n lumină de inimi

și Lună

de-a pururi, de-a pururi!

Să fim împreună!

Corina Dimitriu: Numele meu este Corina Dimitriu și locuiesc în Bârlad. Am debutat în anul 2013 cu un grupaj de poeme în revista „Plumb” din Bacău. În 2014, am debutat  în volum cu “În preatârziul clipei”, volum de poeme publicat la editura Rovimed Publisher din Bacău. Am publicat poezii în revistele literare (ediții online) Confluențe literare, Literatura de azi, Qpoem. Colaborez, în continuare, cu revista “Plumb”din Bacău.

Coautor în antologiile:

Tata (realizată de poetul Puiu Răducan, 2014)

Doisprezece (realizată de poetul George Tei, 2015)

Deschide-mi, dorule, poarta (realizată de Marin Toma)

Prietenii poetice și Damele metaforei (antologii eCreator)

Jurnalul uni câmp de aripi (antologie Art Creativ)

Copyright © 2018 Corina Dimitriu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.