STELUȚA CRĂCIUN

Ca vântul

Eu sunt ca vântul:

tu vezi doar o încrețire

pe luciul apei;

furtuna o țin pentru mine

- oricum n-ai înțelege-o;

poate doar sus, norii

ar saluta-o cu un tunet.

Ai intra zgribulit în casă,

te-ai plânge de vremea rea

și te-ai gândi

un pic la mine,

întrebându-te

de ce nu dau semn,

neluând în seamă

delicata și transparenta

adiere

cu care te învălui.

Călătorie

Eram în trenul meu
mulțumită că am un loc la geam;
îmi îmbunătățeam calitatea vieții
citind o carte.
Timpul ațipise tihnit pe umăr;
priveam din când în când
pe fereastră
copacii de aur
imprevizibili și fugari
- între ei și mine
ecranul de sticlă.
Când trenul meu s-a oprit
într-o gară oarecare,
în celălalt tren
ce aștepta, alături,
să plece în altă direcție,
îți puseseși ochelarii
peste cartea deschisă
și priveai pe geamul tău,
absent și ușor dezabuzat.
Pentru un moment,
privirile noastre s-au întâlnit
înălțând o punte
pe care sentimente
au pornit amestecându-se
într-un fluid zvâcnind în inimi.
Timpul s-a trezit
și, ușor descumpănit,
a încercat să întârzie clipa...
Apoi trenul meu s-a pus în mișcare;
am reluat lectura cărții
mulțumită că am un loc la geam.
Timpul - pasăre înțeleaptă,
s-a așezat iar pe umărul meu
ațipind.

Volumul de versuri "Cuvinte simple"
Editura Pim - Iași - 2016

Duminică după-amiază

După-amiaza de duminică

are un aer de fată bătrână:

tânjește după ceva

ce n-a avut niciodată,

are un miros prăfuit

de poudre și de haine de sărbătoare

scoase rar la aer.

Și nici lumina asta călâie

n-o avantajează,

oricât de gros ar fi

stratul de fard

așezat inestetic și rigid

precum o mască, 

pentru care cireașa din dulceață

poate fi o amenințare la integritate:

- Nu, merci, nu mănânc dulce

că mă îngraș –

grăiește scândura uscată de timp

și cenușie ca vremea...

După-amiaza ta, după-amiază mea -

fete bătrâne

adunate la un loc

pentru o plictiseală comună

sau pentru o bârfă pofticioasă

despre care pe care

și cine cu cine...

Înapoi

M-am înstrăinat de tot

nu mă mai recunoaște

drumul acesta

mă împiedică 

în pietre dușmănoase

de care nu-mi amintesc

parcă anume le-a pus;

nici buruienile

nu mai sunt la fel:

măturica

a dispărut

doar mirosul a rămas

amărui și puțin dureros;

pe înserat

umbrele dragilor mei

se mai strâng pe stănoagă

să pună țara la cale.

blânzii cai murgi

nechează uneori

în visul copilăriei.

Steluța Crăciun (n. 11 august 1959): „Pentru mine poezia este mai mult decât o pasiune, un hobby, o ocupație. E o formă de salvare a unei părți din mine, *non omnis moriar*, cum spunea Horațiu. Și, într-un anume fel, poezia este zborul meu.”

Steluța Crăciun s-a născut la 11 august 1959 în Focșani, jud. Vrancea. A urmat cursurile prestigiosului liceu (azi colegiu național) “Al. I. Cuza” din localitatea natală, apoi cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, unde  a avut ca profesori nume mari ca: Al. Călinescu, Constantin Ciopraga, Mihai Drăgan, Ioan Constantinescu. Azi predă limba și literatura franceză la un colegiu tehnic în municipiul Roman, unde este stabilită încă de la terminarea facultății. Participă în calitate de membru la activitatea Cercului Literar de la Cluj încă de la înființarea acestuia în 2016. A scris versuri din tinerețe, dar a publicat sporadic în diverse reviste locale. În 2015 a publicat un grupaj de versuri în antologia „Lyrics et prosa”, la Editura Națiunea, București. În 2016 a publicat volumul de debut „Cuvinte simple” (la editura Pim, Iași), iar în 2018 a publicat volumul "Uși de hârtie" (editura Timpul). Are în pregătire un volum de proză scurtă.

„Poeta răsucește cu ajutorul cuvintelor realitatea cunoscută, palpabilă, creând o compoziție originală, inteligentă, savuroasă, meșteșugind imagini lirice inedite în care metafora tronează iar celelalte figuri de stil o servesc impecabil” afirmă despre poezia sa o altă poetă, Tatiana Dragotă.

Copyright © 2017 Steluța Crăciun

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.