MIA FROLLO



















În suflet o lampă mi s’a aprins

În suflet o lampă mi s’a aprins
Prin negură, așa de-odată...
Dorul de viață m’a cuprins,
Pe durere eram cu mâna uitată.

În suflet o lampă arde de ieri.
E solitară ca’n cimitir…
O dungă de zori, prin palide seri...
Din gânduri, o floare de aur pe-un fir.

Zăpada stelelor trece pe drum,
Cu’nfiorarea de vară în vânt...
Acelaș zadarnic de vis și de fum?
O las să se stingă fără cuvânt.
(“Pagini literare” nr. 04, aprilie 1937)


Dor

Mă doare atâta cer albastru,
mă doare primăvara toată...
Un nor întinde cupa d’alabastru
Să prindă ce mai e în inima moartă.

A fost o poveste cândva vreodată?
a cântat viața și pentru mine?
Parfum îmi aruncă floarea uscată
cu'n nesfârșit freamăt de bine.

Mi-e dor de tot ce-am crezut că a fost,
mi-e dor de neștiuta amăgire,
goală de mine, mă simt fără rost,
mi-e dor și de nota falsă în iubire.

Uite cum vii iar, primăvară!
vii cu aceleași făgăduieli...
Țigăncile strigă flori pe-afară...
Mi-e dor de revolta primei îndoieli.

Văd bulgări ce cad pe o groapă de fum,
Mi-e dor de tragicul ceasului târziu,
Vin de la un prieten mort și pe drum
îmi părură oamenii umbre și el viu.
(“Preocupări literare” nr. 04, 1 aprilie 1936)

Literatură intrebelică
Volumul de debut "Flori de flăcări"
(premiul Academiei Române în anul 
1923)


Viziunea lui Mihai

La Turda, odinioară după luptă…
De sânge crunt, câmpia era suptă...

Cu fruntea prinsă'n gloria amară
A bătăliei dusă până’n seară,

Se odihnea Mihai... O mână'n viitor,
Se pregătea în umbră de omor.

Dar cum privea, pe după vremuri, viața,
Îi apăru un diafan copil cu fața

Pe care era scrisă soarta țării.
Un alt Mihai în pragul depărtării…

Pe un tron de aur sprijinit pe zare,
El pricepu a vremurilor cărare –

Și sprijinind în palme capul cruce -
Lui Basta îi surâse la răscruce.
(“Pagini literare” - februarie 1941)



Mia Frollo (Maria Buzoianu): (n. 1886, Buzău – d. 1966) “Se spune că în lumea de acum, poezia moare... Sufletul de poet – dacă mai există – trebuie să-și puie cenușa pocăinții și sau să-și recunoască greșala fatală de-a se fi revoltat contra realității, dorind să schimbe pentru plăcerea sa personală, legile ei naturale, sau să se retragă cu sufletul rănit, așteptând moartea în singurătate… Pe lume, grădina poeților este plină de mărăcini, brozii au crescut înalți, florile delicate stau ascunes, sufocate, sau sunt călcate invizibile în picioare…” (articolul “Madona Poezia” publicat în revista “Flori de crin” nr. 2 1935)

Mia Frollo a debutat în anul 1906 în revista “Vieața nouă”, semnând cu numele real: Maria Buzoianu. A fost profesoară de limba română în Bucurș;ti și a a participat la ședințele cenaclului literar “Sburătorul” condus de Eugen Lovinescu.  A publicat poezie și articole de critică literară în revistele “Viața românească”, “Flori de crin”, “Noi pagini literare”, “Flacăra”, “Cetatea literară”, “Poezia”, “Convorbiri literare”, “Sburătorul” etc. Unicul ei volum de poezie tipărit – “Flori de flăcări” (1923) - a fost premiat de Academia Română.


Niciun comentariu

Un produs Blogger.