ION MOLDOVEANU

Psalm

Sunt mai singur și mai trist, o, Doamne,

Ca un plop pe mal de ape verzi;

Tot aștept culesul greu al toamnei

Cu rod plin în suflet și livezi.

Stau aici credințele plecate,

Crengi ale copacilor uscate,

Semnul să răsară’n zarea sură,

Nu se’ndură, Doamne, nu se’ndură!

Dar îl simt în limpezi dimineți,

Ca’n amurul revărsat din dig.

Ies atunci din ape și tristeți

Și Te strig din noaptea mea, te strig!

(revista “Symposion” – decembrie 1938)

Luntrea stă la mal…

Soarele a tivit cu aur fruntea brazilor:

Decorul pare de pe alt tărâm.

Ca purpura din umerii obrajilor

Înflorim pe rând și iarăși veștezim.

La poarta Ierihonului am bate

Dar suntem goi de visuri și veșminte.

Mai zgribulim cu aripele frânte

Pândind bătaia orei în singurătate.

Și mai visăm. De veacuri mai visăm.

Poate Edenul, ori poate lumina din noi.

Și iar sunt brazii văduviți și goi,

Și luntrea stă la mal. Și așteptăm...

(revista “Symposion” – decembrie 1938)

Cântec de sfârșit

Azi nu mai cânt. Undeva

Cerurile-s sparte.

Din viață, din moarte

A căzut o stea.

Peste gând, peste tot

Curg melodiile. Reci.

Să’nchid visul de veci

În glastre, nu pot.

Mâinile’ntinse-au căzut.

Pasul pe lespezi s’a frânt.

Cerurile vrute sânt

Căzute cu fața în lut.

Azi nu mai cânt. În treacăt

Arunc ultima carte

Peste viață și moarte,

Închise cu lacăt.

(publicată postum în revista “Symposion” – iunie 1939)

Ion Moldoveanu (n. 10 ianuarie 1913, Lechința – d. 17 mai 1939, Savadisla) a fost unul dintre cei mai valoroși poeți ardeleni din perioada interbelică. A publicat versuri în revistele literare Hyperion, Freamătul școalei, Vatra, Lanuri, Gând românesc. A făcut parte din gruparea revistei Symposion, alături de Leontin Brudașcu, Vasile Copilu-Cheatră, Dumitru Isac, Radu Stanca ș.a. În timpul vieții a publicat placheta de versuri “Zbor peste ape” (Editura “Cartea Românească”, Cluj, 1939). A murit tânăr, la 26 de ani, “din care 7-8, sau mai mulți, i-a trăit sub teroarea unei boli căreia îi place tinerețea.” (George Popa - în revista Lanuri - nr. 4 din 1939) Opera lui literară a fost rezumată astfel în “salutul de despărțire” rostit în 21 mai 1939 la mormântul poetului: “Poezia lui, impregnată de o senină și adâncă tristețe, scrisă sub semnul sfârșitului ce avea să vină, înfiorată de presimțirea fatalității, impresionează prin marea nostalgie pentru plaiul azuriu al gândurilor sale, prinsă într’o formă care atinge uneori perfecțiunea.”