ALEXANDRU DOMINIC

Iehova

O, Dumnezeule!

De ce-i așa de-albastru azi pe cer?

L'ai părăsit? - că nici o adiere

Şi nici un nour nu trentură’n eter,

Și'n mine nici un dor, nici o durere?

Mă tem de-acest senin încremenit

În jurul meu, de pacea nevisată -

De par'că'ntreaga lume ar fi murit

De mult, sau nu s'ar fi născut vreodată!

Îndură-te de frica mea, Părinte!

Coboară peste fire iar şi tună!

Eu nu te ştiu decât lovind fierbinte,

Şi nu te recunosc decât: furtună!

lertare, Doamne! Sânt mai mic, stiu bine,

Ca dorul meu înflăcărat spre Tine!

Dar sânt pădurea Ta ce te visează

Un fulger uriaş, hohotitor;

Mă răscoleste iar! Mă'nsângerează!

Genunchii mei te aşteaptă și te vor...

Un cântec vast şi o vasta pocăinţă

Vibrează'n zămislirea mea, în sânge:

Eu sunt acordul Tău imens ce plânge,

Pe infinita vieţii umilinţă:

Eu sânt suprema Ta împărtăşire

Şi suferinţă...

Eu sunt războiul Tău de fericire -

Şi de nefericire!

În pacea care azi mi-o dăruieşti,

Tu nu esti Doamne, precum nu’s nici eu!

Mă voi târî pe drumul cât de greu

Spre viforul departe'n care eşti...

Te-oi întâlni. Şi'n mine, ca 'o lava,

Să  năvălească sbuciumu-ţi ne'nvins,

Ca trăznetul într'un stejar! aprins,

Căzând – să-ţi recunosc eterna slavă!

                          II

Copacii dogorâti şi-au scuturat

În iarbă ultimii ciorchini de soare;

Întins, cu gazele amestecat,

Visez în iarba cald aromitoare.

Vin umbrele... Descind de pe colină,

Încet, nepăsătoare'n gloată vin;

Se sting în iarbă bobii de lumină,

Dar ochii mei sunt umezi de senin...

Coboară noaptea'ndrăgostită, caldă,

În primăvara mea neașteptată,

Şi'n ochii mei întineriţi se scaldă

Din nou cereasca strălucire toată.

Dar din adânc pornesc tăceri în zare

Şi tainic cresc şi suie tot mai mult.

Îmi plec urechea la pământ şi-ascult:-

E inim-mi ce bate atât de tare.

Ascult... şi-acuma, Doamne, - acuma ştiu:

În orice strop senin care-a căzut

În ochii mei, ca ploaia într'un pustiu,

În fiecare, Doamne, te-am pierdut!

Eu sânt desgrădinatul raiul Tău,

În care gemi, ascuns, ca un sihastru;

Tu vii la mine nu din cer albastru,

Ci din adâncul nu ştiu cărui hău.

Sunt nicovala Ta, pe care pui

Şi-ascuți roşitul fier al luptei Tale,

Nu aurul şi pacea orişicui;

Sunt urna Ta de adevăr si jale;-

De ce mi-ai dat senin şi bucurie?

Vă 'mpart seninul meu la toti: Veniți!

Sânt un milog de atâta bogăţie,-

Cerşesc să-l dau şi, nimenea nu ştie,

Şi'nvins de-avutul meu strig iar: Veniți,

Să m'ajutati şi să mă desrobiţi

De pacea care vrea să mă răpună;

Să-mi fie ochii umezi - de furtună!...

Ascult, ascult în noaptea dimprejur:

Mi-e inima un clopot... care sună

În bolta de tăcere şi de-azur.

(mai, 1923)

Alexandru Dominic în Sburătorul din 6 noiembrie 1920

Piramida

Ne’nvins, - ca un stilet enorm, pătruns

Prin inima pământului, ş'ajuns

Prin spatele planetei biruite, -

Stă vârful Piramidei neclintite,

însângerat şi mut, sclipind în soare, -

Şi, visător, e'n veşnică’aşteptare.

De mii de ani - universal şi greu -

Atras de Infinitul şi Misterul

Ce-l ocroteşte sus pe Dumnezeu, -

Stă gata să străpungă Cerul.

Dar visul Faraonilor ce dorm

În fund, adânc, sub mistica povară,

E-atât de greu, de tainic şi enorm,

Că Piramida, - neputând urni

Imensa lor tăcere milenară, -

E ţintuită’n loc.

                     ...Aşteaptă-o zi

Când, - ostenită de a nu putea

Sbura la cer, - din desnădâjduire

Va mbrăţişa pe cei ce dorm sub ea.

Şi'ntrun gigantic salt de răzvrătire -

Cu vârful ei extatic, dominant -
Pe veci se va înfig - în Neant!..

Alexandru Dominic (pseudonimul literar al lui Avram Reichman, n. 12 ianuarie 1889, București, d. 1942, Bucureşti). Poet și dramaturg. A colaborat la ziare şi reviste literare de prestigiu: Flacăra, Cronica, Lumea Evree, Cugetul liber, Umanitatea, Puntea de fildeş ș.a. Piesa în 3 acte Sonata umbrelor scrisă de Alexandru Dominic a fost jucată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti (1921) și - sub titlul Schatten - a fost pusă în scenă la Neues Theater am Zoo, Berlin, 1922.

Volume publicate:

Revolte şi răstigniri (poezii, Editura Luceafarul, 1920)

Sonata umbrelor (teatru, Editura Socec, 1921)

Clopote peste adâncuri, Poesis (1927)