FLORICA BUD - TRĂIND ÎN PĂCAT
Trăind în păcat
irod antipa fusese zărit, bântuind prin cetate și călcând maiestic.
pasul său, bătaie apăsată pe caldarâm, trezea din somn vietățile,
lumea lor, cu nopți fără sfârșit și fără zile, era iarăși amenințată,
trăiau uitați de Domnul cu spaima minutului apocalptic în vene,
sabia atârnată, însemna pentru ei pasul bine potcovit al unui cal,
troznetul roților unei trăsuri a timpului, trecând grabnică nălucă,
urmând cadența patrulei, care părea să mărșăluiască la nesfârșit,
moarte, moarte, erau cuvintele transmise prin semnale premorse,
ultimatumul dădea fiori reci micilor locuitori ai subcetății incerte.
viața trăită sub apăsarea pietrei bazaltice nu era nicidecum simplă
după cum nici prin cetate viața nu era desprinsă din raiul promis,
ecourile vieții de la palat ajungeau în cetate, pe ritmuri salomeice
huzurul nu a fost cunoscut, nici o zi, locuitorilor de rând ai cetății.
irod antipa, erou al zilelor trecute, străbate la pas cetatea machaerus
măria sa, prezență înaltă, iapa îl urmează, înșăunată în piei scumpe
pintenii și potcoavele sunt turnate în aur, gândurile fiind... sărăcite
unul îi tot dă târcoale, nelăsându-l în pace, reușind să-l tulbure tare
deși, doar fericirea și irodiada ar fi singurele cu drept de bântuire.
trupul masiv a lui irod purta cu semeție un chip ascuns sub o barbă
minunatul zâmbet sinistru îl are de veacuri bine lipit pe oasele feţei
un tic îi dezgolea, ritmic, clipocirile limbii împleticită în bolborosiri
păreau limbi de foc, rătăcinde fără stăpân în hăurile, rămase alveole,
câmpul bucal regesc se prezintă în istoria modernă și contemporană
fiind o gură, care poate să facă cinste oricărui tiran, plastic ilustrată,
prin scene repetitive, o alveolă și un dinte, ar putea fi un an-alveolă
versus un an-dinte, dar în schimb falangele palmei drepte se odihnesc,
descărnate și umile cum sunt, pe locul unde ar trebui să se afle inima,
vai, ce tragedie irodianică, inima primul organ al unui trup păgân,
care încă mai este devorat de corbii regești, înainte de a fi exorcizată,
opera unui stol corbic, corvus corax ei având de atunci rânza sensibilă.
irod privea lumea din jur cu greutate, prin ochii ce colcâiau de viermi,
anneliele erau dezgustate și ele de imaginile scenelor cetacice rămase.
cu precădere, ultimele orori erau bine întipărite pe retină rex-irodiană.
cuplul compus din Irod și cal era urmat de aproape de o mammalia gri,
observată din altarul zeilor, soața irodiană nu pare a fi o simplă capră,
totuși, este o capra hircus, înfățișarea jerpelită contrastând cu semeția.
Când dansul devine iscoadă
chiar poate ucide cetățenii de rând, voalul pe duda zurlie, acoperind,
orice muritor stradal putea greși, confuzia putea să îl coste chiar capul,
cum să greșească un muritor de rând în machaerus în cetatea lui Irod?
rămâne locul însemnat cu moartea, după... mortul urmând a fi judecat.
irod părea stăpân pe situație când, de fapt, bovina îl târa tiranic după ea.
urmărind scena cu ochii sleiți din satelit, așa cum o fac machaerusenii,
zi după zi ca un tic, noi și ei, bieții trecători, țintuiți în ace, pe pământ,
trăim fără patimă, când zeița este fidelă și apanaj doar celor puternici,
scena și acțiunea cuplului poate fi interpretată după bunul plac scenic
contează privitorul şi poziția, pe care o are el, pe o scară tipic-umană.
cei care au dreptul şi plăcerea să o vadă de mai aproape, greşesc grav,
păcătuiesc, hulind-o caprină, când, de fapt, ea e chiar irodiada în carne,
splendoriada ei și cea a păcatului a fost transformată — de însuși zeus,
exasperat de rele săvârșite de ea — în capra hircus, ce nefiind acceptată
în subspecie, nici de ea, nici de celelalte caprinae, a fost pe loc exclusă.
irod, suferind de aleasă profunzime, boală pe care tot o târăște seculic,
behăindă cum este, o iubește cu tot cu cele patru picioare hilar-dezgolite.
stearpă fiind, irodiada se află, biata de ea, ca o ființă, mereu în călduri,
ofertându-se pe tava contemporană ei, o salomee dansândă din burice,
licoare picurândă, otravă regelui şi tuturor celor ce voiau să o soarbă.
pierdut este irod pentru popor și pentru urmași, sub dansul irodiadei,
fiind mult mai rău pentru el, decât înecat sub valurile mării cea moartă.
să o poată poseda, iar și iar, regele ar dori, chiar dacă dorința ar aduce
moarte în cetate și mai departe să vândă, să dea foc romei, pro... nero.
nebunul a devenit mai nebun, în vremi, irod condus de mitra irodiadei
femeia a fost blestemată de către zeus și bufonii lui, să îi adăpostească
până în ultima clipă în pântece, să ascundă talanți care zornăie îmbietor,
producând regelui Irod și urmașilor săi un şir... fibonaccian de orgasme.
irod antipa suspină și acum după plăceri cumpărate; divide et impera!
ar putea el să exclame, trăind în prezent ca un poet risipitor de alegorii
el se plimbă, jurând răzbunare, prin cetatea machaerus zăcândă pustie.
locuitorii fiind plecați în căutare, au rămas stăpâni hulpavi, doar corbii
stoluri negre, croncănind fără rușine pe străzi, patrulează ca la ei acasă;
regele caută copii din casă în casă, pofta irodiadei vrea să o împlinească.
irod antipa ştia bine, că pruncii tăiați ar fi putut să însemne... și viitorul,
slăbiciunile au ales iarăși în locul lui: arginții, prezentul și mitra infructă.
Citește aici mai multe poezii și profilul autoarei:
Citește aici:
Copyright © 2026 Florica Bud
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Leave a Comment