LUCIAN-VICTOR BOTA - PE ARCURI ELECTRICE

 

Poezii din volumul “Pe arcuri electrice” (Editura Grinta, 2023)


***

mi-a zis
inima

ia-ți pomul și umblă

sădește-te departe
de
gândul drujbei

așa că acum am găsit
un loc potrivit
unde să-mi îngrop cuvântul

să nu se veștejească

***

au venit niște vremuri de furtună
însă
am învățat să merg
pe arcuri
electrice
fără să-mi fie electrocutat zborul

am învățat
să-mi iau propriile tălpi în spinare
și să merg fără să mă înțep
în sârma ghimpată

arcul electric
mă sugrumă
acum învăț să respir


***

piatra aceea aruncată
în mine a devenit
o bucată de carne care a prins rădăcini

la picioarele crucii

răsăritul acum mi se pare o cicatrice
care se închide la apus

cuvintele tale
nu mai zgârie zidul


***

iubește-mă sau mă lasă
ca vis neîmplinit sau ca un pom
stingher pe lângă casă

zborul tău să fie lin
și drumul de mătase

ia-ți cu tine lacrimile în pumn
și nu te uita înapoi
că nu e momentul acum
să dai timpul înapoi

iubește-mă sau mă lasă
când te vei întoarce acasă
și vremea va fi de
coasă

***

trăiesc asemeni unor cuvinte
necitite
care stau pe un perete câteodată

umed de ploi
și alte dăți luminat de soare

doar umbra mea le mai citește
îmi ține loc când trupul meu e absent
sau când simt nevoia de a avea un tovarăș
de cameră

 
***

Doamne
dacă ai să mă îmbătrânești
lasă-mi rădăcinile
mintea și sufletul
să fie ramurile tinere și limpezi

rădăcinile ca să se înfigă
în Tine cât mai adânc și odată hrănindu-se cu seva Ta să
dea naștere unui nou puiet
curat care să aibă roade

mintea și sufletul în care
cel ce se apropie de ele să găsească
acea limpezire a apei
încât atunci când va bea din apa aceea să se umple

cu slava Ta


***

în colțul ferestrei
umbra înmormântează lumina zilei
bocetul căprioarei
îngenunchează chipul în lac
așezat în mijlocul pădurii
trupul meu putrezește sub frunze
ascultând pământul

din gura unui lup
iese luna să îmbrățișeze
sufletul nopții
în plină iarnă



***

umbre ucise
de tăcerea trecătorilor
îngeri înlănțuiți
din naștere

în ochii mei
cerul sângerează,
pământul
își ascunde fața în mare

și dincolo de mare
nu mai sunt zboruri
adânci

pescărușii au aripi
din sârmă ghimpată
și marea
mă-nghite

mi se zbate trupul în valuri
corabia mea
se îneacă

mă-nghite rana...


Mai multe versuri și profilul autorului aici: Lucian-Victor Bota
Citește aici: Lucian-Victor Bota – Poeți înghețați

Copyright © 2023 Lucian-Victor Bota
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.