IONUȚ CALOTĂ - ORAȘUL TATUAT

Ionuț Calotă – Orașul tatuat (editura Universitară, 2021): Poezia este, la Ionuț Calotă, o expresie a memoriei care se demantelează în timpul scrierii textului. Granița dintre imaginar și real este foarte subțire, poetul o trece cu superbia omului care se simte liber în oricare dintre lumile posibile. Un aer de ”5 G” bântuie universul poeziei din acest volum bine articulat, spațiul virtual al cuvintelor se încarcă de materie, imaginile fac implozie și te lasă să vezi realitatea care le-a generat. E o realitate convenabilă? E o realitate care ar trebui să ne înspăimânte? E greu de spus. Poetul ne avertizează doar că Omul de azi (și dintotdeauna?) se regăsește golit de sine însuși în fața unui Univers care se încălzește tot de la bătaia nevolnică a inimilor noastre. (Adrian Alui Gheorghe)

Autorul este un experimentator non violent, dar interesant. Un vocabular «electronic» pătrunde în carte (poemovirus, printați 3D, chat, haștag, corpul său digital, the pets of poets, smart, casa mea digitală, orașul tatuat etc…). Autorul iese din realitate în altă lume, cea a poeziei, locul ficțiunii fiind orașul. (Angela Nache Mamier)

Călătorie în jurul meu în mai mult de 80 de poezii

Voi, toți, unde sunteți?
Eu stau în centrul acestui oraș-labirint și știu
am 1001 de vieți.
Pe toate le trăiesc acum
în prima zi de după sfârșitul lumii.
Încă port vina tuturor celor vii
ca pe o amprentă uitată
în golul acesta al minții
în spațiul rămas între visuri și virusuri.
Învăț noul alfabet.
Sunt captiv în colțul ascuns al orașului
suspendat în aer
ca într-o pasăre
ghemuit în această carte
copac de fum
și  lumina oamenilor
mă înflorește.

Inima mea de plastilină

Nu-mi doresc decât să fiu liniștit
ca această plantă din ghiveci
dar e prea târziu.
După această boală
nu o să ne mai recunoaștem.
Undeva, însă
încep să se coacă
brațele firave ale copacilor tineri.
Ninge peste ei cu fulgi
din ce în ce mai bătrâni.
Doar inima mea
de plastilină
se plimbă goală
goală
pe nevăzuta planetă
pe sub ziduri
care se înalță
să rănească cerul.

 

Trezirea în rezervația poeților

Ești cel mai bătrân poet tânăr - mi-ai spus -
I-ai cunoscut pe toți vecinii tăi celebri
care circulă pe rotile prin saloane
prin patria ta de cenușă vie!
Ce copil bătrân sunt - mi-am spus -
sărutat de infirmierele impudice
fugărit de ambulanțe
prin labirintul roșu in vitro!
Cerneala de la selfie
curge pe spinarea-mi încovoiată
sub ghilotine și ploile acide
când zăpezi și cărți visez
mângâiat de glasul macaralelor.
Ești ultimul Kafka
Cel mai iubit dintre poeți - mi-au spus -
Din mine explodează anemonele
pline de nicotina crudă.
Nici nu știu dacă m-am născut – răspund eu -
Stau deasupra orașului și
acum, ca o anatemă
doar mie, în loc de cocoș
îmi cântă, dimineața
sirena de la salvare.

Înainte de fiecare poezie e tăcere

Îmi amintesc cum citeam  seara
la lumina pălăriei bunicului meu
apoi stăteam suspendat pe marginea balconului
ca deasupra unei prăpăstii
şi priveam lumea
în interiorul ei.

Când nu a mai fost el
mă ascundeam sub pătură
şi făceam lumină cu singura portocală
pe care o primeam de la Moș Gerilă.

Pistolul de hârtie

Am fost și eu la război.
Am avut de dus
propria bătălie
când mă cuprindea furia
scrisului.
Am stat față în față cu inamicul
dar nici el nu mă vedea pe mine
nici eu.

Desigur
nu poți să crezi ceea ce nu vezi
dar acum, iată, eu văd perfect
linia orizontului
cum se scufundă
trăgând după ea catargele părăsite
și dârele de fum
de la epoleții
care s-au aprins singuri.
Supraviețuitorii, doar ei
încă mai înoată
împreună cu zorii.

Volumul pe libris.ro: Orașul tatuat
Mai multe poezii și profilul autorului aici: Ionuț Calotă
Citește aici poezii din volumele: Cum să supraviețuiești în dragoste, În lumea lui Magaie, Cu secera și ciocanul la gât

 

Copyright © 2023 Ionuț Calotă
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.