DANIELA PÂRVU DORIN
scriu un poem la porțile nopții
poate
fi și banal
numai
descătușarea să urce liberă
ca
iedera pe ziduri
ca-ntr-un
dans vegetal
și-n
zănatice jocuri de iele
spre
toată lucrarea
din
același trunchi
de-am
fi să urcăm
până
la stele…
dar
tremur odată cu frunzele
şi
sentimente făcute mănunchi..
nici
nu mă mai văd de atâta verde
şi
de atâta iubire
într-un
singur impuls
de
aceia mă-nalț la porțile nopții
eu
să-ți fiu iederă
iar
tu...
poemul
din care
m-am
smuls...
Poem de duminică
Azi
e prima dată când mi-e drag să stau cu mine
azi,
chiar nu mai am chef să schimb lumea
dar
e un exercițiu ludic să-mi pot expune sufletul
în
lumina unui ciob de sticlă colorată de mine...
nu
mai calc desculță demult...
dar
mă-ntreb, numai! unde se ține
concursul
de frumusețe al dumnezeirii
când
fiecare zi se ascunde după cealaltă
numai
eu... alerg, alerg vrând multe să uit-
celulele
mele toate au memorie
toate
amintirile îmi ard sub piele
numai
Chopin e cântecul meu de răspuns
să-nțeleg
cum de mi-e drag,
azi
să stau cu mine
într-un
labirint lăuntric când cineva
încearcă
să urce o scară cu susul în jos...
Azi iubesc un singur mâine
Acolo
unde-ţi puneai tu capul,
în
golul din claviculă
începe
rugăciunea singurătății...
acolo
îmi ascund
eu...cuvintele
dar
nu știu până când...
de
ieri iubesc un singur mâine,
și-un
singur vers
ori
prea îndrăgostit
ori
prea flămând...
E
adevarat?
de-ntind
pe pernă mâna
îmi
pui semințe-n răni
sau
mi te-arunci în gând?
nu
mi-e totuna,
de-ntreb!
trec
viața pe curat,
încărunțesc
în somn
săpând
într-un destin supus
cu
palme de soldat...
Nu-mi
iese ruga, deși ard
și
caut rătăcită
o
mie de-ntrebări sărate
pe
trupul meu de răstignită-
sunt
suflet slab sau cântec mut?
fără
cuvinte azi!
iubesc
un singur mâine
și-nvăț cu noi ce-i de făcut...
Poemele cu ochii verzi
Se
scutură crinii
peste
tăcerea care mă scrie,
caut
să te închid într-un poem
sau
într-o simplă poezie
numai
că tot ce frământ
e
fără umbră şi doare,
dar
azi
îmi
ești dator
și
complice
în
cereasca-mi chemare
Lasă-mă
un timp
să
dispar
pentru
cât mi-e de dor
vreau
să-mi caut cuminte
un
împrumut
exista
o bancă de cuvinte!
orice
cuvânt care respiră
numai
în doi
mă
inspiră!
De
aceia mi-e bine
azi
te caut prin iubesc-ul
ce-l
am de la tine
chiar
dacă se scutură crinii,
te
rog sa mă crezi:
de-o
vreme-
scriu
numai poeme
cu
ochii verzi
Daniela
Pârvu Dorin (n. 1965, Iași): "Eu scriu de când mă știu. Consider că alături de poezie viața mea e un
concert unic. Am debutat în revista liceului - “Năzuințe
și împliniri” - în anul 1980. Am publicat
mai apoi versuri în reviste și în publicații literare de prestigiu literare
(Cronica, Convorbiri literare, Poezia, Suplimentul artistic al Scânteii
Tineretului, Viața, Monitorul Cultural, Timpul, Observatorul) și în diverse
Antologii. Am publicat două volume de versuri: Mi-e nervul aprins (1995) și Arta de a plânge (1997). După
1995 m-am alăturat revistelor online, blogurilor și grupurilor de literatură de
pe Facebook - dar nu numai - descoperindu-mi astfel vocea mea personală
(Agonia.net, Însemne culturale, Basarabia literară, Negru pe alb, Poezii de
suflet, Cenaclul Noduri și Semne, Universul prieteniei, Cronopedia,
Citatepedia, Ziarul Lumina, Noul Orfeu, Ecoul, etc.).
Nu
mi-a plăcut niciodată ideea de “poezie feminină” sau
invers. Cunoașterea și coborârea în sine nu au sex... ca îngerii..."
Citește mai multe poezii aici: Daniela Pârvu Dorin - Preaplin, Daniela Pârvu Dorin - Poeme de stare și Daniela Pârvu Dorin - Invitație la vulnerabilitate
Copyright © 2017 Daniela
Pârvu Dorin
Utilizarea integrală sau
parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Leave a Comment