CHRISTIAN WILHELM SCHENK - VĂ LAS ȘI VOUĂ

 

Vă las și vouă

Vă las această umbră de mucegai și picuri
De ceară scursă dintre doi ochi de avatar;
Vă las o frunte-n umbre preaplină de nimicuri
Şi-un gând sa vă petreacă în zile de amar.

Vă las uitarea-ntreagă să nu mai știți de mine
C-am fost şi eu odată alăturea de voi,
Să știți și voi odată pe-atunci când mi-era bine
Că începurăm toți necunoscuți și goi.

Acum când vă e steaua deasupra stelei mele
Uitați-vă cum pale tot mai în depărtare
Și-ncet, încet se duce spre moartea altor stele
Acolo unde totul nicicând nu mai răsare.

Rămâneți voi cu cele ce vă dăduse soarta
Și rămâneți pe ceruri alături de cei mari
Pe când eu voi rămâne păzindu-vă la poarta
Prin care trec aceia ce sunt în lume tari.


Zeii mei

Zeii mei sunt întorsătura
Orbilor ce țin cuvinte
Nedospite între gene
Rumegate
Digerate
Și nepuse-n fraze dure
De un fulger caligraf.

Soarele îmi bate-n gene
c-o pendulă veștejită-n
toamna
muribundei sfinte
frază de-nnoptare.

Tăcerea supremă,
Tăcerea ce cade
Cascadă tăcută a ochilor tăi
Sugrumă spre ziuă
O literă-n coama prelinselor fraze
Uitate de alții mai răi decât tine
Uitate de un mine mai rău decât un Eu.


Neprins în cuvinte

Fratele umblă desculț
printre cioburi
din frazele sparte
al greului spus,
el umblă de parcă
pe tălpi poartă blana
poemului veșnic
neprins în cuvinte.

Dar calcă din ziuă
în ziuă
și iar…

Noaptea
e pauza dintre cuvinte!


O, Doamne!

Te miri o, Doamne, cât păcat pe lume!
Ne-ai dat pământul, secetă și rune
Să descifrăm taina din bob de grâu
Când lumea curge-n lume prinsă-n frâu?

Că Te-am uitat și am uitat de bune
Te miri o, Doamne, cât păcat pe lume?
Te uiți la noi, oglindă ce Ți-E datul,
Și nu-nțelegi minunea și păcatul?!

Ai fost prea vrednic și cu noi prea darnic,
Ne-ai zămislit Cucernic și prea Harnic!
Te miri o, Doamne, cât păcat pe lume
De Te-am uitat și nu-Ți mai știm de nume?

Dându-ne-Ți ființa, sufletul și visul
Ne-Ai dat orbirea să-i vedem abisul,
Ne-Ai dat puterea Mumei fără Mume:
Te miri o, Doamne, cât păcat pe lume?


Suntem acei

Umbra cuvintelor
nu sunt doar semne
trecute prin istorii de nedemne
căruțe
cu birjari și-njurături!

Cuvintele sunt pline
de armuri pedestre
împletite-n coamă de cai
purtând în frunte
o icoană...

Caii-s sălbateci,
plini de libertate
și astfel
vor intra-n eternitate
iar noi cei mici născuți sub glia lor
suntem acei
ce nu se nasc...
dar mor –


Testamentul

         (Mentorului Tudor Arghezi)

Așa cum te-am găsit bătrân poet
Cu basca neagră și cu-n ochi șiret,
Cu celălalt privindu-mă adânc
De îmi venea să intru în pământ.

Când pe genunchi m-ai pus, un puișor,
Acolo pe terasă-n Mărțișor,
Trăgeai alene fumul din trabuc
Iar eu stăteam înțepenit, năuc –

Ți-am arătat și prima poezie;
Copil fiind cu multă fantezie
Mi-ai spicuit cu mare importanță
Plagiatura mea, cea după „Zdreanță”,
Dar serios tu mă priveai cu vicleșug
Zicându-mi: „Măi ce meșteșug”!

Și anii au trecut de-atunci vâltoare
Ce m-au format spre alte viitoare
Poeme mult mai mult meșteșugite
De „Cânturile” tale potrivite,

Și-așa m-a ispitit pe-atunci talentul
Să-mi scriu și eu ca tine Testamentul!

Când ai plecat am încercat să duc
Cu mine amintirile acelui nuc
Ce-n mijlocul grădinii-l închiseși
Lângă livada plină de cireși –

Deși nu pot să scriu atât de bine
Precum ieșit-au slovele din tine,
Te țin în suflet ca-ntr-un mausoleu
Pe care-l las urmașilor mereu!

Prin testamente și apocalipsa
Iubirilor care îți simt și astăzi lipsa
Te duc cu slovele ce nu mai au oprire
Spre-a semenilor dulce nemurire!

Renașterea e un sfârșit

Cu sufletu-mi grădină te conduc,
tu Afrodită lui Uranos fiică,
pe drumurile care duc
spre-ncrucișările care despică
amurgul serilor de ziua-n care
timpul rămâne numai o mișcare.

Legendele bătrâne-nmuguresc
Pe straturile sufletului meu
Și eu aștept din nou să făuresc
Într-un cuprins de curcubeu
Iubirea ultimei speranțe
Fără săgeți și doleanțe.

Deci a venit și m-am supus
Acelui Mare și nespus
Divin oracol covârșit:

Renașterea e un sfârșit!



Mai multe poezii și profilul autorului aici: Christian Wilhelm Schenk
Citește aici poezii din volumul: Poetica sedecim


Copyright © 2023 Christian Wilhelm Schenk (Wilhelm Schenk)
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.