NASTIA MUREȘAN - POEME DERIZORII

 

poem derizoriu

dar Ție ce-ți mai spun îngerii
aud că de fapt ei nu au memorie
practicând lejer o fericire eternă
pe cealaltă lume
poate că noi în loc să-ți cerem
dimineața și seara iertare și pâine
ar trebui să-ți mai povestim câte ceva
de la dinozauri încoace au mai fost
niște întâmplări care să-ți stârnească interesul
just curious, my Lord
cum se mai vede din al nouălea cer
mica planetă albastră
de curând o ușoară deviație a axei sale
ne-a dat fiori celor care am mai rămas
apoi mici schimbări de relief regional
niște gropi comune apar peste noapte sau peste zi
dar practic universul a rămas la fel
un peisaj cosmic agreabil
oceanul planetar prinde să bată în roșu
cred ca de acolo de la Tine se vede ca un frumos apus
imagine din satelit

Anatomia fricii

acesta este trupul meu străbătut
de coridoarele fricii.
privește-l cum ai privi
nudul lui Corot din camera franceză, să zicem.
sau o femeie culcată în iarbă.
aceleași incizii subțiri printre gene
și-ai putea să mă vezi pe sub piele cum stau
ghemuită, gata să fug, gata să sar.
cum te iubesc cu torțe aprinse pe urmele tale

Noiembrie cu fluturi

noiembrie, orașul se plictisește de moarte.
oameni cenușii, lilieci lipiți de ziduri
așteptând pedepsirea vrăjitoarelor.

am fost demascate, fantoma mea dragă
la ușa mea ferecată așteaptă mulțimea
temându-se sincer
că acest octombrie cu tine în poză
i-ar lua sufletul.
să scoatem să scoatem răul din mijlocul tău,
vrăjitoareo
gata să mă despoaie de luminile tale lățite pe piele,
să mă lege de mâini, de picioare, să mă ducă la apă
eu aș pluti, aș pluti între vinovată nevinovată
ar trebui să mă ardă la Turnul Croitorilor,
n-ar rămâne nici urmă din petele mele aurii

eu te țin așa moartă pe brațe, udă și rece.
putrezesc odată cu pânzele tale,
am gura plină de frunze, de ierburi,
ne scurgem lipite una de alta
în subteranele tale cu fluturi amorțiți

10, 10 și ceva

și un soare ca de 1 martie
cu o seară înainte ninsese

prin fereastra unui McDonald’s undeva prin Obor priveam

fulgii cât niște fluturi
la masa de lângă mine Nicu Covaci
mănâncă friptură, cartofi prăjiți și salată de varză
uite și tu ce soare voiam să-ți spun ce soare

vezi ce soare
sfârșitul lumii decurge logic din întâmplarea că nu pot
ține de una singură soarele ăsta, ia-l de pe umerii mei
ia-l din pieptul meu vezi cum faci un soare mai mic un soare mai ușor

un soare mai plăpând să-l pot duce fără ajutorul tău

sunt mai densă decât izotopul U235
și asta pune lumea în pericol
ascult cum sună de 3 ori, închid și devin foarte grea

picioarele îmi intră în asfalt
trotuarul începe să crape crăpăturile se întind până sub temeliile

benzinăriei de lângă stația de metrou
până sub temeliile blocurilor de o parte și de a alta
bulevardul e un imens crater
de ce nu privești pe fereastră de ce nu spui alo de ce nu vezi soarele
de ce nu salvezi lumea
cobor și iau metroul, deasupra liniște

Vestea

am plâns când am aflat că vei muri.
și mi-am smuls veșmintele și mi-am sfâșiat carnea.
am zis Doamne,
nu te teme pentru lucrarea Ta,
dar trebuie să moară, căci nu-l mai pot cuprinde.
apoi cu mâinile mele te-am dezvelit
te-am spălat, te-am învelit.
și-am fugit să curăț, să ard
urmele, semnele noastre amestecate.
am zis Doamne,
uite lumea ca la Început, ce loc mare și gol.

Îți șade bine moartă

privită la microscop această întâmplare
n-ai fi crezut

ia aspectul unei arteziene împroșcând
roșu irevocabil cerul
dar altfel ce mai faci doctore
îți șade bine privirea asta de demiurg cu efectul placebo
în buzunare

doar că avem o problemă se pare
ți-a scăpat prea adânc bisturiul
eu umblu cu sternul despicat
în plus lași semne peste tot
și sângele meu s-a scurs până
dincolo de zăpezi

mal praxis vor specula gazete obscure
adevărat masacru printre axiome
și cele 10 porunci
de-au ajuns cuvintele să semene leit

credeam că pot să trec invizibilă

dar

pari schimbată ești bolnavă sau ce

îți șade bine moartă
cum ai rămas așa cu ochii deschiși

și mă întreabă dacă nu vreau un soi de lalele
franjurate pentru grădină
ba da

tu știi să pleci

în urmă grădinile se ridică la ceruri
eu rămân fără umbră și fără poveri
doar niște cuiburi de aer pe umeri
nu-mi amintesc locul acesta nici ziua de ieri
pe pământ nici un semn aproape departe
doar celălalt mal
desprins ca o mânecă de zeu adormit
la ospețe.

parcarea lui Dumnezeu

miroase a rumeguș printre blocuri și a brad despicat
Dumnezeu se mută la noi în parcare
unii spun că până dă înghețul
alții că la primăvara care vine
printre scânduri se vede înăuntru pământul

iarba uscată, grămezi de cuie, o pălărie din paie
cutii goale de Mandy, o teslă, pungi de plastic,
lucruri de-ale Lui

lumea nu s-a schimbat cine știe ce
sub streșini se înghesuie două Dacii ruginite
mai încolo rufe întinse la uscat,
e vremea în care se coc vinetele și gogoșarii
seara, pe cărbuni, în parcare
din blocul ANL se mai vede un colț de perete
pe care scrie God bless Viagra

lumea e aproape la fel
doar mirosul de lemn
noi prindem iz de rumeguș și de lemn rindeluit
Dumnezeu miroase a brad despicat

 

Citește aici mai multe poezii și profilul autoarei: Nastia Mureșan

Copyright © 2022 Nastia Mureșan
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.