NASTIA MUREȘAN - FEMEIA DE STICLĂ

 

femeia de sticlă

ea pășește atent ca o balerină de sticlă printre sunete
o așteptare ordonată și după-amiaza trece fără nicio rană
pereții nu mai au gustul de var, sunt un capăt al lucrurilor
doar hotare de sticlă

undeva, lucid, el respiră regulat

ea imaginează noaptea revoluții zgomotoase, ținându-și respirația
să nu tulbure ordinea din regatul ei neted.
sub pleoapele ei de sticlă, fastuoase corole de cioburi împroașcă universul
dimineața o găsește la locul ei cuminte
nici un țipăt.

Scrisoare de la Femeia Iubită

Doamne, eu cred că tu ești bărbatul cu porumbei
în parcul înghețat tăceam pe aceeași bancă
nu ți-aș mărturisi dacă n-am semăna într-atât și
dacă nu te-aș auzi, uneori, rugându-te temător
la picioarele mele
femeie, ajută-mă, femeie cu credința ta

a trecut stăpânul pe-aici
nu i-a plăcut tristețea din așternut, nici întunericul
din carnea și din oasele mele.
îmbracă-te-n alb, mâine în zori vei muri, Femeia mea Iubită
vom arde paiele, vom izgoni liliecii din Turn,
aici vom păstra bijuteriile Coroanei
și colecția mea de armuri

în piață butoaie, cai obosiți, miros de murături
îmbrăcată în alb pășesc înspre marele rug
în Hyde Park-ul înghețat Tu chemi porumbeii

temutul bărbat trage aer în piept

o zi frumoasă, soarele roșu imens.
apoi vânătoarea de vulpi.

femeie de nisip

uau cu ce viteză cade femeie asta
de unde o fi țâșnit
să vezi ce zi spectaculoasă până la urmă
bulgărele acesta de foc va face gaură în pământ
El mijind ochii să vadă mai bine locul
plecând urechea să prindă impactul
și icnetul ei

eu căutam, Doamne, o lume din nisip
să mă-mprăștii, nu mai suport să fiu
așa închegată
și nu făceam, oricum, decât să mă rotesc
neștiind unde mi-e locul
crezi că mai apuc să văd dunele,
tuaregii înfășurați în albastru?

Însemnele

aveam sumedenie de întrebări
dar e mută dragostea mea
ne înțelegem prin semne
într-o zi când totul părea încremenit între întâmplări
iubirea mea descrie în aer un semn al mirării
de care între timp aproape uitasem
sub ochii mei îi creșteau unghii lungi prevestind
dâre roșii pe sufletul meu
din priviri părând să mă-ntrebe ce-ai zice
de-o iubire cu șapte capete
să ridice nisipul în slăvi
pârjolind pământul sub copite

trecând herghelii prin sângele meu îmi rămâne
un semn al crucii din oasele albe.
ieri se lungește tăcută în patul meu dragostea
luându-mă-n brațe părea să mă treacă pragul
vastelor sale tăceri
o lumină filtrată ne întinde umbrele pe pereți
în semnele liniștii.
azi e solemnă dragostea mea
mă privește în ochi lăsând de-nțeles
că jocul e înaintea oricărui pretext.
să fie semnul plecării
se aseamănă izbitor cu o reverență
concentrat și atent îmi ferește coastele lăsând la vedere
teama mea în roșu aprins ca o jivină
apoi duios dragostea mea se apleacă adulmecând
părea că miroase o floare.

de Ilinca ce mai știți

era prima în clasă, citea cărți groase
și visa să se facă artistă.

unchiul ei, paznic la c.a.p., singurul om din sat
care se plimba pe ogor cu pușca în spate
o striga în fiecare zi cu alt nume
dar numele nu are nicio importanță gândea Ilinca
îi plăcea joaca asta.
Ilinca, ce nume bun pentru o artistă.
artistă o să te faci zicea unchiul ei paznic și-i întindea
o piersică furată din livada c.a.p.-ului.

ce mai știți de Ilinca,
a avut noroc cum a terminat școala s-a măritat
a făcut copii, și-a cumpărat aragaz și mașină de spălat
perdele de Pașcani și mobilă cu bani de la C.A.R.
trăiește bine Ilinca.

într-o seară, în casa goală, și-a amintit cum voia
să se facă artistă, că așa sunt tinerii, visează ca nebunii
dar a avut noroc, a găsit niște oameni cu bani să le spele podelele,
geamurile, veceul.

de Ilinca, ce mai știți de Ilinca
și-a cumpărat kit-ul de curățenie dolly kit euromop
cu găleată dublă de 15 litri pe roți
dolly kit este ușor, compact și practic.
plus mănuși de menaj galbene.
nu mai sta așa de mult în genunchi
doamna se mai răstește la ea
pune mâna, nu mopul și Ilinca se apleacă
freacă până lucește, îi place și ei când se uită în urmă.

ce mai știți de Ilinca
într-o zi Ilinca a scris o poezie
scrii poezii în loc să faci curățenie ca lumea
dar a avut noroc
doamna i-a dat un rest de parfum la vie est belle
mai sunt două trei pufuri și pentru tine
Ilinca a plâns puțin, prima oară după mulți ani
în care n-a vărsat o lacrimă, nici ea nu știe de ce a plâns

liniște

și liniște se făcu
într-o tăcere deplină copii cu piepturile desfăcute
se prăbușesc în centrul orașului
înroșesc firele de iarbă
și piatra de râu
acoperișurile ard praful se ridică în aer
în liniște

într-o tăcere deplină femeile își scot ochii
își sfâșie pânzele și zgârie Porțile Cerului

Citește aici mai multe poezii și profilul autoarei: Nastia Mureșan
Citește aici: Nastia Mureșan - Poeme derizorii

Copyright © 2022 Nastia Mureșan
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.