NICOLETA FLORESCU - CRESC

Cresc

Dintr-un imperiu se naște un singur dragon și adoarme când mă vede

Nimeni nu scapă de o bestie mică
Te atinge peste tot și coboară ușor pe teritoriile putrefacției
În universul ăsta se spune că angoasa ta miroase a cadavru
Nu trebuie pe pat nici dacă vrei
Fetele astea cu dinții strâmbi sunt singure
Am 33 fără 20 și nu trebuie să beau ca să scriu cică sensul șosețelelor înmuiate în urină nu e
Te am doar pe tine și turbezi
Tăria din 5 în 5 ore te face mare
Crește colesterolul
Te am doar pe tine și ești murdară și ai cancer la sân și ai clacat recent
Cazi mironosițo pe Tinder
Stai în pătulețul meu
Cazi și distrugem paramecița teleportată în portieră
S-a desprins un bec ca umplutura de plastic a eugeniei
Eugenia lasă capul în jos și-și abuzează soțul.
E Anca, stă cu 4 cai și-și bate colocatarii
E Anca și ține sub control oamenii
E Anca și nu se lasă modelată.

La ce te gândești când vezi o femeie
Care nu e pregătită să
Care undeva în margine trage pe nas regretele tuturor
Care transpiră și-și lasă umerii proeminenți și-i ridică și-i lasă și-i ridică
Și se așează așa urâtă cum e și râd copiii de ea
Treci pe Lalelelor, lângă mulți pești
Abia astepți să crape sau ceva de genul
Dar știm amândoi că nu se va întâmpla.

Femeile mor în baie, lângă peturile strânse în urma soțului
Lângă omorul luat zilnic
Lângă fasolea lăsată pe foc să ardă organele lui ca niște cățeluși abandonați lângă pădure
Își desena pete pe frunte și mergea-n Obor
Era cea mai frumoasă femeie și-i turna plozi celui mai frumos bărbat
Și erau fericiți râdeau și ca orice femeie

murea în baie.

Oamenii

Inima ta e un motor diesel cu anarhiile slăbiciunilor făcute ca la carte
În 13 ani înveți să te supui
Glandele salivare se comportă perfect când sunt zgâriate
ia sonda aia înfundată la care te gândești cu groază
Am fost prinsă la mijloc
O imagine cât o sută de cuvinte plus gesturile mici
Încă mai crezi în Dumnezeul ăla atotștiutor
Când îți lași cămașa-n jos și speri că totul va fi bine
Oamenii beau cel mai mult când sunt zdrobiți
Oamenii scot tot ce-i mai bun din ei când se zbat ca semințele
N-am intoleranțe, dorințe și vicii
Si totuși mereu merg în sus și vărs mai mult decât oricine altcineva
Mintea mea e o bucățică de iederă prin care trec numai mușchii salvamarilor
Tot ce fac e un ciclu în care eman resturi
Când e de probă oamenii nu fac față decât sub presiune oasele se comprimă ca niște șobolani într-o cutiuță muzicală pe care o deschizi din an în paște
Tot ce fac e un gest tembel de remodelare
Mă simt ca o Evă instabilă emoțional
Ești tânără și frumoasă și îi e scârbă de tine Tamara
Ești ca o păpușică de ceară de care n-are nevoie nici un copil
Nu mai merge nicăieri fără țeluri
Nu lua obiecte care vor vegeta ani
Palpezi beculețul roșu la fel cum făceau cu bucățelele de aluat de pe piept
Încă te crezi frumoasă și orice încredere-ar veni din interior îi aburește pe toți
Ascunde formele de șmecherașii ăia necopți pe care nu-i satisface nimic
Visele ei sunt ca niște bucățele de scalp iritate
E un mic Big Bang care ne-a definit cantitățile de căldură pierdută
Și-am lăsat mereu de la mine, deci ia-o ușor te rog actualizează grafica parametrilor în care-ți lași nevoile la deversat
Te rog rupe-te de teritoriul în care-ai pierdut tot
Te rog cunoaște și părțile interne ale bătrânelor lăbărțate
Provoacă-mă
Strânge bobițele strugurilor tare la piept cum ai face-o cu cei dragi
Să scrii pentru cineva de care fugi și să-ți treacă e mult mai ok.

„Aprinde lumina ca să vezi"

N-am nevoie de lumini aprinse
Du-te anastasia vin și eu
13 ani te pot întoarce pe toate părțile
"Aprinde lumina ca să vezi"
Țipă și-o să audă

Fetițele duc lupte mici
Rose are umerii goi și nu așteaptă nimic de la oameni
La început din noi ieșea tot
Erupțiile cu botul pe labe
Ai comis-o
Panica/dezaxarea doare rău
Jocurile violente sunt puseuri distructive
Aleg liniștea de perioade cot-la-cot
Du-o de mână si iubește-o
Beți-vă creerii împreună sunteți la fel de mici
Zona traumei se desfigurează cu zgomot
surd
Bunică-mea-și freacă batista
Clișee/spasme
Cassandra vede sus clopotul bisericii din lego
Duce mâna la gură
Confesiuni, rămân virusată
Alienarea face bine
Mult mai bine
După un contact insuportabil
Metastaze
Găuri îmbibate-n tot ce țâșnea când se deregla
În somn palpezi statutul emoțional
Greață și muzică mixată de motocicliști fantomă
Apără-te
Capricii
Gingiile gâdilate, renunță la pofte
Vom adăuga degetul cibernetic care va fi în stare să atingă și punctele sensibile ale unui hibrid
Lângă noi mahmurelile, frica, abuzul, oazele de liniște întrerupte
Fetițele cu tocuri negre și fața-n tabletă
Consumul indecent, umbra stătută
Lovitura lui în ceafă
Urmele de alcool lăsate pe frunte
Reflexele pe baza emoției construiau un fel de capelă sensibilă la lumină
Tăieturile de pe bărbie erau îndeajuns de mici încât să nu se vadă cât le acoperi cu compresele de aluat ale covrigarilor triști.

Fiul

Să-ți strângi fiul în brațe
E ok
Nu trebuia să existați, nu v-ați ales
Nu v-ați vrut
Izolația hrănește
Ce bine e când faci ceva cu mâna aia
N-atârnă.
Stau cuminte dacă mă pui, îngrop tot și cunosc părțile vitale
Intravenos se-aplică
Străduiește-te, stabilește/
Obsesii mecanice /
Ne vor lua locul n-ai timp să cedezi
Dacă finalul nu-i bun nu-ncepi
Fă cu scârbă/ nu te mai urâți
Viermii hrănesc
Salivezi în urma fricilor
Ești vulgară- nu dovedești nimic
Retragi, intuiești și ești predispusă impulsurilor cord-lob
N-ai lăsat flirtul s-ajungă la final
Te-a târât
Era în background melodia unor rusoaice bete
Imitații, degetele infectate
Clachezi/ și-am zis că-i nașpa/
Ce face lumea
Nu-ți imagina nu trăiești viața asta pentru tine
Ce să spun/eu/sunt-un-nimic, repet
Frustrați ne ducem în TPL/ cât de scurt e drumul
Iar te cerți cu maică-ta
Drepturile femeilor
Erupția lor când le-a ajuns vedeți voi nu-i de bine
Despre arhitectura igienei interioare
Intențiile/ capul lângă paharul gol
Gesturile care dor, apropierea care doare
Îndepărtarea care se simte
Controlăm si suprapunem atingerile
Devine ceva intim
Apăsăm punctele slabe ca pe niște fălci erodate
Setăm limitele, expulzăm
Selectăm ce să
Aplatizăm texturile
Nimic nu-ți setează direcția
Nu te-mplinește ca om
Mergi mai departe, de-asta avem nevoie acum
Urmările actelor-bucățelele uscate, cară-le
Ai discutat despre asta cu cineva
Dacă am făcut-o cum trebuie
Dacă m-am retras la timp
Dacă m-am înhăitat, tu te-ocupi acolo mulțumim
Durerile când te învinovățești/tu controlezi mai greu pe partea ta
Nu te-ajuta bei să uiți e bine continuă.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Nicoleta Florescu

Citește și: Nicoleta Florescu - Pur și simplu aici

Copyright © 2019 Nicoleta Florescu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.