GEORGE IONIȚĂ

***

ai luat cu tine doar amintirile -

câte au mai rămas

lăsând aici

scăunelul cu trei picioare

nu îţi va mai fi de folos

şi oricum

el trebuia să rămână aici

apoi ai încuiat încet uşa

trăgând parcă de timp

o dată...

de două ori...

şi ai pus cheia cu grijă

sub preşul ţesut

din cârpe colorate

ai inspirat adânc din aerul acesta

de toamnă târzie

şi m-ai întrebat

“acum, încotro mergem fiule?”

***

te-am aşteptat să vii aseară

să-mi umpli gândurile mele

priveam cum iarna

ninge trist afară

punând în calea ta

un alb covor

de neatinse stele

şi-am fi plecat

pe pârtiile moi

strivind sub pasul nostru

neînceputele zăpezi

şi viscolul ar fi suflat

printre nămeţi

să nu rămână urme înapoi...

***

de aici

totul se vede printre zăbrele

cerul

iarba

valul...

de aici

totul se simte printre zăbrele

golul

speranţa

coşmarul...

de aici

nu poţi evada

decât într-o lume

în care nimeni

timpul nu mai măsoară

căci totul e cerul

şi noaptea

şi golul...

colind

colindă colindătorii

pe la porţi cu ivăre trase

fantome par casele părăsite

cu hornuri nefumegânde

şi fără acoperişuri

aici nimeni nu e candela să aprindă

nimeni icoanei ce-atârnă în cui

rugi să-i mai facă

zac mute cărţile roase de şoareci

doar vântul când bate filele-ntoarce

spulberă praful

atâta viaţă pe aici a trecut

şi cât de pustiu e acum

ferestre batante se-aud de departe

cam scârţâie noaptea până târziu

trec trişti colindătorii

pe la porţi cu ivăre trase…

ce poate fi mai trist

(in memorian Alexandru)

ce poate fi mai trist în lumea asta

decât să vezi

cum lumina din ochii unui copil

se stinge încet

încet

până devine amintire

că jocul a rămas neterminat

iar eu am fost mut

la nedumerirea lui

faceţi linişte

o linişte atât de mare

încât doar fulgii de zăpadă care cad

peste pustiul alb

să-mi spargă timpanele…

pe o frunză uscată

pe o frunză uscată ţi-aş scrie

rând după rând

de toamna asta pustie

ce-mi picură-n gând

aş rupe-o apoi pe jumătate

să fie o toamnă la doi

şi poate cândva adunate

ne-om întomna amândoi

(poezii din volumul: Poeme întomnate)

George Ioniţă (n. 13 iulie 1954, Titu): A debutat editorial în anul 2000 (la 46 de ani) cu volumul de poezie Panta Rhei (prefaţat de Cezar Ivănescu). Autorul volumului La Baaad remarca în mod tranşant acolo, atât inteligenţa poeziei de notaţie practicată de tardivul debutant (în sensul pozitiv al sintagmei), cât şi autenticitatea şi sinceritatea ei debordantă la nivelul trăirii. Creaţiile în versuri şi proză ale lui George Ioniţă au primit, după debutul editorial, diverse distincţii şi diplome din partea unor edituri şi reviste literare, fiind incluse în sumarul diverselor antologii de gen, de la, să zicem, Surâsul crizantemei (antologia haiku-ului românesc, Cluj, 2004), la Antologiile revistei Singur (proză, Târgovişte, 2010, respectiv, poezie, 2014). George Ioniţă este membru al Ligii Scriitorilor din România şi al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni.

Volume publicate:

Panta Rhei (poezie, 2000)

Umbre (poezie, 2001)

Prizonierul uneo clipe (poezie, 2003)

Labirinturi (poezie, 2006)

Rănită, umbra mea (poezie, 2011)

Cuvinte tăcute (poezie, 2012)

Poeme întomnate (poezie, 2016)
Leagănul toamnei (poezie, 2018)

Copyright © 2019 George Ioniţă

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.