ISABELA BRĂNESCU - FRUMUSEȚEA DOARE

Frumusețea doare

Eram la mare într-o seară ca oricare alta, pe faleză

Pe stabilopozi se urcase o copilă care se învârtea,

Așa, cu brațele spre cer, ca o pasăre

Se juca vântul în părul ei și ea râdea, îi plăcea!

Când s-a întors cu fața spre mine am uitat să respir,

era atât de frumoasă, mă străpungea!

Mi se așezase frica printre lacrimi și nu cobora,

se învârtea pe aceiași stabilopozi împreună cu ea,

râzându-mi cu râsul copilei,

chemându-mă parcă aproape

Ochii ei negri mă urmăreau, obrazul îi strălucea a fericire,

pentru o clipă am fost convinsă că era un înger

în clipa în care mi-a zâmbit, și am pălit

Împreună cu ea toată frumusețea de pe pământ s-ar risipi, am gândit

Mă striga marea cu un val înspumat și am plecat încovoindu-mă

Am plâns în seara aceea fără să știu de ce,

abia de curând am înțeles, citind poezia ta

Remat

Am triat zilele trecute câteva lăzi încărcate cu gânduri

Tot ce era acolo era perimat și le-am lăsat pe podea

(podeaua are iz de motorină și poate lua foc la prima chenzină)

Dimineața, înainte de a ieși din casă, am fost surprinsă să descopăr locul gol,

plecaseră toate! mi-a fost teamă să postez pe fb un anunț pentru recuperări

Cine știe... îl vede cine nu trebuie și crede că este vreun câștig bunicel

În seara următoare le-am găsit lângă ușă, se întorseseră slutele cu sutele,

înmulțindu-se ca nevrutele cu ochii aprinși de nesomn. Arătam a jumătate de om

sau a castani într-o toamnă de o mie de ani

M-am strecurat cu greu printre ele, trebuia să le hrănesc încă o noapte, hmm,

poate că mâine vor pleca în altă parte. Dacă nu se poate altfel,

am să donez lăzile unui boier, are sigur depozite și lăcate, dacă o vrea!

Dacă nu și nu, am auzit că există un loc numit remat

care colectează sentimente la un preț justificat! Am uitat să vă întreb,

aveți o mașină de închiriat pentru transport?

Vă ofer la schimb o ladă din care curcubeul s-a revărsat!

Cerc vicios

Eu căutam o explicație, o formulă, o fereastră pe post de teoremă

de care să mă pot agăța

la fel cum se agață cerul în fiecare seară de ultima stea

Triunghiurile amoroase trebuie evitate. Adică, renunțăm la amor ca la oase,

am înțeles eu, descifrând desenul de pe strada Verona,

de unde ai sentimentul că te privesc urmele unui asediu domestic

Clădirile în renovare nu mai pot fi dovezi, așa că vă rog să mă credeți pe cuvânt

Era desenat un cerc vicios din care se desprinsese o rază către nivelul de jos

Chiar dacă veți spune că am capul pătrat, tot geometria m-a învățat

că formele au rostul lor… Încerc să-mi adun mințile de o vreme,

dar se vede treaba că nu reușesc. În ultimele zile tot greșesc adunarea

Cum să adun frunze, cu biciclete, note de plată, vrăbii și stauete?

Aș mai adăuga și o lustra, poate și un colac de salvare…

Dacă ar trebui să aleg, aș renunța la toate pentru o idee poetică! Cum altcumva… 

Așa că reîncep: frunze, biciclete, vrăbii, statuete…

E toamnă pe strada Verona… ce a mai rămas?

Să se agațe de lustra mea cerul când se va stinge ultima stea,

asta aș vrea!

doar eu și Prometeu

în fiecare seară mă apropii de urechea ta la o distanță cât noaptea

subțiată de febra ce mi se plimbă prin trup 

aproape că mă bâlbâi când îți vorbesc

condamnată la moarte prin topire, mă sting

mi se desface trupul în mii și mii scântei numai gândind

vreau un semn pe ziduri, un graffitti, trufaș

asemeni unui zâmbet pe cea mai înaltă clădire din oraș

să nu te bucuri, a mea e suferința și bucuria toată. A ta e doar scânteia

doar tu și eu

nu! doar eu și Prometeu

Este sfiala păcat?

Aș fi vrut să fii o pădure virgină în care să mi se răcorească aripile în nopțile reci
După ce se zbat nevrotic în apele adânci, se smulg singure privindu-și în oglindă umbrele,
sunt ocupate locurile în Tour Eiffel, mi-au spus, aruncând spre cer
zborurile mele trunchiate, rănind îngeri, oferindu-mi neputința pentru o zi,
ca să mă simt mai puțin om, să înțeleg ce înseamnă-a nu fi!
Aș fi vrut, este sfiala păcat? să te trezesc abia când bate iarna-n ferești,
să mă așez lângă tine, să te privesc, am fi semănat cu valea plângerii lui Eleni
Iar eu nu m-aș fi oprit niciodată din plâns!

Mai multe poezii și profilul literar al autoarei aici: Isabela Brănescu, urbane

Blog personal: am răsturnat iubirea printre rânduri

Copyright © 2019 Isabela Brănescu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.