SIMONA GABRIELA CARP

 

m-am visat noaptea trecută

în Gara de Nord din Timișoara
cu nerăbdarea strânsă între palme
cu un bilet fără dată de plecare

de câte ori am făcut drumul ăsta
cu gândul la tine?
ești pretutindeni – etern 
o stație în care trenurile au uitat
să mai oprească

dar tu, în loc să-mi săruți ochii triști
îmi arăți ofertele la drujbe
îmi spui că vrei să tai pomii bătrâni
iar eu, iau fiecare propoziție
& o las să crească în mine
până începe să mă taie

atât de tare te iubesc încât dorința
nu mai are nevoie să se deosebească
de viață
încât utopia s-a rușinat de propriul nume
& s-a făcut adevăr

te caut prin toate încăperile
în care ai rămas fără să rămâi
prin toate locurile 
unde tăcerea îți păstrează forma

găsesc doar ecoul tău
tăind în mine ca o linie de tren
rămasă fără destinație

psalm

(ego-gastric)

arde chiar & în zilele în care există
sațietate
cei vii își duc viața
cei morți își duc tăcerea
eu continui să ard sub bolta palatină
omulețul galben din mine năpârlește
lasă în urmă pielea de mut.

nu știu din ce am fost plămădită
căci totul se termină în carne vie
& nu cunosc măsura 
de fiecare dată când îmi spun mai puțin
sfârșesc prin mai mult.

de la cei care mi-au bătut cuie în cord
pe deal 
am vrut să învăț aceeași meserie
dar pielea m-a trădat
& mi-a cusut între sâni 
un psalm

Dumnezeule, lasă sufletul să moară
o noapte pe lună.

elementarii

trăim ca elementarii
ne înmulțim ca elementarii
să nu ne mai spunem altfel decât
suntem
să renunțăm la nume - definiții
la poveștile cu barza ce ni le spunem
ca să părem mai mult

trăim unii printre alții
să mâncăm
să ne înmulțim
să repetăm

zgomot de fond pentru planetă
de care încearcă să scape la fiecare
cataclism
dar nici dacă și-ar astupa urechile
cu dopuri de plută nu ar reuși să uite 
că existăm

ne credem prima formă de viață inteligentă
care a explorat vreodată cerul
dar rămânem în limitele noastre

mulțumiți
meschini
lași
superficiali

până și cuvintele obosesc să ne descrie

când înțeleg asta înghit apă și săpun
fac gargară cu propriile cuvinte
& visez la un loc
în care oamenii nu cunosc
parola de acces

fără uși
fără gardieni
fără noi
îmi consum zilele
ca pe ceva
ce mi se cuvine

Simona Gabriela Carp (n. 1986, Iași) este o voce a poeziei din noua generație și trăiește în Timișoara. Scrie poezie contemporană, preocupată de memoria afectivă, fragilitatea relațiilor, tensiunile dintre prezență și absență. Discursul său poetic explorează vulnerabilitatea și condiția femeii, experiențele-limită, într-o expresie confesivă, directă și atentă la realul cotidian. A publicat poeme în revistele și platformele literare Echinox, Psyche, Planeta Babel, Haimanele Literare, Asociația Artă de Patru Dimineața, Poezii pentru sufletul meu. Publică pe platforma Substack și lucrează la volumul său de debut.

Prezențe în antologii:

Cardiopoemul iubirii (proiect al platformei literară Mezomorf)

Concursuri literare:

Mențiune (în cadrul Concursului de creație „Prin cuvinte, înainte”, organizat de Biblioteca Municipală „George Sbârcea” din Toplița, ediția I, 2026)

Copyright © 2026 Simona Gabriela Carp 
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.