PAUL IONESCU

spărgătorul de gheață

el plutește majestuos
spărgând sloiurile de gheață
din pupă bucăți
de bulevarde și blocuri se topesc
de-a valma cu alei și parcuri
și pietre cubice și înghețate la cornet
și cinematografe
cu oameni cu tot
nimic nu scapă de căldura motoarelor
și de paletele navei
până și cerul rămâne alb
și totul în jur se topește
sub greutatea spărgătorului de gheață

câteva dâre

seară de octombrie
cu frunzele sângerând
pe crengi
la masă cu un amic
împletim macrameuri de baliverne
timp frivol – 
nimic filosofal
doar câteva dâre de îngeri rătăciți
pe fundal o voce ușoară
ruptă din clasa lepidopterelor
ne anunță că ziua ni s-a consumat
ne-am conformat
am îmbrăcat aripile
și am tulit-o

o altă cameră

aerul miroase a lună decrepită
pe jos praf în fire deșertice
o mochetă verde cu urme de pat
ca o simeză abandonată de tablouri
un păianjen la colț tocmai suge o muscă
un bec chior atârnă din tavan
pe două sârme
deasupra mesei un colț de oglindă
cu o șurubelniță și câteva șuruburi
o singură priză și ea scoasă din perete
cu praful de două degete acoperită
fereastra tace cu geamul pe jumătate spart
trântesc ușa plec
către hotelul unde mi-am luat o altă cameră

poem de dragoste

albastrul din aer taie cu aripi geroase
la calculator plâng corzile chitarei 
rar câte un turist zgribulit
să întrebe ce poate vedea în oraș
pe timpul iernii orașul ăsta 
pare un fulg murdar de zăpadă
timpul meu atârnă pe un copac
cu o labă scuturând aerul
în așteptarea prăzii
iau un pix și scriu un poem de dragoste...
odată a intrat în camera de lucru 
o antilopă
cu ale ei coarne fluturând pe spate
o alegorie de forma unei victorii 
mâinile ei sunt din aluatul zăpezii de afară
iar sus pe trup 
miroase lanul de grâne
unde iepurii fac dragoste vara
prin rapița treierată de lamele soarelui
prada mea a venit 
mai fierbinte decât silueta unei zeițe
și ne-am iubit 
pe străzile cu nume de capitale
printre monumentele aruncate pe harta orașului
ca niște garoafe sângerii
ne-am mâncat în plasele de păianjeni
pictate la împerecherea pereților
clădirilor de patrimoniu degradate
ne-am mieunat pe acoperișurile norilor 
de pe care vedeam plopii
înfigându-se ca niște cuțite în pieptul nopții
hainele de prisos le-am aruncat pe colțurile lunii
și ne-am amestecat organele
sub adierea stelelor
în final n-a mai rămas nimic din antilopă
nici măcar timpul ei

Paul Ionescu (n. 21 iulie 1974, București: Licențiat în Comunicare și Relații Publice (S.N.S.P.A., 2006). A publicat poeme în revistele culturale Luceafărul de dimineață, Neuma (apariții multiple), Urmuz, Litere, Contrast literar, Zenit 22, Vâlcea literară, Arena literară, Alfabet (apariții multiple), Cozia și Oltul, Mircea-Cozia și Oltul, Astralis, Călimăneștiul jurnalistic și literar-artistic, Agora ARTELOR, Mirajul Oltului 21, Mirajul Oltului, Micii Cozieni, Povestea vorbii. Cronici literare asupra volumului de debut, Spărgătorul de gheață, i-au apărut în revistele Luceafărul de dimineață,  Litere, Neuma, Urmuz, Expres Cultural.

Concursuri:

Mențiune (la Concursul Național de Poezie „Radu Cârneci”, 2026)

Prezențe în antologii:

Antologia Festivalului de Poezie “Râmnicul este metaforă” (2026) 

Volume publicate:

Spărgătorul de gheață (volum de debut, editura Neuma, 2026)


Copyright © 2026 Paul Ionescu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.