FELIX NICOLAU - AM ÎNVINS FERICiREA
decență
nu mai lăsa sărutul ăla
pe toate prichiciurile unde
mâța plină de coaste
a castității mele l-ar putea
sfâșia cu un
miau bine ascuțit
înfipt pe sub patruzeci
de kilograme de lună plină
la rădăcina Poftei tale
cu ochiul cel mic
am învins Fericirea
tigri pe cai
călăream o mare pisică
(dacă-i deșurubai capul îți dădeai
seama cât era de termită)
lângă noi, dar prin ceață
înoată blugii pătrați; fundul de aur
înjurând din primăvară
a coacăze și curmală
stoluri de pisici chiuretate
zburau și ele din ce în ce mai
aproape (cele roșcate cu o splină
în gheară)
și dacă-mi împușcam din fugă
mâna cea dreaptă aveam
9 țevi de tun și 6 mirese crăpate
“doină de haiducie
la pasărea cu butoanele nichelate”
renghi
rămâi acolo: scoate
brațe și cu sărutul patru
răsăritul pentru moment
e o cifră despicând bezna
cu trompa-i de aur
apoi piciorul și grămăjoara
de sare în formă de clonț
tu însă trage umerii pe linia
dealului cu stuf și papură între;
ninge – e locul în care
te-am strâns
I love you this much
la ceafă ți-a crescut un ponei
cât o nucă nici mustața nu
mai taie ca la început în
chiuvetă vioara zace nespălată
de două luni s-o fi
spart în bucătărie cățeaua
la ce bun s-o lungim…
în curând voi tânji
către Polul Trist
cu mătușa mea
Canapeaua
(poezii din volumul “Bach, manele și Kostel”, Editura Perpessicius, 2006)
Citește mai multe poezii și profilul autorului aici:
Citește aici:
Copyright © 2026 Felix Nicolau
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Leave a Comment