A. T: BRANCA - LIVE CAMERA. CONCEPTUAL
A. T. Branca – Live camera. Conceptual (Editura Eikon, 2024): Live camera relevă vibrațiile sensibilității artistice la ora de veghe între stările de grație, căderile și scepticismul spiritului creator. Poemele irump nu din sentimente, ci din presentimente, mai degrabă, de unde tatonarea prudentă a viitorului și perspectiva nostalgică asupra trecutului. (...) A. T. Branca cultivă o poezie a sensibilității în alertă și a interiorității în care staza calmului e alternată de reflecția febrilă asupra vieții, morții, scrisului, timpului dincolo de timp. Trăirile estetizate creează o lume „secundă” între real și ireal, între viață și live camera, deasupra cărora guvernează (supra)ochiul demiurgic. (extrase din Live-camera - impresii de volum, semnate de criticul și istoricul literar Diana Vrabie)
Indiferent ce
ceilalți nu vor spune nimic.
Indiferent ce și indiferent cum
tu știi că a fost despre noi în viață
în moarte va fi despre alții.
Vor avea fețele noastre
nu vor avea sufletul
și nu vor avea memoriile noastre
mai mult nu suntem, nu vom fi
și tu știi că nu poți nemuri
cadențele inimii, înfiriparea gândului
nici nu vrei asta.
Stărui să transmiți mereu și mereu
pe frecvențele joase
aceleași semnale către nicăieri
altcineva ar fi înțeles mai demult
tu știi că ne naștem o singură dată
putem muri de o mie ori
o dată în plus și asta nu e de ajuns
de aici încăpățânarea
indiferent cum și indiferent ce
vor înțelege ceilalți.
Nord
Când e timpul să pleci,
celălalt a fost răbdător
te-a așteptat să devii cel de acum
era timpul să înveți să fii tu însuți
cel ignorat și lăsat în urmă
dacă nu ai știut niciodată cum
sau dacă ai uitat
să fii categoric, necondiționat, cel adevărat
să strigi și să taci în fața neputinței
din brațe și din pumnii strânși uzate
din sângele și din mintea prea încrezătoare
Când doar sufletul mai poate avea controlul
ai pierdut moneda norocoasă,
toate drumurile sunt închise
orice cursă a fost anulată, numele lor șterse
ca urmele tălpilor în nisip
nu mai ai un ieri unde să te ascunzi să-ți lingi rănile
locurile dragi, ferestrele, priveliștile, bucata ta de cer,
orașul întreg, lumea care nu te mai încăpea
și în care nu-ți mai găseai locul
nici măcar un mâine nu mai ai
doar azi.
Nu e nimic rău să o iei de la capăt
odată ce-ai ajuns la capătul celălalt
să bâjbâi în întuneric căutând întrerupătorul
locul lui nu s-a schimbat, e altul peretele.
Nu e nimic rău să încerci să înveți o limbă nouă
să silabisești cuvintele, să îngâni sentimentele
dacă asta înseamnă numai o zi înainte,
nu o viață pe loc într-un labirint al pașilor
al numerelor și al literelor.
Aceleași glasuri vor spune că mergi nicăieri,
dar o inimă care nu urmează nordul
e o inimă care nu mai bate.
Camera 9
și te cuprindea o disperare
ca atunci când se întunecă devreme
și nu ai făcut încă tot ce ți-ai propus.
Ai mers doar drept pe linie, încrezătoare.
Nimic pe lume nu merită
cât clipa de frumusețe și bucurie
deplinătatea ei îți e de ajuns
ca să speri și să crezi
păsările își cresc puii până învață să zboare
așa gândesc mamele.
O mamă nu citește prea multă poezie
unele uneori o trăiesc.
Îmi amintesc surâsuri și salve de cuvinte și râsete
nimic despre ocazii pierdute,
dezamăgiri sau frustrări.
Îmi amintesc un dor nesfârșit de zbor
brațele legănate în aer, rareori norii de pe cer
ploile dezlănțuite din senin,
din soare uneori
iarna în plină vară,
o melancolie pretimpurie a trecerii anotimpurilor.
Crezi că asta e puțin?
Nimic din ce mi-am propus nu a fost puțin!
Cele mai înalte ținte sunt în zbor.
Citește mai multe poezii aici: A. T. Branca
Copyright © 2026 A. T. Branca
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment