FLORENTINA-DENISA CĂLIN - VULNERABILITATE

vulnerabilitate

poate că nu am mai fost cu adevărat fericită după ce te-am scos din mine
doar am cedat & am învățat din nou să trăiesc
nu am știut niciodată să exprim blândețe, nu am știut cât de puțin
ar trebui să mănânc
nu am știut să răspund la ură cu iubire
nu am știut să economisesc
ce am avut de oferit, am oferit
ce era de iubit, am iubit
ce nu era de iubit, am iertat & am continuat să iubesc
mai puțin pe mine
corpul meu se conturează ciudat
le-am mestecat & scuipat limbile, doar să nu îi mai aud râzând

oamenii grași sunt cu adevărat fioroși
oamenii grași nu ar trebui să simtă nevoia de iubire
oamenii grași nu exprimă vulnerabilitate

mi-au spus că am inima înconjurată de kile

inima mea e singurul organ din mine care nu te urăște

iar tu îmi vei fi sfârșitul

Tata

unul dintre cuvintele mele preferate
unul dintre oamenii pe care îi iubesc cel mai mult
atât de mult încât doare când mă aleg pe mine în defavoarea zidurilor pe care le-ai construit
niciodată nu ai fost pregătit să privești cum cresc nu te așteptai să vreau să zbor
să ating cerul cu podul palmei și să mă împotrivesc ție
cu un singur zâmbet
nu mi-ai vorbit despre bărbații cu barbă și priviri aspre ai fost unul dintre ei de când te știu
mi-i te amintesc nervos nu mă simt confortabil când mă aflu în preajma ta
ai transformat momentele de vulnerabilitate în regrete
nu îmi dai voie să agăț în ramă momente de când eram fericiți și nu știam
găurile din pereți se astupă în timp găurile din suflet nu dispar niciodată
colivia în care am crescut mă strânge de gât îmi strivește plămânii îmi frânge cortexul
de ce nu mai cântă fetița ta, tată?
ești prima mea relație toxică și mă tem să ridic privirea
aș scuipa adevărul la picioarele tale și l-ai călca oricum anulându-mi experiența
sunt primul tău copil iar asta ne va lega până dincolo de cele văzute și nevăzute
chiar dacă uneori se simte ca o povară poate ai dreptate și nu am înțeles despre ce e viața
dar nu îmi permiți să adresez întrebările care îmi vor deschide ușa spre alte viziuni
mă tem că voi pleca fără să mă mai întorc mă tem că vei aștepta fără să mă chemi
ce fel de iubire e asta?

Conceptul de a te simți responsabil pentru alții, în viziunea unei fiice

plâng ca să pot înțelege cât de sensibile îmi sunt rănile
buzele tale sărută adâncul în care mă înec la fiecare simulare
a unui atac de panică
nu voi muri, nu voi muri nici de rămân fără aer
strig
ca o revoltă către sine
nu voi muri
plămânii mei se zbat să reziste
în timp ce eul meu interior cedează
brațele amorțite îmbrățișează conceptul de sfârșit
eram pregătită să mor dinainte să respir
aerului mamei
înainte de a-i mesteca firele de păr
anii adolescenței și traumele
despre un tată absent
printr-o moarte
fulgerătoare
cancer
abia recunosc numele unui bunic a cărei fiice este mama
ultima dintre frați
mă întreb dacă [mama] știe despre povara de a fi primul copil
de a încerca să repari toți oamenii pe care îi iubești
să îți dorești să mori întâi pentru tine, dar să te gândești mereu la celălalt
am clacat de fiecare dată
ăsta îmi este felul, acestea îmi sunt rănile
privește, iubește, încearcă să accepți că voi urî în pat lângă tine
un bărbat ce nu m-a iubit, nu m-a protejat
deși tu încerci să fii perfect în limitele a ceea ce cunoști
traumele mele ți-au îmbrățișat traumele
te-am trimis la psiholog, îmi cer scuze
nu întotdeauna funcționează

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Florentina-Denisa Călin
Citește aici: Rânduri. Gânduri.Stări. Poeme

Copyright © 2025 Florentina-Denisa Călin
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
 

---