FLORENTINA-DENISA CĂLIN

 

La suprafață

Poartă-ți cu grijă emoțiile, maschează atacul
de panică și zâmbește, deși simți cum îți tremură
picioarele și speri să nu te prăbușești de pe culmile
minții înghesuite de frici, mari și mici, adânci,
despre oameni pentru care nu contezi.
Ți-a fost impus să te arunci în marea oglinzii
ce ți-a fost oferită când ai devenit femeia
pe care toți o vor: societatea nu este despre tine,
însă te trage de păr dacă nu te rujezi în exces sau
nu porți decolteu. Nu lăsa să se vadă șervețelele
în care ți-ai aruncat identitatea & vocea & frustrările
despre faptul că te-ai născut femeie într-o lume
în care gunoiul se îndeasă sub preș, iar traumele sunt
ignorate.

Urme

Nu am fost niciodată a ta.
Deși buzele tale sărutau rănile provocate de el,
nu i-ai putut șterge urmele de pași murdari din mintea mea
Și-a înfipt nepăsarea în stomacul meu
și mi-a mușcat din suflet cu mânie.
Îmi pare rău pentru confuzia creată,
îmi pare rău pentru foamea de iubire pe care nu o pot stăpâni,
nici măcar nu îmi aparține mie.

Diferența constă în modul cum privești

Masaj anti-celulitic, păr blond și sub ochelari
priviri superficiale – nu avem nimic în comun.
Just don't judge me for my chaos.
Doar pentru că tu vii dintr-o lume aproape perfectă
nu înseamnă că noi - cei triști & nefericiți - nu merităm
o rază de soare în colțul paginii din data de 31 februarie
(pentru că într-o realitate defectă orice greșeală
prinde sens, iar 31 avea să se întâmple într-o zi de vineri,
unde tu & eu & toți ca tine & toți ca mine servim
un martini sec, pentru care am plătit cu lacrimi).
Diferența dintre noi două o fac toate amintirile dureroase
pe care una refuză să și le amintească, iar cealaltă
nu le-a cunoscut. Și este în regulă. Este în regulă să te minți
că nu există ceea ce nu vezi cu ochii pătați de fard,
că eu am greșit când m-am născut dislexică emoțional,
că toți plătim pentru fapte pe care nu le-am comis,
că tu nu obișnuiești să vorbești în plus & niciodată mai mult decât trebuie.
Orice minciună, rostită chiar pe jumătate, rămâne totuși un păcat.
Masajul superficial nu se compară cu ochelarii de înfruntat realitatea.

Brațe nepotrivite

Aveam doar doișpe ani
și îți promit că nu știam cum se simte iubirea.
Brațe nepotrivite mi-au împiedicat căderea
doar pentru a se hrăni cu trupul meu.
Niciodată nu am mai fost la fel,
nici chiar după acești zece ani
de când mă caut printre sticle de vin și paturi străine.
N-am aflat niciodată cum arată iubirea,
însă am tot căzut în brațe flămânde.

Întunericul din min(t)e – final fericit

Degetele îmi tremură peste tastatură.
Inima îmi dictează, însă rațiunea se opune.
Bătăile alerte ale ceasului vechi indică
faptul că este prea târziu să mai încerc.
Este ora unu și un an și jumătate fără tine.
Mi-ar fi plăcut să te mai pot deranja cândva,
dar am înțeles că nu are rost,
ție îți este bine, iar eu nu o duc rău,
de ce să stric asta?
Ne-am promis cândva să nu renunțăm,
dar tind să cred acum că promisiunile există
doar pentru a fi încălcate.
Mi-am promis să îți dedic un întreg volum,
dar astăzi nu ți-aș mai scrie nici măcar o poezie.
Tu nu știi să citești.
Durerea. Iubirea. Absolutul.
Tu nu știi să citești.
Ți-ai condiționat existența, filtrând-o
prin capacitatea ta de a empatiza.
Tu ai crezut în mine.
Tu ai știut întotdeauna că dacă vei încerca să mă ucizi,
eu am să renasc. Sunt bine.
Mulțumesc pentru toate dățile în care ai fi vrut să știi
dacă și cu cine sunt, dar nu ai putut.
Nimeni nu ți-a povestit despre tânăra pe care ai abandonat-o
într-acel apartament imens, străin,
tânără ce a sărit de la etajul trei.
Nu a supraviețuit, dar a aflat cât de sus poate să zboare.
Să nu regreți. Sunt goală de tine.
Nu mai există noi.
Din locul în care privesc acum înspre trecut
pot înțelege altfel de ce nu m-ai iubit.
Nu am întrebări de pus, nici nu aștept răspunsuri.
Nu contează cine dintre noi a câștigat,
mă bucur doar de acest final, întunericul din mine a pierit.

Note despre mine însămi:

Florentina-Denisa Călin: “M-am născut la sfârșitul secolului trecut, mai precis într-un târziu de octombrie a anului 1999, într-un spital sinistru de provincie. Aparțin unei familii numeroase, ușor lipsită de cultură literară, dar mă pot numi norocoasă pentru faptul că am fost înzestrată cu această dragoste necondiționată pentru poezie. Nu mă pot lăsa definită de vârsta pe care o am conform datelor din certificatul de naștere și nici chiar de locurile de care îmi sunt legate rădăcinile, deoarece al meu spirit tăinuiește în libertate către lumi pe care ochii mei încă nu le-au cunoscut. Sunt pasionată de psihologie, de Univers și de legăturile omului cu stelele, cred în suflete-pereche și în viața de dincolo de moarte. Iubesc piesele lente și dețin o ușoară afinitate către liniștea absolută. Pe de altă parte, în prezent studiez Administrație Publică la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București.

Vă invit să răsfoiți haosul din mintea și sufletul meu, pe care reușesc să îl înșir sub formă lirică de mai bine de zece ani. Menționez că activez în domeniul literar de un an de zile, împreună cu echipa din spatele blogului „Artă de 4 dimineața”. În acest ultim an am publicat în ultimele trei ediții ale revistei „Scriitorul”, am participat la diverse concursuri literare din țară și am crescut și evoluat într-acest domeniu artistic.”

 

Citește mai multe poezii aici: Rânduri.Gânduri.Stări.Poeme

Copyright © 2022 Florentina-Denisa Călin

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.