COCA POPESCU - MONEDA DE SCHIMB

Nr 1

nu e ușor să-ți schimbi stilul
pentru că alții te vor mai anost
trăind  pentru ei și mai puțin pentru tine
ziua ce vine o vei știi pe de rost
cuvântul te iubesc își pierde magia
devenind o ploaie călduță
ce tocmai a fost
schimbând vestimentația și melodia
fără a fii fericit
vei ajunge
doar o monedă de schimb.

Nr 2

tic tac tic tac
privesc cu atenție ceasul de perete
secundele se risipesc pe cadran
timpul aleargă haotic peste an
o toamnă și multe ierni
sunt acoperite cu lentile opace
ceasul biologic se contopește
cu cel de perete
rotițele sar împrăștiind șuruburi
este ultima primăvară în care ciocârliile cântă
iar lumea se scufundă într-o gaură
neagră și mută.


Nr 3

caut echilibrul de zi cu zi
într-o ceașcă cu cafea sau bătăile inimii
sorbind lent licoarea fierbinte
număr în gând pulsul
buzele îmi sunt pecetluite
abandonez telefonul mobil
pentru o zi
mă rup de rutină
trăind prin toți porii
bucuria unui nou răsărit.


Nr 4

scriu despre singurătatea cuvintelor
despre orgoliul poetului
și noul curent
vâltoarea atrage zi după zi noi adepți
nu ocolesc și nu vreau să deranjez nici o cratimă
mă simt la fel de singură ca și ieri
vâslind în ape tulburi
silabisind  printre valuri până la cer
înlocuind vâsla cu un stilou
penița nu mă ajută
e deformată de propriul ego.
scriu
cuvintele se răzvrătesc lovindu-mă peste lacrimi
în călimară am cerneală roșie
doar așa pot să pecetluiesc cuvântul.

Nr 5

iubirea e rodul ce crește în grădină
grădina sufletului fără lumină
bântuită de gânduri
lovită de săgețile micului zeu
răvășită de furtuna cuvântului tău
ridicată până la soare
sau ascunsă într-o cochilie sub ape
înflorește sublimă
risipind întunericul
când mâna străină
a atins apogeul.


Nr 6

pe autostrada soarelui
cerul este acoperit de nori
coincidență
aceiași nori sunt și în ochii tăi
și toată ființa ta e umbră
călătorim împreună spre mare
pe marginea șoselei nu sunt semne de circulație
din loc în loc se rup copacii
lovindu-se de vorbele tale
conduci mașina cu tălpile goale
pedalele se înfrățesc cu sufletul
am plecat ca doi prieteni la plimbare
dar ne comportăm ca doi străini răscolind trecutul.


Nr 7

treptele de la intrarea în casă
păstrează amprenta tălpilor
sunt tălpile bunicilor
chipul lor transformat în icoane
împodobește pereții
în casă nu se aude niciun foșnet
poate doar aripile unui fluture
a intrat pe fereastră
atunci când îngerii au ieșit
în rest e tăcere
nicio umbră nu s-a trezit
aerul a încremenit pe mânerul ușii
iar lacătul atârnat în belciuge
a ruginit.


Nr 8

te văd pe celălalt țărm
trăiesc într-o lume în care
vrajba nu poate semăna pace
dumnezeu privește neputincios
lumea a devenit un furnicar
unde nodul de apă de papură
le stă în gât celor ce și-au așezat trupurile
pe cioburi în aval
veșmintele tale sunt versuri
cu tălpile goale pe mucuri de țigară
pășești
la mine vei ajunge din întâmplare
cenușă spulberată în zare
pe o plajă de sărutări


Nr 9

Nu poți avea și nici cuprinde
un petec de cer nevisat
sau umbra unui copac
nici leagăn din pânze de păianjen
nici apa din pământul reavăn
o singură viață și un suflet călător
atât ai omule
și pentru ele nu ești dator
te naști în goliciune
înveți din mers cum să-ți clădești un nume
repeți  greșeli și nu înveți
când sufletul ți-amanetezi
greșeala e o boală
cazi te ridici fără să vezi
că mâna ți-e tot goală.


Nr 10

am reinterpretat pagoda din munți
un brad atingea cerul
depășind-o
seara îngerii fermecați de mirosul
neștiut pentru ei
se adunau cât mai mulți coborând pe pământ
curioși de obiceiurile păgâne
pe fiecare etaj se vorbea altă limbă
dar cuvintele aveau același sens
atunci preoții au decis să bată o monedă
după forma și asemănarea pagodei
să definească peste cele o mie de modele
răspândite în lume
așa încât să astâmpere
curiozitatea îngerilor.


Nr 11

naivii lumii nu pot înțelege ura
în sufletul lor alb
înflorește în fiecare zi iubirea
îmbrățișează umilință ca după un timp
să-i dea drumul în univers
în straie de bucurie
ei nu cunosc supărarea căci zâmbetul
împodobește zarea
în ochii lor de cobalt
îngerii își oglindesc înfățișarea
naivii lumii sunt prețioși
prin ei lumea își cunoaște valoarea.


Nr 12

mă lupt cu trecutul
pasajele lipsite de lumină
au încetinit până și acele ceasornicului
ghinionul a fost prezent
nu l-a speriat nici dăngănitul clopotelor
din turla bisericii
dialogul cu soarta mi-a fost întrerupt
de cântecul ciocârliei
o vară fierbinte
a impregnat pe sufletul meu
culorile curcubeului ca o simfonie.


Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Coca Popescu
Citește mai multe poezii aici: Din nou e Ajun, Incertitudine, Teama


Copyright © 2024 Coca Popescu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.