MILENA ALEXANDRA OANCEA

 

ajutor

Stomacul ți-e plin
Capul ți-e gol
Sufletul răvășit
Inima împietrită de
…toate aceste gânduri dezlănțuite

Felie după felie, senzația de sațietate vine negreșit
În acest dans nesfârșit
Multe semne de întrebare
Gălăgie atât de apăsătoare

Plângi, ai nervi, împărtășești frustrări
Și ajungi ca un neghiob sclav al acestui imperiu plin de mustrări
Râzi nervos, te zvârcolești
Felicitări! Ai câștigat! Mâine e o noua zi plină de întrebări.

Joi

Și era o joi când m-am minunat pentru prima data de scările de lemn
Erau în spirală, vechi și totuși aveau ceva modern
Inima îmi bătea în timp ce fiecare scara scârțâia alert
Am înghițit în sec, simțind golul din stomac mărindu-se lent.
Apoi au urmat cinci minute de ezitare, acceptare, negare și mirare.
După… Am intrat sfios, cu gândurile făcute ghem
și creierul plin de buruieni
Toată viața îmi era pusă la îndoiala, scrisă cu negru, fără ezitare
Aruncată peste un maldăr de alte fișe
Unde oamenii își mărturisiseră deja visele triste
După joia aceea zilele s-au măsurat de la marți la marți
Timpul a prins o alta însemnătate
Joia era acum ziua scărilor roase
În timp ce marți devenise reper pentru terapiile dureroase.


Lună

Ma droghez cu stele, cu lumini punctiforme în cerul nopții sfinte,
Trag aer adânc în plămâni, dezbrăcându-mi sufletul de veșminte,
Linii de culoare-mi bucura inima mult prea cuminte.

Acum draga mea scumpă inima a sărit peste o bătaie
A văzut cea dintâi lumină sub formă de vâlvătaie
Luna măreață care tronează peste liniștea greoaie
Tocmai s-a aprins formând mușuroaie

Nu beau alcool pentru ca am întreg spațiul la picioare
Un cosmos întreg de stele căzătoare
Alerg trist și zâmbesc în hărmălaie
Fiind îndrăgostită de seara vioaie


Pantofi

Psiholoaga drăguța se uita curioasă la mine de parca eram abătută
Așa părea… și totuși ajunsesem acolo într-o perioadă în care nu mai mergeam desculță
Îmi târâsem tălpile goale prin focul mistuitor al minții putrezite…
Acum totul era pustiu, liniștitor, un sentiment aproape înălțător
Dar aveam o mare îndoială
Nu-mi amintesc dacă aveam pantofi - sincer nici acum nu știu -
Cei roșii de catifea fusese făcuți scrum de propriile gânduri pustii
Mă obișnuisem sa merg desculță
Mă obișnuisem chiar și cu rana, cu durerea, cu lacrimile grele.
Ce amuzant… acum nu mai durea.
Dar cicatricea imensă, totuși, mă intriga
Nu mă lăsa sa încalț alți pantofi
mă obliga sa umblu în picioarele goale
prin lava ce se tot întărea.
Și totuși eram vizibil speriata… cât va mai durea pana când rana va exploda?

Cuvinte

Cuvinte pline în inimii zbuciumate
Ce bat laolaltă în seri parfumate
Litere legându-se într-un vals mlădios
Poezie cu iz primejdios.

Fiecare cuvânt aiurit liniștește
Și sufletul necopt înflorește
Asemenea unei flori în miez de primăvară
Ce ridică de pe umeri o povară.

După o iarnă grea, plină de zile osândite
Vara aduce slove inedite
Ca într-o pânză totul se țese frumos
Și viața începe sa prindă sens prețios.


Liniștea

Liniștea îmbietoare pentru care luptase, părea acum un fals în acte
Un ghem în piept, transpirații bruște
Mai multe stări decât putea duce
Gânduri multe, dar totuși tăcute
Atât de multe senzații confuze…

Era bine acum și era atât de recunoscătoare
Dar o întrebare îi tot ataca mintea nefolositoare
Uneori simțea un maldăr de vină
Alteori își zicea: “o să înnebunesc
În tangoul acesta prostesc “

Dansa cu propriile obiceiuri nocive
Încercând să-și amintească de obiective
Dar totul era o iluzie, liniștea se risipea
Ochii i se închideau și totul părea așa de confuz
Gata sa se transforme într un vis ursuz.

Poate îi plăcea așa
Era prietenă cu suferința
Și avea o versiune plină de rea voință
Gândul asta o distrugea
Și totul încet, încet dispărea…



Note despre mine însămi:

Milena Alexandra Oancea: Sunt absolventă a Școlii Generale din Cioranii de Sus (Prahova) și a Colegiului Național “Alexandru Ioan Cuza” din Ploiești (2023). Scriu pentru că este o terapie, pentru că sufletul meu râde la rime și inima bate mai tare sub figuri de stil. Nu am mai publicat până acum, dar vrea să le arăt tuturor că tulburarea obsesiv-convulsivă de care sufăr și eu, tulburare care mi-a dat lumea peste cap, e rezolvabilă. Eu am rezolvat-o prin rime.

 

Citește mai multe poezii aici: Milena Alexandra Oancea

 

Copyright © 2023 Milena Alexandra Oancea
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului