ANDREI GAZSI - CAPCANE PENTRU ÎNGERII RĂTĂCIȚI

 

Cinematograful virtual

Eu cum am venit pe lume?,
se întreabă copilul, din senin, cotind brusc
pe cărarea care coboară în marea cea mare,
grăbit să-și recupereze bătăile inimii
din pântecul ei.

Ai venit prin sintetica vecie,
îi răspunde cercetătorul din turnul lui cu clopote,
așa, pe nepusă masă,
livrat odată cu aceste elemente metalice
lustruite de valurile vântului
care mână, mână pământul pe drumul lui.

Uneori, când liniștea e mai vârtoasă,
pot să văz și singur, hăt, dincolo de zariște
moașele care m-au moșit,
laconica memorie a cinematografului
de dinaintea morții.

Capcane

Capcane, capcane, capcane…
Hornurile caselor
sunt niște capcane
pentru îngerii rătăciți,

acoperișurile,
pe care balerina
dansează cu stelele,
sunt ziduri despărțitoare,

doar un război
le mai poate distruge,
un mare război,
coborât din bolta cerului.


Acordeonul de nisip

Acordeonul de nisip atârna de placenta mamei
legat de o funie împletită în opt care desena cu umbra ei
un vițel tărcat, zburdalnic, pe țărmul dezmembrat
din roata de foc rostogolită pe sternul meu curbat și alb.

E o lună de jucărie, mă îmbună mai tânărul poet din Dej,
nu da ascultare pălăvrăgelilor, te invit, în schimb, să privești
din deal, de pe acea culme a îngăduinței arhitectura cuvântului prin ochii mai limpezi ai năvoadelor în astâmpăr
și urma rinocerului năvalnic pe drumul nesfârșirii,
goana lui prin pustiul care ne alătură.

Acum,
trage aer în piept și spune-mi: Ce auzi?
Aud cum pe nisipul de culoarea acordeonului sforăie în tihnă
raci decapitați și verzi, aud plânsetul reginelor desperecheate,
aud meduze borțoase, vesele ovule fecundate
în bordelul de peste drum.

E mult mai virginal, mă asigură același poet al neastâmpărului,
doar prin anatomia disecției, pe drumul nesfârșirii
poezia se scrie ușor cu buricele degetelor înmuiate
în șiroaiele de sânge care, iată, încă țâșnesc cât e ziua de mare
dintre pliurile negre și scămoșate ale acordeonului.

Din spațiul zilei de mâine se mai aude, draga mea,
râtul bisturiului scurmând pe linia dunelor
dintre degetele chirurgului ce desenează, la rândul lui,
pecetea rinocerului, trecerea lui, ca un cartuș sălbatic,
prin palma din dreptul inimii.

Atins de glorie

Coboram cărarea încâlcită
pe țărmul dezmembrat
de la marginea lumii,
acolo unde mama,
ghemuită-ntr-un val,
își adăpostea placenta.

Tatăl meu, atins de glorie,
se înălța și pogora, pe clapele sidefate
ale acordeonului de nisip,
într-un cântec bâiguit,
înțepenit între catarge.


Cântecul din desfrâul unui vultur

În asprime lui, un vultur canibal își avea rostul zilei de azi
în mijlocul mlaștinii, pe un petec de cer sprijinit de crengi
și ierburi aduse de furtuni și de timpul dintr-un alt cer.
Avea și gută de o vreme, era șchiop de un picior, lovit fiind
și de un trăsnet defect pe la colțuri, iată de ce,
nu mai avea nici pene și nici zborul său arătos.

În vecinătatea lui înflorea, mândru, un nufăr.
Își rotea capul, ca un periscop, după bătrânul care păștea o vacă
pe marginea scufundăturii, lui vorbea, cât era ziua de lungă,
fără să fie auzit, rareori din șezut, din cauza prostatei
și a ierbii umede umbrită de înfloritura de alături.

Croitorul din prelungirea gropii, cuprins de milă,
l-a convins să-și comande un costum din tergal original,
rămasă în stoc, să ai și tu o haină ca lumea în care să te îngropi cu  fală, că, vorba aia, n-ai fost tu ori și cine la vremea ta, i-a zis acesta,
în asfințitul de dinaintea morții, după care
a deschis larg ușile cerului, iar cântecele înnodate în desfrâul lui
din tinerețe s-au pornit ca o vijelie din acel petec de cer
de pe fundul mlaștinii.



Crematoriul ca semn de hotar

Deasupra primei zile a învierii,
o mare mulțime de ciori negre-gri,
atârnate de cer, învârteau teascul toamnei,
storcând în trupul meu arvuna morții.

Fâșii subțiri de lumină, reciclată din oase albe,
împodobeau tinda cavoului
ca un voal de mătase chipul miresei.

Eu mă deplasam vertical
printr-un un horn tehnologic, într-un soi de funingine
neagră-gri, răsucită în uitătura mea
ca un semn de hotar, formațiune pietrificată,
în norii zemoși, dulceag-amărui,
din teascul toamnei.
 

 

Mai multe poezii și profilul autorului aici: Andrei Gazsi
Citește aici poezii din volumele: Câte o carte poștală pe lună și Liziera

Copyright © 2023 Andrei Gazsi
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.