LUIZA CALA - YOGA SENTIMENTALĂ

 

Luiza Cala - Yoga sentimentală (Editura Detectiv literar, București, 2022): Pașii care duc în imaginarul în care Luiza Cala se străduiește să contureze diafan yoga sentimentală sunt trepte pe care le străbate împreună cu G. Flaubert, Th. Edison, B. Pascal, Nichita Stănescu, din gândirea cărora extrage esența tare a gândirii poetice, necesară poetei pentru a intra în aceeași vibrație a simțirii hipersensibile. Ea optează, desigur, fără a ignora gândirea rațională, pentru cea sentimentală, simțind cum „gândului meu” îi cresc „niște aripi”, prinse în „plasa magului trecător”, pentru gândirea sentimentelor, așezând în mozaic sentimental, trăiri și stări atinse de aburul lirismului. Poeta Luiza Cala străbate, apoi, grădinile propriului suflet, percepe trecerea ca alergare a eului în labirintul timpului și speră/aspiră la armonizarea cu celălalt pentru a reface, prin iubire, cuplul originar, perechea predestinată. (extras din recenzia Yoga sentimentală a gândului poetic, semnată de criticul Ana Dobre)

 

Yoga sentimentală

Uneori nu te văd,
Alteori ești prezent permanent
În apropierea mea,
Chiar în mine.

Uneori te admir,
Alteori te iubesc
Sau te ignor jucăușă.

Sunt și zile în care
Te-aș lipi în amintire.


Este obositoare
Alergarea aceasta.

Am auzit că există o yoga,
Yoga sentimentală,
Yoga care unește
Trăirile toate
În frumoasă simțire.

Știe cineva o adresă?

 

Frivolitate

Frivolitatea are mal abrupt,
Cuviințele alunecă
Prea repede spre hău,
Dulci așchii de ofertă
Se împlântă voluptuos
În puritatea clipei.

Mi-e grea împotrivirea,
Frivolității i-aș da curs,
Fără regrete,
Cu dorințe împlinite.

Ce joc frumos
Ce moralitate falsă!

E plăcut să fii frivol!

Sângele vesel

Fericită îmi privesc
Sângele vesel.

Al tău a obosit să se împartă
Între povești antagonice,
Strigă după anestezice,
Are mereu chef de ceartă,
Spune că mă înșel
Când nu-mi amintesc
Câtă iubire adăpostește el.

Cerul râde sau plânge?

Feerica minciună

Lapte și miere curge
Peste lumea descrisă
De cei care vor să se urce
Pe cea mai înaltă treaptă admisă.

Mereu am fost surprinsă
De realități dure, nebănuite,
Privite de ștabi fără ofensă,
Sub promisiuni deșarte înghesuite.

Realitatea e urâtă, dură,
Departe de feerica minciună.
Credem derbedeii care se gudură
Doar în a campaniilor alergătură.

E ușor să fii prostit
Când ai sufletul neprihănit!
La început sunt toți preacinstiți,
Apoi nimic nu mai pot, devin paraziți.

Doamne, oricât mi-ar fi de greu,
Ajută-mă să nu fiu ca ei,
Să rămân om integru mereu,
Să nu-i mai cred pe farisei!

 

Trenul speranței

Păsările de pradă s-au trezit,
Oamenii viermuiesc prin ieri,
Târâtoarele dorm.

Doar trenul speranței
Nu mai vrea să oprească
În nicio gară,
Trenul poartă arme
Pentru cumplitul război.

Pescărușii legați în hamuri
De coroana
Lucrată din fierul de tun,
Trimit fulgi diafani
Peste trenul speranței
Doar, doar, l-or opri
În valea liniștii, păcii,
În valea împlinirii!

Să creștem aripi noi speranței!

 Vestala rătăcită

O vestală rătăcită în gândul meu
Ține la loc de cinste noul foc,
Focul cuibărit în ceas târziu,
Cel al trăirilor din străveziu.

Vestala mă invită
Să iau loc
În siguranța templului
Pe care îl înalță ad-hoc,
Atunci când plâng
Pe coama lumii care piere.

Vestala stă la granița iubirii,
Nu poate să cuprindă
Nedumeriri și abandonuri,
Ea poate doar păstra
Focul iubirii.

Vestala sunt chiar eu!

 

Citește aici mai multe poezii și profilul autoarei: Luiza Cala
Mai multe poezii aici: Copleșită de mine
Blog: luiza cala art - Proză scurtă, poezie și pictură

 

Copyright © 2022 Luiza Cala (Luisiana Calaidjoglu)
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.