OLIVIA CĂLIN - MAY WE LIVE IN INTERESTING TIMES

 

1. mă plimb prin resturile orașului meu fantomă unde lumina este diluată
cu alcool de la crâșmele din piață
cafeaua mea se scurge pe degete & o babă se uită urât la mine
atunci când vrei să scapi de urâtul din casă dai de urâtul de afară te
înconjoară & se strânge în jurul gâtului tău
respiri gunoi tușești sânge
respiri mizerie îți găurești plămânii
& te întinzi pe o bancă
mă uit la tine bunico ești atât de mică
ești mai mică și mai slabă de fiecare dată când
mă întorc în mizeria asta de oraș
brațul tău este mai slab îl pot apuca de tot cu o mână
iar ochii tăi se adâncesc tot mai tare în tine
de multe ori mă gândesc la cum ar fi să te iau
să-ți arăt luminile orașului și pisicile de la colțul blocului
mă gândesc să vorbim despre cum te-ai lăsat de litere și încă te doare și plângi
mă gândesc să te întreb de ce plângeai mereu noaptea înainte de culcare și mă mințeai că
ai ochii
uzi de la oboseală
mă gândesc să văd mai departe de rahaturile banale pe care le discutăm când ne vedem
mă gândesc că ar trebui să vorbim
și mi se face mereu dor de tine. când o să pleci
o să lași o prăpastie în care voi pica mereu
iar ochii mei se vor adânci în mine pentru că mereu
îi vor reflecta pe ai tăi
luminile orașului mizerabil se aprind. câinii vagabonzi se plimbă pe străzi și mie
mi se face frig.

2. stăm într-un local, bem o cafea și vorbim despre morți
pentru că odată ce știi de ei nu scapi de ei niciodată mereu
îți amintești o mână albă&vânătă în dreptul unei icoane și pleci
pe urma unui sicriu
stai bei cafeaua și înghiți în sec. simți că plămânii se despart și se contractă
iar inima bate mult mai rar și-ți răsună în urechi ca un pahar spart.
știi că filosofeala despre moarte e de domeniul trecutului dar nu te sperie
moartea ta ci moartea celorlalți ți-e frică
din pur egoism să nu te lase singură și îndurerată pe viață -
femeie tânără în doliu
o văduvă transparentă
o mamă căreia copiii i s-au născut morți
și un alt șir lung de nenorociri organice care ne lasă pe toți
noi copiii pământului
într-o prelungă traumă cu modificări genetice
niciodată nu mă pot împăca cu gândul ăsta e la fel
ca în noaptea când am văzut pozele de la accidentul de lângă
orașul nostru 3 tineri morți cu gurile deschise și n-am dormit
o noapte întreagă simțeam că mă sufoc
dar stăm într-un local, bem o cafea și vorbim despre morți de parcă noi trăim
în continuare liniar și cu fețele fără riduri
memorez acest moment pe retină. may we live in interesting times

3. am auzit povestea asta de câteva ori
/știi nimic nu se întâmplă fără un motiv afară nu plouă fără un motiv
nenorocirile astea se întâmplă pentru că nu crezi în dumnezeu olivia nu-ți
lipești genunchii de piept cerându-ți iertare. repetă
roagă-te/ penitență târzie cu palmele lipite de perete & de
pieptul meu păcătos
automat eu am provocat multe ploi în orașul tău. poate și ceața aia
care ți se așternea pe gene dimineața devreme când deschideai geamul
să fumezi o țigară înainte de cursuri. fără țigări simt că nu rezist nici eu
trebuie să inspir ceva mai mult decât aerul & mai puțin decât
fumul gros al unei fabrici sau gazul de la un aragaz lăsat deschis prea
mult timp
poeziile mele nu sunt sinucigașe atunci când îmi trec degetele prin barba
ta și te scarpin. îmi plimb un deget pe obrazul tău & văd cum se formează
cute în jurul buzelor. zâmbești și cu gura și cu ochii la mine
ca un copil
și mă simt de parcă fericirea e un porumbel care a venit la geam
dimineața & mi-a mâncat din palmă
să mă ierți dacă am provocat atâtea ploi în trecut. dacă îmi bate inima acum
prea repede suntem siguri că în câteva săptămâni
vor fi ploi torențiale în dărmănești. iar bunica mea va da vina
pe femeile care fac avort sau pe alcoolici
nimic nu se întâmplă fără un motiv –

4. te-ai îndrăgostit de mine într-un oraș frumos sub aleea cu becuri atârnate unde
vedeam
câini și ne înduioșam împreună/amândoi în paltoane
negre udate de ploaie
te-ai îndrăgostit de mine sub forma mea de acum/o coajă de protecție a unui
trecut nenorocit without all that glamour that surrounds me now
fără ruj roșu fără unghii roșii doar ochi roșii în fiecare zi a săptămânii
fără pauză în weekend-uri
m-ai cunoscut într-un moment bun al vieții mele un moment potrivit acum când
mă desfac în fața ta mă contorsionez sub formă
de cuvinte scrise într-un document în google docs
m-ai cunoscut în
orașul ăsta mare care nu mă știe pentru care nu valorez
nimic și așa e mai bine/trăim sub anonimatul străzilor lungi și mergem cu autobuzul
fără să plătim bilet către două sticle de vin ieftine asezonate
cu priviri care spun mai mult decât am vrea să dăm dovadă
dar în orașul meu eu sunt doar olivia cu o mic - figură băiețească de evitat
un personaj dizolvat într-un bloc unde
crește mucegaiul pe sub izolația exterioară
iar muntele reiese din spatele altor blocuri înalte/ca un copil frumos&terorizat

5. vergeturi pe umăr. spatele mi s-a strâmbat de când aveam
9 ani și căram geanta pe umăr ca să arăt ca fetele mai mari cine naiba mai purta
ghiozdanele alea
roz cu prințese pe care mama mea le cumpăra ca să fiu fericită
niciodată n-am fost mulțumită sau fericită cu ceea ce aveam deci am fost
pedepsită
insecuritatea este locul unde doare cel mai tare în corp sau pe suprafața lui un corp
diform un corp care nu-mi aparține mie ci aparține societății un corp
care trebuie să se potrivească cu un standard pe care eu nu-l mai cunosc
insecuritatea mea nu este atractivă nu este poetică nu naște frumusețe ci naște frică
frică frică frică/să nu apar într-o poză accidental să nu mi se vadă spatele să nu vină
cineva suficient de aproape încât îmi poate vedea tenul de ce trebuie să mă reduc
pe mine la ceea ce este la suprafață
suprafața este în continuă schimbare mă metamorfozez într-un corp care mă înstrăinează
de mine
deci mă uit des în oglindă ca să mă cunosc
mă atingi și spui că arăt ca un tigru alb cu dungi și mai albe simt că pot să trec totuși peste
corpul meu diform corpul meu care nu este ca alte corpuri
dar care este ca propriul meu manifest
manifestarea faptului că mintea mea există trăiește pulsează prin palmele mele uscate

Citește aici mai multe poezii și profilul autoarei: Olivia Călin
Citește aici: Olivia Călin - Suntem mult prea tineri

Copyright © 2022 Olivia Călin
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.