ALEXANDRA EMILIA BUCUR - JUMĂTATE DE DRUM

 

    Anularea unui nou drum de luni

Vine o zi când apeși pe treapta greșită,
Când nu mai plouă sau ninge și nu pot fi făcute amândouă desen pe tavan să picure și să ningă din aceleași crăpături.

O bilă se rotește de jur împrejurul ei
să-și prindă / piardă urma,
La fel pereții din bile se lipesc magnetic unii de alții până
se fac ziduri.
Apa curge de la robinet, nu din perete,
nici nu contează ce zi e,
Ascuns sub covor, ghemuit fără zgomot înăuntru, șerpuit,
e doar ieri-ul.

Despre scaunele ieșite din uz din cameră și plecate
lemn cu bucată / bucată cu lemn,
se poate striga în urmă, nimeni nu aude doar ecoul
fără baza lui.
Copiat fiecare zbor la indigo al muștei din cameră
de la ușă până la bec și înapoi,
Nu o să țină locul spui, aducerilor aminte forate adânc
în memoriile retinei, foaie de memorie desenată strident,
dar continuă. Pe ușă se mișcă doar umbra.
Jumătate de drum. Măcar jumătate din acum.

      sunt două camere interioare plus accesorii și anexe

Sunt două camere interioare de care te ocupi acum,
iei una dintre camere în mână, privești în lateral
apoi te îndepărtezi ca să se mărească și unghiul perspectivei
când privești camera
și observi de unde trebuie început începutul ca să se poată continua camera.

Anexe și accesorii pentru a rezista camera cât mai mult
lângă prelungirea holului,
apoi aerul ia ceva să mestece și pentru câteva momente
se face o liniște revenită din altă liniște extirpată din pereți.

Pe marginea camerei, furtuna se abate din când în când
și marginea prăpastiei se curbează și devine abruptă,
e ca și cum ar deveni amețitor să privești în podea.
Aerul printre camere se mișcă robotic
ca să poată focaliza fiecare scamă ce se mișcă rapid
la milimetru,
doar la microscop e văzută agitația ei.

      cam atunci a fost târziu

Ai ajuns acum la aceeași zi abandonată de mult timp,
mișcarea aerului între două surse,
un cuvânt acumulat pe marginea degetelor,
ai salvat ziua asta spui și de atunci este printre alte zile așezată,
peisajul deja dat mai jos până la nivelul podelei
sunetele se aud de data asta din podea spre tavan
de la suprafața mobilei,
o dată alergi în sus spre camera de la parter / o dată alergi
pe scări în jos de la casa liftului spre parter, zici
și sensul se inversează apoi ca și minutele.

E atât de frig în afara camerei, încât intri
în interiorul camerei unde materialul din care
e făcută camera e mereu cald.

Lacul din cameră se deschide doar noaptea în podea,
zici,
cam atâtea minute s-au acumulat până acum de atunci.

Citește aici mai multe poezii și profilul autoarei: Alexandra Emilia Bucur

Copyright © 2021 Alexandra Emilia Bucur
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.