IRINA LUCIA MIHALCA - DINCOLO DE APE

 

Irina Lucia Mihalca - Dincolo de ape (Clubul Mitteleuropa, 2018; volum distins cu Premiul de excelență pentru volum de poezie în manuscris acordat de Centrul Cultural și Complexul Muzeal “Teatrul Vechi Mihai Eminescu”, Oravița, 2018): Autoarea este protagonista unui metadiscurs. Inconfundabilă, pare poetica subsumabilă, stilul pulsează aluvionări de imaginar, asimilări în interiorul discursului. Totul înseamnă un elaborat anti-utopic, polifoniile consacră un happening de răscumpărări ale ființei în relația cu universalul. Modalitatea aceasta lirică descinde din expresionismul interbelic, dar ținuta de-acum arată o componentă dialogică foarte clară. Policromia discursivă arată în Irina Lucia Mihalca o poetă imprevizibilă și de aceea foarte originală doar că re-vizitarea melancoliilor nu e o simplă reverență grației, ci un debușeu al explorărilor sentimentului. Lirică a armoniilor celeste și a volutelor hymnice ale elementelor (și elementarului), poezia aceasta vine să sugereze puternic o gnoză, a reveriilor calme, cuminți, jurnal afectiv de liniște interioară, de ceremonial inițiatic al cuvintelor debranșate de la colocvialul esenței, înluminând piedestalul timpului, durabilul. Infinitatea lumilor posibile se „cântărește”, ar zice eul liric, prin poem. Întors spre sine, eul se (auto)extrage din propria singurătate, este un eu multiplicându-și esența. Fiindcă numai dintr-un unu apocrif, (d)enunțul limitelor își are începutul, precum orice ieșire din labirint nu face decât descarcerează utopia, o șterge cu aceeași grație de iluzoriu și, mise en abîme, purifică discursul, înlătură primejdiile debranșării de la ispitirile modernismului liric. (extrase din recenzia “Irina Lucia Mihalca – Poezia” semnată de poetul Ionel Bota)

fructele

ne arătăm sufletul fără să fugim.
fără să ne-ascundem.

frunctele sunt cu sâmbure şi dulceaţă,
dar trebuie să muşti din învelişul lor exterior,
pentru-a ajunge la ele.

îţi place să revii pe pământ.
ce mult contează clipa.
închid ochii. simţim vibraţia crescută
în bucuria propriei fiinţe.

eşti o cascadă.
incredibilă stare.
te iubesc foarte adânc.
cine poate explica asta?

picătura

foc biruit de apă.

unde cade o stea ies toţi
să se hrănească.

fac dragoste literele-ntre ele.

ca să simţi gustul apei
cauţi picătura în secetă.

oscilezi, ac de busolă, între nord şi sud,
între est şi vest.
caută răspunsul în globul de cristal.

părea un fluviu
ce nicicum nu poate fi trecut înot.

mă aşteptai la mal cu focul aprins
să-mi usuci hainele.

petala

am băut viaţa.
am depăşit graniţele ei.

am ajuns unde ne-a fost dat să ajungem.

mă-ntrupez dincolo de moarte,
dincolo de viaţă.

zidită sunt în tine.

petala unui mac,
se joacă dulce cu gravitaţia.

 

timpul va spăla urmele

timpul va spăla urmele, nimeni
nu este nemuritor.

în umbră, unora le rămâne suferinţa.

ascult vocile celor plecaţi.

nu sunt plămădit din matriţa pământului.
bat clopotele rădăcinilor
adânc înfipte în pământ.

aici lăsăm totul.
îţi ascult bătăile inimii.

norii vor trece. furtunile se vor domoli.

cine nu înţelege loveşte.

deschide fereastra,
cineva pictează tablourile.

viaţa-i o şcoală de corecţie.

mai trage şi dumnezeu draperiile unora,
să-l vadă mai bine.

cea mai frumoasă călătorie. desprinderea de trup

strângi versul meu în cupa din care beau zeii.
zile şi nopţi am băut asta.
un ocean adunat din atâtea picături de da şi de nu.

visezi la un zâmbet floral. aştepţi primăvara
care să-ţi cicatrizeze gândurile.

în care deltă, unde-i adevărul din trestiile zvelte?
mă viscoleşte tăcerea ta asurzitoare.

mi-e frig.
eliberează-te de tot.
alungă norii.

sunt floarea ta albă - copilul care se bucură
de emoţiile ce-i curg în adânc.

floare albă în aşteptare,
senină şi pură.

la graniţa dintre clipă şi uitare,
palpită sufletul etern.

irizări de maci. vise-alexandrine. vise-cub.
vise curgătoare. vise-curcubeu.
vise-evantai.

să facem câţiva paşi prin zăpadă.
să ne plimbăm pe câmpia albită.
să construim un igloo. să dansăm.

cu tine-am trăit
cea mai frumoasă călătorie:
desprinderea sufletului de trup.

Dincolo de ape

Gândurile îţi sângerează, zidurile te despart,
în tăcere pleci spre spaţii goale,
încerci
să curmi trecutul tulburător.

Pierdut în sălbăticie, casa ţi-e drumul,
loviturile aspre te fac mai puternic,
în aur transformi greşelile.

Un far aprins.
Dincolo de ape vrei să ajungi.
Într-un ocean nestrăbatut de nimeni,
coloane luminoase
licăresc.

Viaţa o ia într-o direcţie sau alta,
ca un râu sinuos,
noi experienţe îţi scriu povestea,
bucuria este
în tot ce te-nconjoară.

Pe emisfera gândului te plimbi,
pe o scenă ireală te mişti.
Ai fost rănit,
ai fost vindecat.
Vei păstra această înţelepciune
aceea că
dragostea nu are limite?

De mână te ţii pentru o secundă, pentru eternitate,
împărtăşită doar, fericirea e reală,
intensă şi colorată,
pe drum te surprinde sunetul ei.
Există o poveste de iubire răscolitoare
pentru fiecare.
Dumnezeu ne iubeşte!

Fragilitatea cristalului e fineţe,
nu slăbiciune.
Când ierţi, iubeşti
si când iubeşti
asupra ta
lumina divină se revarsă.

Inimile prind aripi. Laşi îngerii să cânte.
Dincolo de bine, dincolo de rău,
acolo, în acea grădină
ne vom întâlni...

Citește mai multe versuri semnate de poeta Irina Lucia Mihalca aici: Irina Lucia Mihalca – Cerul din inima mea, Irina Lucia Mihalca – Dincolo de luntrea visului, Irina Lucia Mihalca – Pagina de autor, Irina Lucia Mihala - Atingerea cerului, Irina Lucia Mihalca - Ceea ce rămâne, Irina Lucia Mihalca - În căutarea iubirii, Irina Lucia Mihalca – Cântece de dragoste, Irina Lucia Mihalca - Atingerea Cuvântului

Copyright © 2021 Irina Lucia Mihalca

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.