IRINA CRISTINA ȚENU - DINCOLO DE VIS

 

Dincolo

Dincolo de vis
E o literă tandră
Evadată din suflet, cuprinsă de ploaie
Ce-o așază pe foaia amețită de dor,
E o căutare asiduă prin verdele vieții,
Albastrul veghează în tăcerea-i eternă,
Pământul mângâiat de cuvinte îmbrăcate-n iubire,
Dincolo de mine, dincolo de noi,
Freamătă sfidând orizontul cu răsuflarea-i fierbinte.
Dincolo de toate
E o poezie născută din clipa de ieri ce a răvnit la clipa de azi,
Totul e firesc, totul e trăire, pură amintire dintr-o primăvară
Cu aripi lumină ce fălfâie-n zare,
Deschizând iar calea de dincolo de secunda
Care vorbește la tribuna tăcerii din inima
Ce susține respirația ce separă profanul de sacru.

O lume

O lume întreagă mângâie dimineața
Cu o lacrimă caldă din regret
Descompus în cuvânt
În jurul său este o mare de căi necunoscute
O sfântă lumină nevăzută de oameni
Sunt umbre ale unor dureri ascunse într-un oftat amar
Ce e viață iubirea?
O scânteie anemică într-un suflet pierdut pe pământ?
O sfântă simțire fără chip definit?
Ori o lume întreagă reabilitată de pașii
Unor stele căzute din albastru?

Clipa aceea

Clipa aceea,
Din timpul acela,
Ne-a adunat iubirea
În două inimi dezmorțite
Și a făcut din ea balsam al sufletelor rănite.

Ne-am rătăcit pe calea timpului nepăsător,
Prin anotimpuri reci am hoinărit pierduți,
Pașii s-au căutat unii pe alții în zadar,
Clipa aceea, din timpul acela, a rămas un vis.

Și au îmbătrânit anii căutându-și rostul lor,
Și glasul iubirii s-a stins precum o lumânare
Uitată pe noptiera destinului necruțător,
Și clipa aceea, din timpul acela, s-a prefăcut în umbră.

Și clipa aceea, din timpul acela,
E acum un dor, e acum o șoaptă
Într-o inimă amorțită, dintr-un anotimp trecător,
E acum doar o flacără ce arde mocnit, de mult ce-a iubit.

Citind iubirea

Citind iubirea în ochii vieții răscolite de amar,
Am învățat să-i prețuiesc fiece șoaptă de cleștar,
Să-i înțeleg tristețea, să îi ascult inima și dorul,
S-o scriu în cartea pașilor pierduți, să își ia zborul.

Aripa timpului mi-a devenit peniță,
Gândul din suflet slovă vie pe foiță,
Și am simțit iubirea răscolită de amar
Cum mă-nfioară cu șoapta de cleștar.

Am scris cu dor în cartea pașilor pierduți,
Citind iubirea în ochii vieții pline de amar,
Și mi-am dorit s-aud glasul anilor vânduți,
De destin, timpului, un veșnic hoinar bizar.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Irina Cristina Țenu
Site: Irina Cristina Țenu
Pagină Facebook: Irina Cristina Țenu

Copyright © 2021 Irina Cristina Țenu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.