ROMEO TARHON - ALEGERI

 

E mare lucru dacă știi s-alegi...

E mare lucru dacă știi s-alegi,
să știi vorbi, să știi tăcea,
să știi sta-n loc, să știi s-alergi,
să știi răbda, să știi plăcea,

să știi cruța, să știi certa,
mereu și-n toate să dezlegi
ceea ce-alegi a cerceta
și-a semăna, ca să culegi

decizia, altminteri grea,
după ce-o iei, să n-o regreți,
să n-o alegi pe cea mai rea
și nu o lua prin interpreți...

păreri de rău mulți ar avea
și s-ar mustra că au greșit,
sinceri de-ar fi, de ar putea,
dar pe ei înșiși s-au mințit;

nu s-au deschis la nimenea
să ceară sfat, spre-a nu da greș,
cum au greșit asemenea:
părinte, dadă sau uncheș...

a îndrăzni, a încerca
și-a stărui să-nalți zidiri,
înseamnă a-ți desfereca
credința propriei meniri;

Iar fără Rugă n-am vedea
al slăbiciunilor nărav,
ci doar ne-am zbate, am ceda
greșind din ce în ce mai grav.

Doar cel ce știe-a-și închina
al mântuirii Eu, mereu,
de sine se va minuna
călăuzit de Dumnezeu.

E mare lucru dacă știi s-alegi
să știi vorbi, să știi tăcea,
să știi sta-n loc, să știi s-alergi,
să știi răbda, să știi plăcea...

Celor care se vor naște 

Țara mi-o iubesc cu patos,
Glia, Slova, Portul, Sfinții...
Ce pe-un și mai sacru Athos
Ce ni l-au lăsat Părinții
Și Înaintașii Ginții...

În cuvintele-mi de ceară
Arsă pe Altar de Mamă,
Dușmanii-i blestem să piară
Dincolo de-a morții vamă,
Pruncilor să le dea seamă: 

Celor care se vor naște
Din al negurilor pântec
Pe când moartea ne va paște
La răspântii de descântec.
Pe când am să mă-mpământec...

Nu lăsați Țara la placul
Celor care ne dezstrajă,
Rațiunea ni-e copacul
Roditor din lemn de coajă,
Ce pe-omizi le descurajă..

Nu lăsați Țara la voia
Prădătorilor de roade,
Râul, ramul și nevoia
Să le străjuim, se cade,
Spiritul ce, Țării, vad e!

Țara mi-o iubesc cu ura
Contra celor ce-o trădează
Ci iubind-o, doar, îndur a
Lacrimei acidă rază
Care-n suflet mă brăzdează...

Îndemn solemn 

Când clopotele mântuirii or să bată
În Catedrala Neamului cel adormit,
Treziți-vă, români, din moartea blestemată
La care, ticăloșii, de-un veac v-au osândit !

Din amorțiri de fapte, de spirit viu, de gând
Treziți-vă, români din silnica uitare,
A patriei ființă salvați-o azi luptând
Cu fiarele ce nasc în somnul vostru fiare!

Tăria iubirii sacrale, solemne
De limbă, de semeni, de Sfânta Treime
A țării de ieri, de azi, de mâine, vă-ndemne
La luptă, români, cu a urei oștime !

Vă temeți, domnilor de la domnie,
Că nu veți mai crăpa miere și lapte...?
Temeți-vă, un nou o mie nouă sute șapte
Curând... curând... curând o să se-nfapte !

Nu știm, confrați, cu ce-am păcătuit
De trei, de cinci, de zece lungi decenii...
Noi, oropsiții unui neam în veci hulit
Pentru-ale noastre gene ce nasc genii.

Mai multe poezii și profilul autorului aici: Romeo Tarhon

Copyright © 2020 Romeo Tarhon
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.