ELENA HASNAȘ - SĂ NU CITEȘTI ASTA

Imună

uneori acest oraș râde 

în claxoane 

își rânjește dinții de beton

și ne înghite miezul

scuipându-ne apoi ca pe niste

coji uscate pe trotuare

ce ne face să revenim pentru mai mult?

tu esti de neoprit

o ții morțiș să descoperi

un fel de mister în mine și construiești construiești

balcoane, străzi și cartiere în carnea mea

aprinzi și stingi semafoare

apoi tot tu hoinărești printre ele 

aceasta e una din plăcerile tale 

nu și a mea

Miezul e ascuns

Sunt imună.

Adun pământ 

adun pământ
în fiecare dimineață scobesc în pământul rece și umed
umplu găleata
dar nu ma grăbesc să o urc la etaj

în orașul unde nici noaptea nu doarme, și vezi oameni 

pe străzi și la ferestre la cele mai ciudate ore
cel mai bine e acum - la 5 și un sfert dimineața
liniștea și pustietatea sunt doar o iluzie,
bineînțeles,
dar o înghit ca pe cel mai dulce leac

mă aplec și iau găleata
azi voi urca scările (ignor liftul), în vârful degetelor, tiptil
găleata îmi trage mâna în jos
de parcă pământul din ea complotează o evadare
la mine acasă e mai bine, îi spun.

ajung acasă, deschid ușa de la terasă
soarele se mijește de după un bloc
vecinul de jos a trântit o ușă
florile erau treze demult
așteptau pământul
ca și mine

Unul în plus 

Ești peste tot

ghicindu-te eu, încâlcindu-mă tu
nu mai dăm de capăt acestui virus invalid

ne măsurăm zile întregi triunghiurile din ochi
de obicei sunt echilaterale, 

dar mai sunt și zile când dispare
câte o latură 

și atunci resimțim pustietatea răsuflărilor

împărțite de alții și ne doare mai mult
mută de obicei, azi am să adaug în cutia de cuvinte
unul în plus

Rujul

nu este vorba despre culoare

nici despre noapte

ne putem obișnui cu sunetele clopotelor

fără a merge la biserică

zilele de "don`t talk to me" 

fară a ghemui frica în piept

asta e simplu

într-o singură clipă ne putem schimba profilul

ne putem preface că 

nimic nu s-a întâmplat

iar un secret va mai rămâne secret 

chiar dacă doar doi oameni îl cunosc

doi într-o cutie de pantofi

râd sau plâng sau ard sau sting

nimănui nu-i pasă

decât nouă

nu este uimitor oare?

rujul are și el un secret 

dă culoare buzelor 

dar nu e vorba despre culoare

nici despre noapte

atunci când ne sărutăm

Inima nu se mai cere în brațe... 

Am obosit să-ți văd zambetul răsărind la ore fixe,
Să strang în fire groase dubii, pentru a croi rochii,
Căci mă iubeai numai imbrăcată.. anulată de femeia din mine
Vie.

Și palmele mele aidoma a două basmale – două semiîntunericuri
Pentru prima dată au destulă putere să înalțe femeia
Din poala lor.

... propriile lacrimi mă resping...

Citește-mă

Le-am scris copacilor mei

Că am secrete cusute, cu nasturi grei

Adânci cât o viață

Să nu citești asta.

Le-am scris și frunzelor mele

Că nu-s om singur, am o stea printre stele

A mea, cu zâmbet albastru

Să nu citești asta

Le-am scris și florilor mele

C-am alungat departe durerea

Mi s-a luminat casa

Să nu citești asta

Citește-mă mirare 

Un cântec nenăscut, 

cântat de tine prima oară

Citește-mă culoare

Pe-a pictorului pânză, 

turnată într`un amurg de vară

Citește-mă cuvinte

Căci poezia sufletului, ea, 

eu știu, nu minte

Citește-mă, iubite 

Din tot ce fac și ce nu fac - tu vei afla

Tot ce simt eu.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Elena Hasnaș

Citește aici: Elena Hasnaş - Cu penele de cenușă

Blog personal: Elena Hasnas

Pagina Deviant Art: Ehasnas

Copyright © 2020 Elena Hasnaş

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.