ADINA COLȚEA - HAȘURI

haşuri

în nopțile fără somn

privesc prin fereastra fără perdea

la blocul fără lumini

de peste drum

văd cum pereții fără încăperi

se desprind fără taină

şi zboară fără aripi

care încotro

mă întorc cu teamă

spre camera cu lumânări parfumate

şi privesc cu uimire

la îngerul cu aripi de cărămidă

care vorbeşte

visează, copilă,

lasă pereţii să zboare

fereşte-te de uşile zidite

şi spală-te pe mâini

după fiecare plâns

(con)simțiri

tu nici o dată nu îți tolăneşti vederea

în brațele oglinzii

mă dojeni îngerul şchiop

războind aerul cu o cârjă improvizată

iar inima ta e mereu dată

mult peste cap

pentru că tu îți eşti doar o măsură

a bunăstării lumii

ce crezi că rămâne în urma ta

dacă îți umbli mersul aşa?

aripi – i-am răspuns

tăindu-mi părul

ca să fac loc macilor

să-şi sprijine câmpii

pe umerii mei –

fluturi bătând din secunde

ce zboară ş itrec

prin sufletul palmelor oprite o clipă

să atingă macii…

iarbă prin păr

cu sete şi migală

am dat deoparte vreascuri triste

şi am cioplit adânc

în piatra lemnului

crescut în gând

să-mi făuresc o minunată scară

fără capăt îmi e

şi fără început prima treaptă

acum îmi înalț propriul zid

ca să îl pot rezema de scară…

all we need is love

ceva de alinat durerea, ai?

l-am întrebat pe îngerul chircit

sub propriile aripi

sărutându-i fruntea ridicată

din palme

m-a privit blând

cu ochii negri de lumină

plini

şi imediat a dus mâna în sân

adânc

printre coaste scormonind

şi fără tăgadă mi-a întins inima lui

încă bătând…

rădăcini de paşi

pământul crăpat

de orizonturi neatinse

se întinde leneş

sub mersuri îmblânzite

numai coarnele melcului

ca două păpădii tremurând

în bătaia secundelor

împing lumea

dincolo de capăt

cu creionul pe hârtie

cautând să înțeleg 

teoria căderii corpurilor în vid

am desenat întâi o încăpere

care a ieşit în formă de inimă

apoi pana 

ca o felie de aripă

şi bila - asta a fost cea mai simplă -
ca o lună plină

deşi strălucea ca un soare

le-am dat drumul deodată 

în mintea mea

dar încăperea începu să zvâcnească

iar pana dansa în jurul bilei

uitând de matematică

atunci am înţeles 

că desprinderea de ceea ce crezi că ştii

e ceea ce trebuie să aştepţi să se întâmple

altfel corpurile cad

decalat

şi nu vor dansa niciodată

sau altfel spus

în orice căuş împovărat 

de greutatea palmelor

nu îşi face cuib 

însetarea

răspicare

fără aripi legate

la ochi

niciun cer nu poate vedea

păsări

sub talpa cărării

ca un ghem ciufulit

rătăcindu-şi rostogolirea

prin ciulinii uitării

m-am prins în năvodul

propriei deveniri

şi fără să ştiu

m-am umplut de stele

acum număr pe degete

timpul pierdut

şi fac noduri batistelor

neplânse

din care înalţ zmeie

pe cerul ca o pânză

legată la ochi

primăvară în fereşti

avem un suflu aici –

spuse Dumnezeu boltindu-şi privirea

peste fruntea mea încordată

gradul unu – adăugă

cu degetul apăsat

de inima mea

ca o medalie

aerul mirosea a pufuleţi

şi în tălpi mă gâdila

alergarea

nu l-am întrebat nimic

dar înainte să dispară

i-am spus dintr-o suflare

că aştept şi ascult

cuminte şi cu suflet

a dat din cap că ştie

apoi cu două degete ridicate

ca atunci când mai ceri un rând de băutură

le-a spus îngerilor de gardă

să îmi administreze de acum

de trei ori mai multă răbdare

direct în sânge

post meridian

sunt trup de aripă

nenăscută

ce pipăie aerul

prin coaja crăpată

şi îl strigă pe numele lui

de alint

sunt sânge de cer

nezburat

zvâcnind aşteptări

peste cuiburi

în căutare de păsări

sălbatic visez

sub pleoapa de ieri

urmele tălpilor mâine strivite

de mersul cărărilor

azi neumblate

şi nu voi muri

când mă voi naşte

Citește mai multe poezii aici: Adina Colțea

Blogul autoarei: Un blog cuminte şi… cu suflet!

Copyright © 2020 Adina Colțea

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.