MIHAELA GUDANĂ - IUBIRE VERDE

Iubire verde

Ți-am prins în păr alese flori mirese
Pe care le-am crescut din trupul meu,
Ne-am înălțat iubind, păsări alese
Am fost și ieri, cu tine zbor mereu.

Nu e destul și nu e mult cuvântul
Lăsat cusut pe bluza din alt veac.
Pe buze mai păstrăm timid sărutul,
Pe umeri mângâierile sunt leac.

Vin primăveri cu flori să ne îmbete
În plete muguri verzi iar îmi compui
Și te iubesc, mărite Dragobete
Și sunt femeia ta, cum alta nu-i.

De mijloc când mă prinzi, brațul așteaptă
Ca o liană-n adormire să mă-ndoi,
Cuprinde-mă de vis cu creanga dreaptă,
C-avem iubirea verde între noi.

Înflorire cu noi

N-am înflorit demult.
De când tu te-ai ridicat
din pulberea de om
ca să devii perechea
timpului meu.
Eu înfloresc într-un gând alb
codrii tăi de vorbe înalte,
iar prin ochii tăi plini de cer
trec ape cu noi.

Pe brațul tău

Pe brațul tău m-așez
să-ți fiu lung râu
legat cu înălțări
conduse-n frâu
și mâna ta mă prinde
ca pe-un strop
ce cade pe la streșini
gând potop.

Pe brațul tău stau toată
curg prin venă
și-n atriul stâng se-aude
povestea ta eternă
cuprinsă de plecare
ori de venire-aprinsă
când arde focul mării
în iarna noastră stinsă.

Talpa mea

Pe talpa mea, lipiți stau pașii răi,

I-am adunat aseară de pe-o stradă.

Călcam ușor, cu-ai mei peste ai tăi,

S-adun plecarea ta într-o tăgadă.

Și-am strâns așa... toți pașii tăi de iarnă

Erau prea multe urme pe zăpezi.

Și dintr-un dus, s-a-ntors urma să cearnă

Lumina așteptării cu ochi verzi.

Acum eu calc și-s pașii plini de tine,

S-a ridicat în mine un alt drum

Și merg pe el, cu tine și cu mine,

Spre liliacul alb plin de parfum.

Noi suntem vers

Sunt un vers, tu ești al doilea,

Construim iubiri cu-al treilea

Să-l convingem de-mpletire

După multă-ndrăgostire

Lăsăm primul să-și îndoaie

Trupul tot întins pe foaie,

Pe al doilea-l măsurăm

Și-mpletirii îl dedăm.

Versul doi îl dăm pe spate

Și-l convingem ca în toate

Peste litere să curgă

Împletirea lor s-ajungă.

Sunt un vers, al doilea tu

Ne-mpletim în da și nu

Într-un cântec curgem doi

Într-un cântec scris de noi.

Ordine

Mai facem ordine pe-afară,
Mai facem ordine prin noi,
Se-ntorc cocorii într-o seară
Și-ntreabă dacă suntem doi.

Dacă pe umeri avem frunze
Și-o umbră luată în avans
Dacă-n povestea de pe pânze
În noi avem același dans.

Mai facem ordine-n odaie
Și-n camera cu sentiment
Când vin cocorii scriși pe foaie
Să se așeze-n noi încet.

Cum fluturii născuți deodată
Din te miri ce, din orice râs...
Mai facem ordine de-ndată
Și ștergem aripa cu-n plâns.

Atât de greu!

Atât de greu mă nasc fără tine!
E grea întinderea timpului alb,
spre cel care înflorește albastru.
În anotimpul răvășit
de cuvintele călătoare
zilele s-au nins cu așteptare,
dar, luând în brațe zborul spre tine,
am auzit bătaia de cord
a liliacului înflorit.

Leagănul ploii

Stăm în leagănul ploii.
Într-un gând îndoit
se ascund ochi de cer
peste jocului firesc.
Plouă pe noi
cu atingeri de degete
furate de pe pleoape de zare lungă.
Plutim!
Ploaia cântă-n tăcerea muntelui
în sunetul amiezii
în căușul palmelor

ude de nori.

Poveste cântată

Mai am curaj să visez,

să trimit mâna dreaptă

să adune literele cu tine

apoi, să le rânduiască

pe hârtia cuminte și tăcută

într-un poem de dragoste pentru tine.

Mai am curaj să înmoi

condeiul vieții în văzul tău

să pot scrie albastru despre tine.

Și am curaj să închid

cu aceeași mână dreaptă

tot ce scriu pentru tine

în aceeași poveste cântată.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Mihaela Gudană

Copyright © 2020 Mihaela Gudană

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.