ALEXANDRU MĂRCHIDAN

Să stai în cuvinte ca într-o casă veche

să stai în cuvinte ca-ntr-o casă veche
locuită de mii de oameni înainte.
nu ai de ales decât între acestea două
să rămâi în stradă privind din afară
ori să vii înăuntrul cuvintelor
unde fiecare și toți au loc
(dacă timpul nu le-a furat între timp
puterea de-a se rosti).
însă nu toate casele sunt la fel
pentru că nu toți oamenii sunt la fel,
unii iubesc casele goale, alții casele depozit,
alții mobila veche ori mobila nouă,
casele reci ori calde, luminoase ori întunecoase,
după cum un chip diferă de altul.
unii stau în case ca în morminte
însingurând colțul acela din univers.
eu îi întâlnesc deseori și pe unii și pe ceilalți
și sufletele noastre se îndrăgesc
sau se compătimesc pe-ascuns – așa sunt ele făcute.
cel mai mult însă mă uimesc
cei care stau în cuvinte
ca în biserici.

Moara lui Mărchidan

ai vrut să mă vezi,

pierzând pentru asta zile, săptămâni și ani,

ai urcat și ai coborât și ai coborât,

hainele tale hrană ploilor și fulgerelor

și drumurilor găunoase,

inima ai lăsat-o durerilor,

peșteră de lei și de tâlhari,

ai zdrobit corăbii de stâncile-așteptării –

n-ai vrut să-ți astupi urechile, n-ai vrut,

deși nu te-ai legat de catarg

(acum hienele mării se bucură

văzându-ți alergarea).

ai vrut să mă vezi

ca să pui în mișcare o moară uriașă

ascunsă, nevăzută, zdrobitoare

unde grâul nădejdilor

trebuia să devină făina bucuriei.

ai vrut să mă vezi

și ce-ai gândit că vei afla:

timp nou fără de timp? dimineți albe?

ființe de cristal? cascade de sori?

primăveri fără sfârșit?

chipuri uitate de moarte?

Ai găsit o moară

unde grâul păcii,

al nădejdilor și așteptărilor trădate,

grâul micilor și marilor căderi,

al întâmplărilor neîntâmplate,

grâul inimilor înfiate de cuvinte și dureri

e măcinat fără oprire

fără oprire fără oprire

la moara ce se zbate-n piept.

vei putea să-mparți cu mine

această iute, dulce, grea, pietroasă,

îngerească pâine?

Străluciri

cuvinte pierdute în călătorii,
timpul dus pe câmpiile fără de capăt,
penumbrele lunii – nu-mi pasă de ele!
sunt oglinzi înșelătoare,
imagini pierdute prin pierdutele universuri
ale inimii.
cuvintele vor fi regăsite,
timpul revine,
luna descrește și crește.
cine însă poate uita sângeriul căderii în noapte,
focul plecărilor,
ultimul anotimp al florilor nespus de albe?
Durerea și iubirea
totdeauna rămân.
două aripi ce se bat între ele,
două aripi ce cresc una din alta.

Iar Petru plângea de câte ori auzea cocoșul cântând

luminile și norii –
pe-ascuns – treceau
înaintea dimineților sale.
a fost vineri și apoi duminică.
pe acest om niciodată credința
nu l-a pierdut,
chiar dacă atunci în urletul mării
apele au încercat să-i muște din trup.
nu a fugit nici după ziua aceea
în pustiul pustiei;
cutremurat, a căzut și a plâns.
au trecut zile și luni și mulțime de ani
iar Petru încă plângea
de câte ori auzea cocoșul cântând.
și nu doar o dată i s-a dat
să audă-ntrebarea,
și nu doar o dată
s-a făcut pe sine răspuns
Simone, fiul lui Ionà,
Mă iubești tu mai mult decât aceștia?
Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc.

Liman

printre valuri
cuvintele străbat cu lacrimi
prinse precum coada cometei.
unde mai pui țipetele pescărușilor,
glasurile naufragiaților dintotdeauna,
nisipul,
albastrul
și surzenia noastră.
pământul și cerul se topesc
în loviturile acestor valuri
pentru care brațele nu au
îmbrățișarea potrivită.
pământul și cerul s-au făcut în urechile mele
ciocan și nicovală.
biet pelican
cu aripi uitate în alte ape.
adaug la călătorie naufragiu după naufragiu,
până ce Bunul Stăpân al călătoriilor
și al cuvintelor curate
se va milostivi
de stângăcia
mea.

Alexandru Mărchidan (n. 28 ianuarie 1983, Slobozia, Argeș; din 1997 locuiește în Pitești): A absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității din Pitești, unde este angajat din anul 2005. În anul 2010 a primit titlul de doctor în filosofie, acordat de Universitatea de Vest din Timișoara. Versurile poetului Alexandru Mărchidan au fost publicate în numeroase antologii de poezie, în diverse reviste literare și culturale.

Premii:

Premiul revistei „România literară” la Festivalul Național de Poezie „Tudor Arghezi” (Târgu Jiu, 2002)

Premiul editurii „Paralela 45” la Concursul Național de Poezie „Ion Pillat” (Pitești, 2003)
Marele premiu al Festivalului Național de Poezie „Gheorghe Pituț” (Beiuș, 2004)
Premiul pentru poezie la Concursul Național de Literatură „Lirismograf” (Sibiu, 2004)
Locul I la Concursul Național de Creație Studențească (Timișoara, 2005)
Locul I, Concursul Național de Poezie „Traian Demetrescu” (Craiova, 2005)
Premiul revistei „Luceafărul” la Festivalul Național de Poezie „Tudor Arghezi” (2006)
Premiul Fundației Culturale „Lucian Blaga”acordat la Festivalul Internațional de Poezie „Lucian Blaga” (2005)
Premiul Fundației Culturale „Lucian Blaga”, premiul revistei „Vatra” și premiul revistei „Discobolul” (2006).

Dintre cărțile de versuri:

Exil în inimă (editurile Alean și Tiparg, Pitești, 2012)

Hesychia (poezie Alexandru Mărchidan; fotografie Sorin Dănuț Radu, editura Alean, Pitești, 2015)
33 de cuvinte pentru Luiza și alte câteva poeme (editura Tiparg, Pitești, 2017)

Iar Petru plângea de câte ori auzea cocoșul cântând (ediție online, 2020)

Lumină sub asediu (ediție online, 2023)

Copyright © 2019 Alexandru Mărchidan

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.