Aşteptarea
e atunci când ai auzit că-n piept îţi
arde dorinţa de tine,
hai, smulge durerea din floarea tăcerii,
durerea care-i umbreşte ochii,
te uiti în jur şi vezi cum braţele
cuprind doar neantul,
un vis, o lume spectrală în care te
pierzi în apa vie a iubirii,
chiar dacă pământul de sub tălpile
noastre se mişcă,
asemeni nisipurilor mişcătoare,
în aer dispari dacă nu te simt lângă
mine,
un vis inspirat din repetare,
face parte din tine,
înăuntru îl simţi, renăscându-te.
Da, iubitule!
Ţine-mă, să nu-mi dai drumul!
Dincolo de marginile lumii se revarsă
speranţele ei.
Noi suntem viaţa, noi suntem apa vie
cu tainele luminii
în aventura cunoaşterii,
lutul facerii, fericit în roua iubirii!
Ai vrea să taci, aşezat lângă inima mea.
Îmi săruţi obrajii şi-n braţe mă
strângi.
Un basm sunt trăirile noastre!
Ce forme, ce mişcare, ce dinamică!
O artă delicată, măsurând spaţiul,
suspendată, parcă, într-un racursi
temerar!
Poţi să iubeşti cu toată patima,
e dragoste curată, totală,
aşa te poţi elibera,
punctul acela în care devii liber.
De teamă-ţi era frică, de nimic altceva.
Ce e teama? Nu te-ai întrebat.
Da, energia învierii la o nouă viaţă!
Zi de zi, clipă de clipă, cineva luptă
pentru viaţă.
Tu nu te temi. Nu înţelegi, doar,
forma lumii în care trăim,
dar ştii că eşti şi vei fi iubire.
Nu trebuie s-o-nţelegi, ci s-o trăieşti.
Deschide palma
şi-aruncă-ţi teama în cerul nopţii!
Simţi cum s-a risipit?
Noaptea îşi are vraja ei,
odată risipită,
de lumina stelelor se umple.
E cald, vântul adie uşor,
în jurul nostru tu vezi covor de frunze,
eu mângâierea lor,
prin freamătul lor am mers,
un sunet aparte
în valuri infinite se schimbă.
- Ţi-aş spune mereu te iubesc
până mi-ai astupa gura cu buzele
tale,
totul vorbeşte despre tine,
frumoaso!
Te-ating uşor şi fluturii-mi spun
că doar prin iubire renaştem!
- îmi spui lângă pomi.
Îţi place să-i atingi, mereu îţi
transmit altceva.
Câte poveşti nu ştiu ei?!
Fiecare are o poveste. Matroşca.
În fiecare zi, o nouă poveste scriem
în povestea noastră.
Ce e povestea?
O altă poveste de o asculţi,
un drum, o călătorie,
un zbor, un pas, un vis într-un vis.
- Am bucuria să fiu cu tine-n
noapte,
iar tu să-mi fii lumină,
trăirile tale întotdeauna
mă-ncântă!
Minunate sunt imaginile şi conexiunile
noastre!
Gândim în distanţe, timpi, puncte şi
spaţiile dintre ele.
În simţiri splendide ţi-am scris viaţa.
Totul ţine de noi. Suntem începutul,
cuprinsul şi sfârşitul vieţii,
imaginea copilului cu castelul de nisip.
Ai totul în tine! ţi-am spus mereu.
- Da, totul, însă trebuie
descoperit!
E timpul sa ne întoarcem din noapte?
- Da, e timpul! Frumos drum!
Magia celor două cuvinte
Cu fiecare clipă,
Cu fiecare cer atins,
Cu fiecare voal ridicat,
Cu fiecare strat de mătase tras,
Cu fiecare sărut pe rubinul buzelor,
Cu fiecare centimetru revelat privirii,
Cu fiecare lacrimă desprinsă, una câte una,
Cu fiecare alunecare în visul de lumină,
Cu fiecare unduire de val electrizant,
Cu fiecare strigăt şi adânc suspin,
Cu fiecare umbră suspendată,
Cu fiecare ritm desprins,
Cu fiecare respiraţie,
În taina nopţii, conectaţi cu cerul,
prin curcubeul de culori,
descoperi calea spre mine...
Laşi,
în final, magia celor două cuvinte,
să vorbească de la sine.
Te iubesc!
În
aerul plin de neliniști și de vibrații colorate,
în creuzetul gândului, ca un arc peste timp,
persistă o piesă-cheie, tangibilă,
efigia visului trăit,
ai impresia că
toată viața
ai purtat-o
în templul inimii,
visând-o,
bucurie fecundă,
uite,
chiar acum,
i-ai cântat
și-ai început
să dansezi în ploaie,
un dans al iubirii
înainte de căderea cortinei.
În tine totul e haos, totul e sfărâmat.
Cum vei ieși afară de aici?
Ai văzut-o, cândva, cum dispare,
plutind în zori, în râul
din care
nu se va mai întoarce,
printre lacrimile tale
faci un pas înapoi,
muzica se transformă
în picături,
picăturile în ocean,
un ocean este viața,
ploaia s-a oprit,
acum,
doar te gândești la ea
și știi bine că
nu vă veți mai despărți niciodată…
Chiar dacă soarele a devenit o virgină
lunecând
în ochii tăi de culoarea ierbii de toamnă,
allegro moderato e grazioso
apare ca un cutremur și apoi se liniștește,
într-o buclă a infinitului te-am topit
cu foamea mea de tine,
te-aș fi mușcat ca pe un fruct oprit,
dar mereu dorit,
așa m-ai simțit, așa cum sunt,
cântecul tău,
parte
din visul tău
atât de real prin atingere,
prin aromă, prin gustul simțit,
mâncând înfometat din floarea de cireș.
Întâlniri apropiate. Dorință. Flacără.
Îmbrățișați prin înțelegere, în spațiul
golului și al întregului,
eliberam tristețea tuturor rănilor,
durerilor,
tuturor trădărilor
și-abandonărilor din viața ta.
Te uiți în jur, la pieptul tău mă privești
respirând molcom,
mirosindu-mi trupul a iubire.
Mistuiți de imaginea noastră nu vrei să spun
nimic,
în adâncuri pătrundem,
simți că mă poți privi la nesfârșit,
ceea ce rămâne e un cântec pentru suflet,
suav, delicat, ca o dimineață,
cu note
ce se nasc din noi,
paradisul suprem trăit în doi,
apa și aerul
dătătoare de viață,
cheia ce deschide porțile morții,
un spațiu sublim și abstract în răsuflarea
vieții eterne,
un vis fermecător, intens,
și speranța ce nu moare,
roua ce se-așterne
pe petale moi de floare
reținute dintr-un suspin într-o noapte senină
și râsul de copil fericit cu harul
bucuriei de a trăi
în universul rotund al iubirii.
În tăcere, timpul dispare.
Nu știi cum să îți descrii sentimentele,
e
ca și cum ai aștepta o viață
un semn,
o
rază de lumină.
Nu mai știi de mă iubești pe mine
sau ceea ce ți-am revelat prin prezența mea în
viața ta,
visul din vis etern al sufletului,
atom și parte din tine,
din inima veșnic căutătoare…
Citește mai multe versuri semnate de poeta Irina Lucia
Mihalca aici: Irina Lucia Mihalca – Cântece de
dragoste, Irina Lucia Mihalca – Cerul din inima
mea, Irina Lucia Mihalca – Dincolo de luntrea
visului, Irina Lucia Mihalca – Pagina de autor, Irina Lucia Mihala - Atingerea
cerului, Irina Lucia Mihalca - În căutarea iubirii, Irina Lucia Mihalca - Dincolo de ape
Copyright © 2019 Irina Lucia Mihalca
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.