Livia Ghighilicea – Iarnă-mă (editura Tracus Arte, 2019): Volum câștigător al Premiului Național pentru Debut în
Poezie “Traian T. Coșovei” (ediția a V-a, 2018), premiu acordat de către
editura Tracus Arte în colaborare cu Asociația Culturală Direcția 9 și cu Agenția
de Carte.
ne-liniști
e atâta liniște în odaia aceasta și
parcă
aud
ca dintr-un biscuit cum rupe luna din
noapte
sau poate secundele îngurgitate cu
lăcomie
de viață
trosnesc
în fiecare an, la 1 aprilie
îmbrățișare rece brațul barierei prima
oră
moment numai bun pentru a cerși timp din
cutia milei
cioburile sparte aduc noroc
atunci când reușești să le scoți
pe toate
un geam rămâne mai deschis decât albul
norilor
e mai ușor așa nu voi mai uita să încui
mașina
lângă
cafeaua s-a trezit înaintea mea
pe jos
de la izbitură
în boxe urlă freddie rag și eu aproape
credibil
who wants to live foreveeeeer
fermoare între lumi
așchiile răsăritului și un cer
plin de cicatrici nesfârșit
de răbdător
în semn de uimire doi pescăruși
își desfac aripile pentru actul final
sub un albastru vinețiu
mări leagă șiraguri stâncilor
încăpățânate
un val mai leneș
linge impasibil o scoică drept urmare
devine opac
și cald
în tot acest timp malul
fermoar bagajului de peste an
pălăria din vamă bascheți eșarfe blugii rupți creme două cărți
mai scot cămașa de la tine
o mânecă e și acum întinsă ca un gând
dincolo de toate acestea
o lume spre care nu mai duce niciun drum
cuvintele,
când se duc
uneori nu știu dacă a fost o viață sau
au fost două
și parcă
aștept și astăzi să-mi răspunzi
atunci când plecăm cuvintele se strâng
în ele și dispar
de la sine
sau
din acel moment
vor urca direct
spre îngeri
mă întorc acolo
de unde am adunat
poveștile scrijelite pe garduri
foarte din viața aceasta
și pământul
suspendat la fereastră cu ajutorul unor corzi
nu deschid azi
se face frig sufletele se încolonează
ușor
ghidate după respirația fiecăruia
așteptarea a întregit crăpăturile din
pereți
motanul behemoth ne judecă insolent
printr-un binoclu întors
pe jos manuscrisul deasupra lui
o pereche de mănuși
din piele
în definitiv și aici s-a trăit odată
încuiați ușa la sfârșitul vizitei
cu o aripă
înspre diminețile pe unde intră melcii
vă mai spun doar că
de la o vreme
mă trezesc dimineți mov
îmi țin predici despre fobiile omizilor
despre durerile de gât ale pietrelor și
despre
răbdarea din ochiul melcului
și nimicul pe care îl avem rest
s-au spart și semnele de întrebare
pe jos doar schelete firave
fracturi
poemule încotro
acum sângele foșnește pe furiș
miezul nopții și
ultimul strigăt al prezentului notând
parcă futilitatea zilei
e vremea
să te întrebi cui aparții
dimineața
răsări-ne-vor picioare în locul de unde
ne va fi plecat
inima
sângele va tropăi loial se va strădui
să nu foșnească
insomnia miroase amar ca golul
necicatrizat din ușă
Copyright © 2019 Livia Mariana
Ghighilicea
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.