RADU IORGULESCU

Identitate

M-au otrăvit tăcerile, de moarte
și nu mai știu, iubito, cine sunt
atât de trist, de gol și de departe
disprețuit de tot ce am mai sfânt.

Mă furișez tiptil între poeme
pe care știu că nu le mai citești,
aripa mea acum de zbor se teme
și zace răstignită în povești.

Febril te caut noaptea între stele
și te implor plângând să te oprești
te-ndepărtezi zâmbind între dantele
eu nu mai știu, iubito, cine ești

Ce am greșit să port așa o cruce
să mor fără stăpâna mea dintâi,
ce pași mai sunt și oare unde-or duce,
iubita mea, știu eu că n-o să-mi spui.

Te rog

Dă-mi o toamnă, dă-mi o lună,
dă-mi un deget de la mână,
orice-mi dai îmi este sfânt
nu te mai uita-n pământ.

Cât mai țin în flăcari fumul
focu-n lemn și nu-i dau drumul
cât mai sunt și n-am murit
dă-mi iubito ce-am cerșit.

Fă-mi un semn în ochi de apă
fii tu îngerul ce scapă,
dă-mi o aripă îndemn
cât sunt lut și nu sunt lemn.

Dă-mi iubito primăvara,
un cuvânt când vine seara,
dă-mi iubito ce-mi doresc
cât sunt viu să te iubesc.

Luna

De pofte pline îți pătrund veșmântul

priviri arzând în ochi te vor lumesc,

tu mângâi tainic suflete cu gândul

că dragostea e tot ce-i mai firesc.

Ce încordări în trupuri și ce patimi

cu raza ta prin ramuri mai strecori,

în urmă lași atât de multe lacrimi

când ziua pe pământ încet cobori.

În urma ta rămâne doar visarea

din zborul slobod către infinit,

tăcerea ta pe cer a pus uitarea,

tu rămâi luna, până de sfârșit.


Lunaticul gând

Să pui un pas în gândul meu lunatic

ce te îmbie-n fior primăvăratic

și să citești în el cum fac risipă

în suflet, ochii de-mi stecori o clipă.

O să-nțelegi ce simt și cum se face

că mâna ta cu farmec mă preface

în inima cu sângele fierbinte

ce doar pe tine te mai ține minte.

Cu amănunte le vei ști pe toate

avem trecut, avem și un...se poate,

căci ai făcut din sabie mângâiere

și-ai picurat peste tristețe, miere.

Rondel de iarnă

Când vine iarna în a ta privire,

pe mine toamna-ncepe să mă doară

și frunzele se-ascund în amintire

încet în suflet fulgii se strecoară.

În raza lunii simt o istovire

ca-n vis aud un șuier de afară,

când vine iarna în a ta privire

pe mine toamna-ncepe să mă doară.

Ca brazii stau acum fără clintire

și anotimpul trece într-o seară,

clepsidra toarce-n ceruri o sclipire

nu-i strop de aur în a mea comoară.

Când vine iarna în a ta privire.

Soartă

Vezi, plouă peste noi cu ceai de tei
și curg la vale zile tot mai calme
căzute flori ascund orice alei
în visul verii care ne adoarme.

O să mă culc și eu cât de curând
va arde între noi o lumânare
aprinsă-n pripă poate doar în gând,
de roșul trandafirilor spre soare.

În stele s-a ascuns un alt destin
când noaptea inimii spre lună latră
voi fi tăcut, prea mic și prea puțin
până voi dispărea de tot în piatră

Să nu ții minte blândul meu păcat
mă iartă dacă poți sau dacă vrei
să-ți amintești o clipă ce-am jurat
când va ploua din cer cu ceai de tei.

Radu Iorgulescu (n. 05 mai 1964, București): Cercetător științific. Și-a început activitatea literară la data de 15 martie 2015. A publicat versuri în cinci numere ale revistei ”Expresia Ideei”, precum și o serie de sonete în revista “Orient Românesc”. În perioada 2015 – 2018 a publicat sistematic în grupurile on line dedicate poeziei Puterea Cuvântului, Dați totul iubirii, România cu fața la poezie. Radu Iorgulescu este coautor la antologia “Superlative relative”, coordonată de Vasile Rușeți.

Volume publicate:

Scintilații (prefața Carmen Pasat, editura PIM, Iași, 2016)

Ritmuri (prefața Val Razeșu, volum câștigător al Premiului ll la concursul organizat de revista ”Expresia Ideei” în 2018, editura PIM Iași 2017)

Copyright © 2019 Radu Iorgulescu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.