Poeta Mihaela
Roxana Boboc - câștigătoare a Premiului
pentru volum la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației
(septembrie 2017), a Premiului de merit la Festivalul Internațional de
Literatură Naji Naaman (Liban, 2018, cu volumul în pregătire Terapii ocazionale, traducere în limba
engleză) și a Premiului “Lazăr Băciucu”
acordat la Concursul Național de Creație Literară ”Vasile Voiculescu”
(octombrie 2017) - ne propune în
avanpremieră câteva poeme - ilustrate de autoare - din volumul în pregătire Culori pentru ochi
închiși:
A venit
vremea
Sunt copilul care are nevoie de o îmbrățișare.
Tată, a venit vremea să scuturi ploile
peste pământul arid al suferinței.
Ții minte potopul din senin al verii
și noi pe mijlocul străzii Progresului
din Vălenii de Munte
înotam în fericire pentru că fericirea
se simte desculță
palpându-i gleznele fragile
odată cu trecerea
cu moartea pe moarte călcând.
Tată, iubesc un cer întors în mine
și el mă iubește prin oglinda neadormită
a apelor reci
adăpând gura negrăitelor șoapte.
Spune-i să aștepte înserarea cu
pleoapele-i sărutate de vânt
Să-mi sărute ochii cum odată tu,
împrăștiind culori în loc de tină,
am văzut femeia îngenunchind la
picioarele altarului
și am plâns.
Șah-mat
Tabla de șah stă deschisă
fiecare mutare bine gândită
o mână sigură conduce jocul, conduce
viața
doar nebunii își pierd capul
caii saltă spre visul în care orice e
permis
pioni, simpli pioni într-un anotimp
bătând în fereastra cerului
tușe fine, alb-negru peste ploile atâtor
ani
inima reginei inundată de iubire
inima ei,
rană poeziei,
unde ești rege să-ți săruți regina
înainte de a pleca din lume
cu toate curbele atingerilor impregnate
în piele
cu degetele răsfirate în pletele
speranței,
nemernică desfătare orbilor
când lumina stă ascunsă în palma ei
în mângâierile vocii tresăltând în piept
contururi risipite în nuanțele cafelei
nocturne de mai,
când totul se trezește la viață și
setea,
această sete de tine și noi
de tine și Dumnezeu
de mine și poezie,
ca o tânguire a firii
sau poate fericirea,
acea madonă flămândă a simțurilor,
pășește înainte într-un priveghi
unde nimeni nu plânge
nimeni nu respiră
ochii, singurele lampadare spre cerul
vânăt
ochii, șah-mat tristeții într-un zâmbet
doar de ei știut.
Despre
oamenii pe care nu-i vedem
Despre oamenii pe care nu-i vedem
dar îi sărutăm în icoana sufletului
despre dragostea care nu se poate divide
nici pierde fără să rupi șirul
mătăniilor
despre razele soarelui căzând molcom pe
chipul durerii
și plânsul ierbii cosite în zori,
iubite,
acum că primăvara e pe sfârșite
îți voi scrie despre oamenii care pleacă
fără rămas-bun
până se face secetă în inimă
și fluturii își pârlesc în zadar aripile
niciun felinar nu poate lumina
poteca dorului se urcă în genunchi
printre licurici coborâți din pleoape
Iona strigă din pântecele balenei
și ochii Domnului
spre el
îl scot din iarba de mare
din apa morții
sufletul ca un porumbel rănit
zboară în cerc
oamenii pe care nu-i vedem,
dar îi sărutăm
în tăcerea grăitoare a culorilor
când se face zi în miez de noapte
când se face dragoste din lut și inima
olarului
scânteiază viață
și viața Dumnezeu o așază în fereastra
acestui anotimp
omonim.
Mai
multe poezii și profilul literar al autoarei aici: Mihaela
Roxana Boboc
Volume de poezie:
Spovedania
oaselor (editura Grinta, 2017), Terapia ploii de chihlimbar (editura Mitteleuropa, 2019), Iubește-l, Anya (editura Neuma, 2021)
Citește mai multe poezii aici: Mihaela Roxana Boboc - Ore de priveghere și Mihaela Roxana Boboc - Fire de tensiune
Citește mai multe poezii aici: Mihaela Roxana Boboc - Ore de priveghere și Mihaela Roxana Boboc - Fire de tensiune
Blog
personal: Poezie, pictură, grafică - Mihaela R. Boboc
Copyright © 2017 Mihaela Roxana
Boboc
Utilizarea integrală sau parțială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.