eu însămi
sticla ce mă înconjoară
transparențele ascuțite
și atât de casante
văd până departe dar privirile
mi se reflectă în geam
aburind luciul
iar mâna mea nu răzbate
dincolo de această oglindă
fiindcă mă tem atât de rău
să nu o sparg
N-ai să știi niciodată
să deschizi sertarul acela
și să mă găsești mai ciudată
și mai nebună decât tine,
dar cu adevărat eu însămi.
Eu nu sunt
(din punctul tău de vedere)
o venus cu sertare,
doar n-ai ținut niciodată
o cheie între arătător
și degetul mare!
Abia aștept
să pleci ca să mă apropii
și să mă deschid ca un fur
care-și contemplă prada.
(din volumul Duet, editura Ars
Docendi, 2006)
Escape
Escape
Ca să ieși din oraș,
într-o seară de vară
așează-te pe marginea ferestrei
cât soarele încă luminează,
cât nebunia vântului e deplină.
Închide ochii. Respiră
până-n adâncul cerului. Ascultă:
În jur nu sunt copaci cu mii de frunze
de patimi răscolite, este marea
care-și răsfiră pletele ei ude
și jucăuș a spulberat orașul.
În loc, sărută plaja nou născută
pe unde pasul amețit colindă.
Răcoare și-n amar de sare
se-mbracă sufletul și tremuri.
Dar nu deschide ochii! Te-ai prăbuși
negreșit din înălțimea pescărușilor.
Te-ar înghiți orașul nesfârșit.
(din volumul Duet, editura Ars
Docendi, 2006)
Delir cu Inorog
Delir cu Inorog
Când Soarele se strecura
printre frunze, am întins mâna
spre verdeața ispititoare și m-a înțepat
cu vârful de fildeș al cornului.
Am deschis ochii și L-am văzut.
Albeața spinării arcuite mi-a amintit
umerii
și sânii de fecioară, și m-am mândrit
cu picioare zvelte ca ale Sale.
Dar până să-i zâmbesc
m-a pironit cu ochiul chihlimbar
și rușinată de goliciunea minții mele,
L-am privit mai departe - tot mai
departe.
În jurul nostru s-a închis frunzișul,
iar Soarele, sfios, scria cu raze.
(din volumul Duet, editura Ars
Docendi, 2006)
Promisiune
Când vin la tine n-o să-ți mai aduc
panglici, cercei, bomboane…
Voi turna doar vinul inimii mele
în mâinile îndrăgostite.
Citește-mi acum gândurile
cu ochiul tău mare și verde!
Poate vei afla că trebuie
să-mi iubești corpul
ca antecameră a sufletului.
Sau, dacă e să-mi aleg cuvintele,
ca pe o grădină cu flori
unde, în colivia pieptului,
pasărea paradisului așteaptă,
cuminte, să fie furată…
Și deci, când vii la mine,
să nu-mi aduci flori!
Umple-mi mai bine brațele
cu fructele dragostei tale.
(din volumul Declarație de dependență,
editura Ars Docendi, 2015)
Ieri
Ieri
Am trecut pe la tine, târziu pe seară,
ca să mă întind lângă tine, târziu pe
seară...
Nu voiam să te ating în vreun fel,
lacom sau îndrăzneț. Erai așa de moale
sub petala de bumbac a tricoului!
M-am lipit de tine ca o grefă reușită
și am început să simt din ce ești făcut,
de parcă îmi mai descopeream un trup.
Până la urmă m-ai îmbrățișat și fără
să protestez prea mult
te-am lăsat să-mi răspunzi la sărutări,
ca și când o centralistă distrată
îmi făcuse legătura
cu mine însumi.
(din volumul Declarație de dependență,
editura Ars Docendi, 2015)
Dacă lumea s-ar sfârși
Dacă lumea s-ar sfârși
În noaptea dintre ani ai fost cu mine.
Mi-a rămas șampanie - un sfert din
sticlă;
e rubinie, cu un gust de lacrimi.
Dacă lumea s-ar sfârși, aș simți încă
lipsa ta?
Mirosul gerului ar mai supraviețui poate
un timp
în mijlocul flăcărilor…
Poemele mele ar arde, cu tot cu rimele
lor
din laptopul HP, vechi de 5 ani.
Câtă hârtie virtuală și gânduri
veritabile,
în kilobiți tăcuți și neștiuți - ca
diamantele
cu nedesfăcute carate, sortite lavei din
genuni!
Mâinile mele,
inele-brățări, ochii-buzele tale,
icoane, acatiste,
cântări…
Și, prin zăpada amintirilor,
o îmbrățișare fulgurantă ca un artificiu
din noaptea tuturor anilor.
(din volumul Declarație de dependență,
editura Ars Docendi, 2015)
Nonidentica
Nonidentica
Nu știu cine sunt azi.
Dar ieri râdeam, șezând cu tine-alături.
Închisă în globul ochiului,
o amintire mai sclipește
ca refren.
Stăm în gradină, alintați de fructe,
când vântul mătăsos ne duce brusc
în fața mării, printre scoici!
Unul câte unul, ochii trupului se aprind
și cutreierăm țărmul răvășit
de rafale saline.
Sunt semnul de pământ care încet se șterge.
Soarele își amintește, vântul știe,
doar tu… nu spui nimic.
(din volumul Declarație de dependență,
editura Ars Docendi, 2015)
Ada Carol
(Adriana Carolina Bulz, n. 15
septembrie 1980): Este poet, traducător și profesor de limba engleză. A făcut cercetare în
domeniul receptării dramaturgiei americane în România (cu o teză de doctorat
despre Eugene O’Neill, susținută în 2012). Este absolventă a Universității din
București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine.
Ada Carol îşi farmecă cititorul prin discreţia cu care se apropie de marile teme existenţiale: iubirea, singurătatea, moartea... Teama de ridicol, de patetismul retoric, de bruscheţea unor dezvăluiri care l-ar putea agresa pe interlocutor, o fac pe autoare să îşi impună controlul asupra emoţiilor şi să dea mişcărilor ei gestica armonică a unui balet. Privită în ansamblu, cartea Adrianei Bulz (Ada Carol) are prospeţimea versurilor lui Prévert, intră adesea în consonanţă cu luciditatea lirică a lui Marin Sorescu, păstrându-şi în acelaşi timp originalitatea prin graţia cu care stăpâneşte limbajul poetic. Un ‘eu’ de Şeherazadă o face să adopte discursul histrionic, jucăuş, în care cuvintele alină şi alintă, dansează, se unduiesc feline peste abisuri, îndepărtând stridenţa discordanţei. O asemenea poezie este nu numai binevenită ci salutară pentru regenerarea benefică a liricii noastre de azi. (extrase din recenzia volumului Declaraţie de Dependenţă semnată de profesoara și scriitoarea Monica Pillat)
Ada Carol îşi farmecă cititorul prin discreţia cu care se apropie de marile teme existenţiale: iubirea, singurătatea, moartea... Teama de ridicol, de patetismul retoric, de bruscheţea unor dezvăluiri care l-ar putea agresa pe interlocutor, o fac pe autoare să îşi impună controlul asupra emoţiilor şi să dea mişcărilor ei gestica armonică a unui balet. Privită în ansamblu, cartea Adrianei Bulz (Ada Carol) are prospeţimea versurilor lui Prévert, intră adesea în consonanţă cu luciditatea lirică a lui Marin Sorescu, păstrându-şi în acelaşi timp originalitatea prin graţia cu care stăpâneşte limbajul poetic. Un ‘eu’ de Şeherazadă o face să adopte discursul histrionic, jucăuş, în care cuvintele alină şi alintă, dansează, se unduiesc feline peste abisuri, îndepărtând stridenţa discordanţei. O asemenea poezie este nu numai binevenită ci salutară pentru regenerarea benefică a liricii noastre de azi. (extrase din recenzia volumului Declaraţie de Dependenţă semnată de profesoara și scriitoarea Monica Pillat)
Cărți publicate:
Duet (volum de poezii în colaborare cu
Otilia Ţena, editura Ars Docendi, 2006)
Readings in Eugene O’Neill’s Drama (lecturi critice, editura Ars Docendi, 2012)
Declarație de dependență (volum de poezii, debut individual editura Ars Docendi, 2015)
Despre dragoste și alte păsări (volum de poezii, editura Detectiv
literar, 2017)
Citește mai multe poezii aici: Ada Carol - Pași în afară, Ada Carol - Vară și sentimente, Ada Carol - Destul de mulți nori
Blog: A tale in Translation
Blog: A tale in Translation
Copyright © 2018 Ada Carol (Adriana
Carolina Bulz)
Utilizarea integrală sau parțială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.