ȘACHIR URFET - POEZIILE MĂRII

 

Poezii publicate în volumul bilingv Kara Denizin yankısı / Ecoul Mării Negre (turcă-română, Editura Ex Ponto Constanța, 2019):

În vraja mării

Plouă iar cu stele și, în vraja mării,
Printre picuri zâmbesc verosimil.
Mă surprind visând la ceasul înserării,
Inima îmi bate tiptil-tiptil.

- O, tu, călătorule pe stele! Văzut-ai
Infinitul din eul meu lăuntric?
Era pe când cu mine pe nouri meditai
Și ne croiam destinul asimetric.        

Prin lanul cel verde al junei primăveri
Mă poartă raza delicatei semiluni
I-am scris cu rouă pe o pagină mai ieri,
De-atunci, mi-e călăuză printre lăstuni.

(Mangalia, 9 octombrie 2018)

Marea este dorul meu

Marea este dorul meu,
Marea e iubirea mea.
Ea-mi e confident și zeu,
Eu îi sunt o peruzea.

Nisipul, briza și-o stea
Mă alintă cu candoare,
Eu-mi deschid aripa grea
Și sărut un val de mare.

Ah, ce fierbințeală! Zee,
Vin’ și stinge-mi focul greu!
Vânturile Alizée
Le-am tot invocat mereu.

Soarele-i torid și, iată,
Îmi zâmbește de pe boltă.
Peste fața-mbujorată
Părul brun mi se învoltă.

- O, aștept să vină seara
Și un răsărit de lună!
Să-mi trimită steaua scara,
Să urc, să îi pun cunună.

(Mangalia, 6 august 2017 – poezie publicată în Revista Axis Libri, nr. 39, 2018, Galați)

Ecoul zorilor

Ce dulci miresme-nvăluiesc
Vibrările de suflet,
Viorile-n cânt strălucesc
Poemele din cuget.

Le-aud de parcă vin din zări
Cu fine rezonanțe,
Ca valul liniștitei mări
Pe note de romanțe.

Cu păru-mi fluturând ușor
În briza-nmiresmată,
Ascult ecoul zorilor
Din zarea-ndepărtată.

Doi tineri de pe țărm privesc
Cu dragoste spre lună,
Viorile inimi trezesc
Și cântecul îngână.

(Mangalia, 8 octombrie 2015)

Speranța (I)

Mă lași, iubire, tu, să pier,
Să nu mai văd albastrul cer,
Să nu mai văd albastră marea,
Să nu-ți mai simt, deloc, chemarea?

Nu-mi alunga clipa-nsorită
Când pot gândi să fiu iubită
De cel ce e mereu prezent,
Chiar dacă în inconștient.

Îl simt. E-o forță nevăzută.
Îl simt așa, când sunt pierdută
În valul vieții și, prinsă-n zbor,
Mă zbat să scap de-un tainic nor.

Mă lași, iubire, tu, să sper,
Că voi vedea-ntr-o stea din cer
Această forță, ce-i pătrunsă
În ceața minții mele-ascunsă?

Mă lași pierdută în neant
C-un aer greu și dezolant,
Schimbarea e, desigur, grea,
Dar, totuși, sufletul o vrea.

Sătul de-o viață-așa umilă,
Cuprins de-o nesecată silă,
 - Privește cerul, privește marea,
Atunci, iubire, e chemarea!

Îți cer, iubire, ajutor,
E, poate, cel din urmă dor,
Ce-mi poate da, în gând, speranța
Să-mi pot urma, tihnită, viața!

(Mangalia, 19 iunie 1994)
 

Pagina de autor: Urfet Șachir
Citește aici mai multe poezii și profilul autoarei: Șachir Urfet

 

Copyright © 2024 Șachir Urfet
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.