IOANA LUPU

 

Când te-am întrebat de iubire mi-ai răspuns cu
hisăit, ochi galbeni și colți în palmă

iau coasta lui adam și mi-o înfig în carne
conștientizez lumina circulară doar în dorință
doar când trăiesc în metaforă și cheaguri de sânge și mațe
aș vrea să mă simți între măsele
să-mi apeși trupul cu limba de gingie
tu nu mă știi
exist agățată de acul unei undițe
cu aceeași dorință de iritare
și perturbare
și mușcare
așa cum mama îmi spunea că o să cresc
și o să simt dragoste fără să scoată cineva cureaua din dulap
avem cordul deschis pe o distanță de trei sute kilometri lungime
iar dacă scoți capul de sub apă simți ochii cum
capătă ventricule și pompează sângele din degetele
închegate pe sub piele
când te-am întrebat de iubire mi-ai răspuns cu
hisăit, ochi galbeni și colți în palmă
vârful îndesat în dermă cu ciob de sticlă
există mutilare și mângâiere, zero diferență între
dulap, ac și catarama zidită în umăr.
„iubirea mare se simte doar
în vânătăile de pe conștiință și glezne”
dacă îmi ceri limba în schimbul coastei tale
ajung să dorm sub pat de frică să nu îmi lingi rănile
să nu deschizi, să faci să fiarbă și să curgă
dacă mama mi-ar fi spus acum o mie de ani
că voi ajunge bătută în cuie
rămâneam în grădina cu flori și livezi
mică, lipsită de coaste și dinți
cu limbă roșie și nemușcată
și continuam fericită să molfăi zmeură cu șerpii

Frenezia dictatorială a unei mușcături

vomitai undeva prin Amsterdam, în Herengracht
când ai apucat pisica de coadă și ai așezat-o sub papuc
ai rotit două capace de bere pe sub mână
și i le-ai pus pe urechi, în urechi ca s-o îneci fără să audă
ce mică și proastă, pisica rămasă fără coadă și plămân
era blândă și își cumpăra cămăși de forță din sh
doar ca să nu se zgârie până la mușchi
metamorfoza ghearelor din Amsterdam în București, din cald în rece, din lasă-mă să te las în hai să te hrănesc pe sub streașina casei mele
mi-am murdărit gura cu lichior ieftin
ți-am mestecat țigara din fobie de mine
și nu am mărturisit că sufăr de dependențe și boala omului închis în propria venă, fugind de propriul ac
dacă m-ai fi tras în seringă mă vedeai
cerebral, molecular, goală cu 5 cusături deasupra ochiului drept
întinsă pe o saltea unde adicția cea mai mare era frenezia din mâna ta
și palma ce mi-ai tras-o în noaptea de 3 decembrie în centrul vechi
nu pentru că mă urai
pentru că era pur erotic
sau mă urai și asta e singura sursă de excitație când ești în pat cu un om pe care nu îl mai vrei
îl legi de tavan stil shibari și îl lași cu pistolul în gură
până își amintește ce e durerea, poezia, religia
și cum se învinețesc coastele printre noduri



Note despre mine însămi:

Ioana Lupu (n. 2002, Bacău): Am 22 de ani și sunt studentă la Universitatea din București. Uneori uit că scriu poezie și mă gândesc la filme de Sion Sono alb-negru. Am publicat anterior în O mie de semne, Revista Golan și notedesubsol.



Copyright © 2024 Ioana Lupu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.