FLORINA BLIDARIU

 

Ținta

Alerg pe creste cu tălpile cioplite de-o piatră rece,
Iarba pătrunde prin despicături și leagă conexiuni.
Câinii vin la vale,
Rochia albă se croiește după munți…
Taci să nu fii țintă…
Se aude apa cum lovește.
Stânca de aur și-a arătat coama în razele soarelui.
De după culmi, pădurea crește peste brazii tăiați,
Coboară spre Gropan să acopere urmele morților (apusul moare),
E frig, a înghețat,
S-a oprit,
Acum ea are urme.
Un pui de brad se mai ivește,
Rădăcinile forțează pământul mutilat…
Dacă era speranța însăși?

În barca lui Charon

Sufletul plin de păcate atârnă greu în barcă
E legat cu sfori de speranța întoarcerii
Dar pentru el poarta s-a închis pe dinafară.
Traversează râul Styx și-n drumul lui,
Trece printre cadavrele înghețate,
E cald, e rece, zeul morții se joacă,
Ba îi mai dă timp, ba îl ia.
Puterea morală slăbește
Și cu cât înaintează spre a sa condamnare,
Greutatea crește, iar moartea-și roagă,
Căci barca nu-l mai ține, sforile sugrumă orice iluzie a revenirii,
Cadavrele plutind, îl conduc spre eternul foc
El își reneagă păcatele și e tot mai greu
Sforile se rup, câinii fioros latră pe margine,
Râul se desparte în două, morții se scufundă,
A rămas singur de partea cealaltă
Sar câinii în barcă și sfâșie păcat cu păcat,
Atunci, acum, aici e sufletul dezbrăcat
Dă-i o greșeală să vezi dacă o preface în păcat
Sau
Dă-i o șansă să vezi dacă o aruncă pe râul Styx.
Ceasul ticăie, timpul fuge printre alte timpuri.
E dimineață, trezește-te!
Ai călătorit mult, dă ceasul înapoi…


 

Fără identitate

Pe aripi de iluzii am creat cu ochii umbre
Și am ales să tac până când nu m-ai mai auzit deloc,
Ca doi îngeri amanetați am contemplat în tihnă,
Lângă umbra unui suflet înrămată pe perete,
Atunci când de firul meu de păr s-a agățat timpul
Ca un drum atins de eforturi
Și-n calea lui a fost oprit de un râs…
Un râs care profila grădina…iluzii.
A fugit și s-a ascuns într-o casă veche
Care avea două geamantane din care dădea pe dinafară dorul
Și îngeri cad pe o frunză de pelin
…


Gânduri la 3 dimineața

Gândurile au venit și au plecat
Spre alte capete
Setea de cunoaștere nu i-a orbit
Ea lipsește.
Nu îndrăznesc din teama că vor
traversa dincolo de capacitatea cunoscută
Sau că vor veni peste ei umbre de înțelepciune
Și atunci…
Ce crezi?
Poate lumea se va schimba
Ori nu va fi decât un reflex al minților statice?


Crimă în Rai

Oceanele au răbufnit
Și cerul s-a înecat.
Dumnezeu se uită.
I-a dat altcuiva puterea.
Și acela a dat fiecăruia ce a vrut.
Haos! Haos!
Plângerile se aud dincolo de nori.
El nu face nimic…
Privește…
Deținătorul acum suspină și ochii se îndreaptă spre culme
Nu mai vrea, dar Dumnezeu spune “Nu”
Clipa atârnă greu și timpul nu mai trece,
Oamenii vin, căci omul a deschis Raiul pentru toți.
Haosul se apropie…
E crimă-n cer!

 

Note despre mine însămi:

Florina Blidariu (n. 31 iulie 2000): Crescută în Banatul de munte, în satul Vălișoara, în bătaia vântului, aruncată pe pat de fân uscat, am început să scriu poezie. S-a întâmplat nu cu mulți ani în urmă... în vara lui 2021. E minunat să scrii, să știi că Cineva ți-a pus în mâini un dar atât de rar. Primul meu volum Un vis al nimănui. Poemele mele, a fost o provocare, pentru că m-a dus tocmai în mijlocul poemelor mele și m-a pus să dau nas în nas cu ele, dar într-o altă formulă. Dacă până la publicare, am fost doar eu cu ele, după aceea, au foste ele, eu și lumea exterioară. Splendid să vezi chipurile oamenilor dornici de cunoaștere și să auzi șușoteli sau comentarii, subiectul fiind o creație care vine din tine.

Volume publicate:

Un vis al nimănui. Poemele mele (Editura Eurostampa, Timișoara, 2023)



Copyright © 2024 Florina Blidariu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.