ANA DARIA MARUSEAC

Poezii

 

Motto:

Frumusețe și splendoare a lumii, amintește-ți de noi.
(Manuel Vilas)




umbră țiitoare

timpul stă pe loc. timpul stă pe locul meu
uneori mă simt urmărită și mi-ar fi teamă dacă nu ar exista deficitul de atenție
vinovăția de a nu te implica în lumea sălbatică. mărul pe care îl refuz ca pe o ciornă
ating informația deja procesată. rana mea secretă de care știe toată lumea
din creierul tău din spate piticii trec podul să facă pace cu piticii din creierul tău din față să împingă puțin din tot ce nu poți scoate singură la suprafață
acesta nu este semnul pe care îl așteptam. e mic și gol
indică trecerea liberă prin oasele care trosnesc
30% șanse de ploaie aici se adună lumea bună nu mă așteptam la atâta frumusețe dar vine cu cruzimea de a fi prezent
în mințile oamenilor memoria colectivă
tot ce e pace e pe pământ și e călcat cu stângul
ia o lingură mare de unt de arahide și minte-te
suntem în principiu aceeași persoană
cu mâna pe piept devii carne artificială produsă în încercarea de a nu fi aruncat
gustul seamănă atât de mult încât nu-ți mai pasă de diferențele
din mințile oamenilor memoria colectivă
obișnuiam să am o sticlă de apă în mână și nu știu care a fost momentul în care am încetat
dacă aș putea dormi, mi-ar plăcea și dimineața
dar noaptea în întuneric e momentul meu de glorie
singură în capul meu mă înalț și iau totul de la început


Bucățile supraviețuiesc și singure

îmi fac loc în memoria de scurtă
durată
sunt liberă
acum
să-mi țin călcâiele lipite
îți vei aminti de mine peste două zile când fiecare lucru
specific
pisat de mine pe pielea ta
va reveni la forma
inițială
las răceala mea să iasă
prin răceala ta. cui pe cui se scoate
65% e căldură restul e mai mult bine decât rău
un cub de gheață uitat pe masă. când va dispărea va aduce strălucire
un sanctuar pentru fragilitate
norii sunt old news
acum avem mingi din vată de zahăr
până în ziua în care va fi prea mult și se vor vărsa peste noi
ploaie de zahăr
totul va fi lipicios și dulce
oamenii se vor linge va fi pace
plămânii de gigant și inima și capul. îți fac probleme uneori
sunt bucăți din tine care pot supraviețui și singure


tot ce zboară

de la pieptul meu la pieptul tău
vederea la distanță și căldura de pe spate
spațiul să simțim să păstrăm și să nu mai dăm drumul
animalul meu pe moarte a plâns și a plâns mult să-i deschid ușa
și nu am știut că animalul meu este pe moarte. l-am luat în brațe și l-am iubit mai mult
sistemul universal de distribuire a pisicilor mă tot caută. îmi arată câte o bucată din animalul meu pe toate drumurile în poze apelurile oamenilor. au văzut o pisică și simt vina drumului dat. gaura din zid
copila înrămată pe perete mă privește cu ochi temători fața pe moale și brațe strânse și nu știu ce să-i mai spun
să-i promit că va păstra animalul împrumutat din brațe. nu o voi face
va avea altele și nu le va păstra. nu o voi face
am tot învățat despre debilitate slăbiciuni și apăsarea pe stimuli să scoți totul deodată
cum să faci față la ceva greu temându-te de lustră drumul spre oraș cealaltă parte a străzii și camerele rămase goale în care ai simțit nu ai păstrat și acum dai drumul


puțin din tine

când să las să moară
tot ce m-a adus în viață ce e mult și tranzitoriu
devierile îți fac corpul să pulseze. toate lucrurile fac o poveste bună
iau ce am nevoie. un corp gol care plutește
în lipsa de sens și dezlănțuirea în care nu spunem nimic tot ce am crescut și lăsăm să moară de dragul frumuseții. ne-a adus aici
tot ce alegem să doară cu puțin timp înainte și un pic mai mult după
frumusețea nu rămâne pe noi și între noi dar o tragem în piept cât încă e puțin caldă
am știut că avem de trăit și trăim încă puțin
din mine încă puțin din tine. drumurile lungi să fie și mai lungi
să mai ascundem să stăm câteva ore în telefon și să nu spunem nimic încă suntem
puțin aici
puțin amorțiți
cine vorbește primul
tot ce a trecut nu există tot ce a trecut e deja mângâiat
și peste inima ta trece o limbă de pisică și zgârie
se întâmplă deodată și în pieptul meu sub palma mea etern apărătoare
frumusețe și splendoare a lumii, amintește-ți de noi


singurătatea a fost declarată epidemie în sua

pentru ei mă tem
străinul de pe canapeaua din sufragerie are nevoie de mine
șterge praful pe tavan
te trece strada și te lasă acolo
ca un leucoplast pe o fractură

crăpătura de la mijloc se  e x t i n d e
și trece de tine. ai multe de spus
tot ce credem că va rămâne se ridică
în două picioare și spune că suntem incompetenți
luăm o pătură o înfășurăm în jurul nostru
o încălzim și o dăm mai departe
au alții mai multă nevoie
îngheață pe bănci și nu vorbește nimeni despre asta
și noi ne răcim și nu vorbește nimeni despre asta
ne pudrăm fețele cât putem de bine și desenăm o linie peste buze
o tăiem de mai multe ori
să ținem minte
ne-am tăia arborele genealogic și i-am da foc

ne scriem numele pe nisip pentru că preferăm lucrurile care nu trec proba timpului
lucrurile care trec prin noi ca apa rece și ne încrețesc pielea de pe spate
la final aflăm că noi suntem pisica
și umbra ei ceva cald peste mâinile noastre la care să ne gândim
vom deveni pe rând un radiator roșu pe care scrijelim fiecare cuvânt
urât pe care nu l-am putut spune
ce gesturi simple și câtă energie


ultima

spirală în care intri cu frica unei balerine flămânde. după trecutul unui copil cuminte vine
dulce acrișor și ceva fermecător
degete pocnite pe jumătate prea puțină rațiune și nevoia de a te agăța de cei prea buni cei care vor să uite. vinovăția
nevoia unei prăbușiri dure dramatismul de lebădă trădată
crizele cărora le spui pe nume și dispar
dar tu te atașezi prea ușor chiar și de ele
căscăm și căscăm până ne vom înghiți unii pe alții
vom deveni găuri negre cu sprâncene
mai introduceți o fisă
cuvintele noi și calme te înconjoară te ridică în bătaia vântului
pereții se apropie dar noi avem dinți puternici dinți de lapte
și destulă blândețe
vocea ta se ridică se rătăcește pe drum cineva respiră mai mult și trage
după sine tot ce nu ajunge la mine
putem iubi doar la modul excesiv și e ok și ceața de pe fețele oamenilor. îi spui pe nume și dispare
câte puțin din fiecare loc și cel mai mult din momentele seci banale de care te temi mai mult
se vor încărca de la soare și se vor opri în mijlocul propoziției
sunt bucăți din tine care pot supraviețui și singure


semn de atenționare

trecem și îi salutăm
pe cei respinși și blestemați
butoanele care te împing pe scări să sari să strigi am doar 18 ani deși ai avut și nu a contat prea mult
psihofatalismul în fața respingerii. cărarea de nuci și lemnul ud
celulele sacrificate pe plajă 7 ani să fii din nou
o vază scoasă din cuptor strălucirea dată de noutate curățenie o adoptăm
cu pasiunea celor răzvrătiți atinși de nevoile de bază. latura maternă
cum ai ajuns aici
cineva să pună un semn de atenționare aici inimi excesive
fragilitate. să trăiesc așa să spun că merită
cinismul zilelor de naștere și sensibilitatea întâlnirilor întâmplătoare
curenții de aer cald se luptă cu curenții de aer rece și greutatea rămâne
în urmă pe piciorul de dinaintea tragediei. saltul capetelor de pe un umăr pe altul
când am pe cineva vreau să am pe altcineva când sunt undeva vreau să fiu altundeva
câtă bunăvoință atâta inconsistență
în intensitatea bucuriilor mici un dans scurt haotic dezechilibrarea mă pune pe hartă mă veți ține minte pe veci
curenții de aer rece îmi intră pe geam în somn și mă scarpină pe spate
toate cojile pe inimă mă adună la un loc
cu durerea din tâmplă pentru că ușa câștigă de obicei lupta
în fața celora cu fețele roșii. nu au grijă de ei
sunt zilele în care lași soarele să tragă linia. zilele cărora le dai voie să te îmbătrânească
toate pentru noi


cinematograful neliniștii morale

prietenii noi pe care îi iubești atât de mult încât încep să se iubească între ei
își schimbă viețile și cumva iar am ajuns în cișmigiu
trece vara și yasmina tot scrie
același mesaj. frumusețea ei continuarea altor frumuseți care au trecut
prin viața ta cea mai frumoasă femeie din lume și cea mai puțin frumoasă femeie din lume
toate în aceeași zi
toate pentru arbitrul moralității noastre
ne învață despre apogeul puterii și renunțarea la mijloacele de supraviețuire. cum se afișează o relație în Beat Bar
când suntem îmbrățișați ca pe o clanță și trași ca pe o cârpă pentru că așa vine afecțiunea și e tot ce contează în timpul drumului
vă rugăm să vă țineți în brațe. ne supunem ca un zmeu de hârtie
într-o lume a personajelor nevrotice nefericite
te-a pus naiba să te faci bărbat sensibil când ai fost atât de aproape de a fi un golan
urmărim împreună
cursul vieții cu sensibilitatea accentuată de noutate pericol sau frumusețe
am renunțat la buletinele meteo și indicatorii economici
pentru că avem aceleași probleme ca jerry seinfeld și stăm
cu degetul pe pulsul social


pocnind din degete

vocea mamei e vocea mea care vorbea prea devreme
săpând dai de două glezne care mușcă spațiul
personal. bucata lipsă a mândriei de a fi singur
cu tot ce crește peste tine. aștepți să se ridice
restricțiile. cortina dulce și tălpile de pe sol
te-ai întors în timp special pentru momentul ăsta și tot nu știi ce să faci
cine sunt oamenii care aleargă dimineața în parc
au venit să stingă lumina peste cei ce nu dorm la timp și încurcă societatea ca o femeie prea înaltă de care se tem prea mulți
va fi pus mâna pe umărul meu și îl voi fi văzut cu conturul acela luminos pentru că mă apără de soare
cu tenișii plini de nisip se așează pe scaun în fața mea și recreează distanțele necesare să o luăm de la început
ne privim ca pe niște idei care vin și pleacă și în urma lor rămâne sclipirea de moment entuziasmul
că existăm atașamentul pentru distanța dintre oameni
frânghia de a cărei capete ținem și strâns și larg să nu facem prea mult efort
de câte ori am rămas pe nisip și nu s-a mișcat nu m-a înghițit cum a fost promis
am fi avut sfârșitul acela dramatic în care nu mă opun îți fac cu mâna și toată scena durează prea mult
iar când nu se mai uită nimeni mă prinzi de mâna rămasă în aer mă tragi puțin în afară
să prelungim momentul


aici vine circul în fiecare zi...

bătăile în piept și
prietenul meu imaginar a fugit
înainte să-l cunosc a ajuns până
în prezent să-mi spună tot ce voi lăsa în urmă. că nu voi lăsa de fapt nimic
să treacă
cine sunt și din ce simulare sunt cei care nu tresar la trecerea dintre lumea alb negru si lumea color
mănâncă gem în trafic și pentru asta întârzie
să se sinucidă în fața trenului. trenul nu vine
de fapt noi suntem pisica
creaturi tactile
renunțăm la membrele inferioare pentru unele superioare devenim șopârle și șopârlele noi
moduri de a te schimba pentru ceilalți
pământul nu e plat, ci gol pe dinăuntru. îl încălzim până îi vom permite sângelui să fie rece
să strângem toată furia din familie. să nu ajungă prea departe
oasele din sertarul de jos. Knock knock knockin’ on heaven’s door
să-și scrie numele peste rămășițele tuturor celora ce aleargă vii îmi spun pe nume și trec mai departe
obrajii roz și roși pe ambele părți. reproșul pentru frica ta de întuneric
funcționez ca un hard disk roz care pulsează. toate viețile trăite în capul meu
...și am să pot rămâne aici mereu


Ana Daria Maruseac (n. 25 iulie 1997, Suceava): Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași. Este membră a Casei de poezie Light of ink. A participat la Tabăra de scriere creativă de la Memorialul Ipotești (ediția 2022). Ana Daria Maruseac a publicat poezii în revista Steaua, suplimentul L.ink, și pe platforma literară O mie de semne.


Premii:

Premiul “Panait Cerna” (acordat la Concursul Național de Poezie “Panait Cerna”, ediția XXX, 2022)
Marele premiu (la Festivalul Național de poezie “Costache Conachi”, ediția XXX, 2022)
Marele premiu (la secțiunea poezie nepublicată, în cadrul Festivalului Național de Poezie „Nicolae Labiș", ediția a 55-a, 2023)
Premiul I (la Concursul Național de Poezie „Ion Cozmei”, ediția a V-a, 2023)



Copyright © 2023 Ana Daria Maruseac
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

 


Un produs Blogger.