EUGENIA BULAT

 

Din colecția ”AVATAR VENEȚIAN. Tripticul unui autoexil”

 

***

Ce trist, unii fac revoluții...
                             (!şi-aici revoluții)
rescriu poezia, o gânjuie,
                             o strunesc,
ca pe tabla de șah o ciocnesc
                             cap în cap
                             !s-o învie.

Poezia e...
r e s p i r a ț i e...
!Nu se explică,
nu se strunește,
este  un  d a t.
Vine mereu
ca fantasma în noapte...
!cu mii de degete vine
pe-o orgă celestă
vibrând...

Ca o mireasa vine
!ca o taină a lumii
!din moarte dinnou deșteptată
mătăsuri noi susurând
dintr-un vechi
Orient...

Îi simți numai ochii...
plutirea...
!Nu-i nimic să se miște la fel.

Vei merge spre ea tu
!hipnotică pradă,

vei merge spre limba-i de șarpe
vrăjită,
cu ochi nemișcați
!’cre-me-niți...

...!Ts-s-s... –
Eș-ș-ti al ei.

!Te-a ale-s-s-s...

Porumbeii Veneției...

Sufletul meu
e mai mic
și mai sperios
decât sufletul lor.

Se plimbă tăcuți
pe Calle dei Boteri,
pe Strada Nova,
printre armonici și turiști zăpăciți,
printre pașii mei,
șovăielnici,
nesiguri –
pași de străin.

Sunt mai demni,
mai distinși
decât lorzii englezi.
Nimic nu-i stresează,
nimic nu-i uimește,
ci doar așa, din respect păsăresc,
grăbesc puțin pasul
când te apropii.

Mersul lor ireal
îți dilată privirea,
retina-n adâncu-ți
e toată auz…

Urmărești îndelung
cum își poartă solemn fracul gri,
lustruit,
și fularul perfect,
sidefat… –
De când lumea aici,
de când lumea
tereștri…


!De parcă n-ar ști
că au aripi,
cu zborul ascuns în ei

ca și-n noi…


***

Poeziile îmi veneau
de-a valma cumva,
obișnuit noaptea.
Îmi sfredeleau îndelung somnul,
apoi mă străbătea o neliniște-aparte
fără cuvânt. −
Deveneam toată auz.

O nebuloasă  apoi venea
cu fâșii de lumină și beznă
din care un gând, unul singur
desprins   
ca un ghem încâlcit,
ca un nor
se-ngrela…
și din el ca un fulger  –
o cheie.

!Niciodată nu știu
ce deschid,
niciodată nu știu
unde intru…

Întotdeauna într-o lume coaptă,
cu cărări cunoscute,
aproape uitate…

***       

Visul era insistent, revenea:
nici casă nici templu era –
o cutie gofrată
pe apă…

Liniștită eram −
sentiment de cavou –
iar în jur cât cuprinzi
cer și ape…

Ochiul meu vegeta
abundent, rămuros,
năvălind lăcomos
î n a f a r ă,
iar un gând se-nchega,
revenea, insista:
− !Acest gol prea egal e î n ă u n t r u…
a f a r ă…

Într-un cer nenăscut
doar un duh colinda,
ca un demon aievea,
o vrajă.
− Cu-vin-te, cu-vin-te, zicea.
Ai ne-voi-e de mul-te cu-vin-te!...

Nu știam: e un sfat, un reproș?...
Mă trezeam bântuită de faceri.
…

Un cavou transparent
ca un bol răsturnat
naufragiul meu înfiase.

− Cu-vin-te, cu-vin-te…
mătăsuri în jur susurau.
Ai ne-voi-e de mul-te cu-vin-te!...

Și-nțeles-am atunci:
voi concepe din  d u h
și voi naște cuvinte

p e  a p ă…

***

            Pentru Grigore Vieru

Poeții sunt
ca și pruncii.
Lumea lor altfel croită
o simți de departe…
Când vii către ei
gându-n jur e candid,
ozonat,
se respiră profund și ușor
ca în codru…
Printre ramuri răzbat
raze drepte și clare,
rădăcini în adânc
încleștate de stânci
intuiești.
Lumea lor
e o pace de rouă
neatinsă,
o pace de leagăn
albastră și
trist-veghetoare…

!Ca  pruncii,
ca  pruncii
poeții.
Aproape că gânguresc.

!Ce lume urlândă-‘nafară…

***                      

Ușoară mă simt,
prea ușoară,
ca fumul, –
scuturată de atâta viață,
de atâtea vieți.

Nici știam, Doamne,
că am numai una…

În fața ei, −
ca un prunc dezolat
rămas singur...


Cădere în verde   
               
Mă voi retrage-n munți
        din astă lume,
se va desface verdele
        să-ncapă
eterul care-am fost
        mustind de hume
ca vinul cel spumos
        într-o agapă.

Se va desface
Verdele cel Mare
precum un piept de zeu
călit de vânturi,
sa mă adune
        într-o-mbrățișare,
sa mă absoarbă-n negrele-i
adâncuri.

Voi luneca
precum zăpezi în musturi
din spații unde țipă
pescărușii,
prea greu îndrăgostită
        de apusuri
și toată dezbrăcată
de iluzii.

Se vor topi aripile-mi
        de-argilă −
veșminte grele cum e greu
        pământul,
lumina penetra-va
        fără milă
veșmântul ultim
ce-l mai port, cuvântul.

M-oi dizolva apoi
        într-o  neștire
de verde absorbită,
        de pierzare,
un abur fi-voi nud
        plutind subțire
pe râu în jos –
un fum,
un punct în zare.

Atunce doar m-oi regăsi în tine,
iluzie
și vis
și moarte trează,
parte din tot ce e
        și va fi mâine,
din somnul Lui
        care etern veghează.

Eugenia Bulat (n. 19 septembrie 1956, Sadova, Călărași, Republica Moldova): A absolvit Universitatea de Stat și Universitatea Pedagogică ”Ion Creangă” din Chișinău. Profesor, jurnalist, editor; primul primar ales în mod democratic în comuna sa de baștină după anul despărțitor de ape 1989. A debutat în periodicele din anii 1989-1990 cu poezie de respirație civică. Debutul în volum s-a produs în 1994 cu placheta de versuri La Putna mi-e drumul. În perioada 2007-2012, s-a supus unui autoexil în peninsula italică (Veneția), unde a muncit, continuând să scrie, să lanseze și să promoveze adevărul despre Basarabia înstrăinată de Țara-Mamă. Eugenia Bulat a fondat și a condus Revista de Cultură și Creație Literară a Tinerei Generații, Clipa siderală (1995-2015), sprijinită de către I.C.R. București (Premiului de Stat pentru Tineret în domeniul literaturii, 2009), Cenaclul ”Iulia Hasdeu”, Concursul Național de Creație Literară cu același nume, colecția Debut sideral. A mai lucrat la Institutul Național de Instruire Continuă, în Secția Administrare Publică Locală a Guvernului Republicii Moldova, Centrul Național de Creație Populară, Agenția Națională Moldpres. Este Cavaler al Ordinului Republicii pentru contribuție remarcabilă la Mișcarea de Eliberare Națională. Membru al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România.

Deține:

Premiul Fondului Literar al scriitorilor din Republica Moldova pentru volumul de memorii și publicistică PROFESORUL. Ștefan Sebastian Bulat. In memoriam (anul literar 2020)
Premiul Uniunii Scriitorilor din R. Moldova pentru volumul Piatra de Ca' Vendramin. Dialogurile străinei cu vechiul prieten Alter (anul literar 2017)
Premiul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (pentru Promovarea Literaturii Române în străinătate, București, 2010) ș.a.

 

Cărți de poezie și publicistică:

CĂLĂRAȘII ȘI RENAȘTEREA NAȚIONALĂ. Mărturii. Evocări. Imagini (Editura UNU, Chișinău, 2021)
PROFESORUL. Ștefan Sebastian Bulat. In memoriam (Editura UNU, Chișinău, 2020).
Veneția ca un dat (primul volum din ciclul Jurnalul unui evadat din Est, ediția I, Augusta, 2008)
Veneția ca un dat/Venezia ti fu data (ediția a II-a, bilingvă, traducerea Gabriellei Molcsan, Cartier, 2008)
În debara/Nello sgabuzzino (al doilea volum din ciclul Jurnalul unui evadat din Est, traducerea Geo Vasile, Gunivas, 2010.
Piatra de Ca' Vendramin. Dialogurile străinei cu vechiul său prieten Alter (al treilea volum din ciclul Jurnalul unui evadat din Est, Editura Junimea, 2017)
La pietra di Ca’ Vendramin. Dialoghi di una straniera col vecchio amico Alter (versiunea italiană - Eugenia Bulat, Meligrana Editore, 2018)
15 Poeme și un singur Dor (Editura UNU, Chișinău, 2018)
De dor de voi (Editura Mesagerul, Năsăud, 2002).
Stalactite (Editura Universul, Chișinău, 2002)
Scrisori de dragoste din Orașul Libertății (Editura Prag, Chișinău, 2002)
Poeme de pe Valea Plângerii (1996)
La Putna mi-e drumul (1994)

           
Copyright © 2023 Eugenia Bulat
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.