XENIA NEGROAE - ÎNCERCÂND SĂ STING FOCUL

 

the warning label

citește cu atenție eticheta de avertizare
pe care o port în buzunarul de la spate
înainte de a mă atinge –
risc să explodez & să fac scurtcircuit emoțional,
vor exista daune de optsprezece ani
de încercări în a mă integra în tiparele tuturor &
de a nu ocupa prea mult spațiu,

sunt acoperită de piele & hârtie îndoită cu colțuri ascuțite,
nu încerca să mă descoperi –
mă aflu pe raionul de promoții,
secțiunea de scriitori wannabe
pentru că îmi place să-mi spun poetă
când, de fapt, nu am habar ce fac
scriu metafore ca să ascund faptul că sunt
absolut mediocră &
nu merit să fiu unde am ajuns,

casa mea arde continuu
plâng constant încercând să sting focul
ajung doar să înec oamenii care încearcă să mă ajute,
la finalul zilei o casă în flăcări este în flăcări și după ce fumul s-a risipit
iar ruinele s-au răcit, la fel și cadavrele de sub ele.

(ceai la micul dejun)

luăm micul-dejun
doar noi doi & ceștile fierbinți de pe masă,

te întreb cât zahăr vrei

(de fapt, aș vrea să te întreb cât zahăr crezi că ar trebui să-mi torn pe gât ca lumea să nu mai aibă gust de stele care mor & vise care ard / cât zahăr ar trebui să am în sistem încât să nu mai simt gustul de cenușă de pe limbă / de cât zahăr ar fi nevoie pentru a putea schimba otrava în sirop?)

[în mintea mea te întreb dacă și viața ta este la fel de amară, încât zahărul este un lux pe care nu ți-l permiți foarte des]

tu îmi spui că vrei două pliculețe,
eu amestec totul cu speranța că nu vei gusta vreodată
cât de acră poate fi viața,
știind că vei avea mereu miere care
să curgă de pe buzele tale tot timpul –
o cascadă de confort & cuvinte dulci
care vindecă vânătăi,

pentru tine e doar ceai

iar noi suntem doar doi oameni simpli
care iau micul-dejun împreună,

ăsta nu e un poem.
noi suntem îndrăgostiți & atât.
nu mă îndoiesc de nimic.


*

în fiecare dimineață mă așez turcește în fața frigiderului deschis larg

e mai     nu, e iunie     e iunie.

lucrurile astea micuțe trebuie stabilite pentru restul zilei
după nopți în care mă disociez & uit că exist,

când mă gândesc la toate lucrurile la care mă gândesc
simt că o iau razna –
viața în orașul ăsta care m-a născut & modelat ca pe o plastilină,
o să-mi lipsească dar o să fie mai bine;

lacrimile vărsate de generațiile anterioare ar putea umple doar o ceașcă de cafea,
atât de puțin ne permitem să simțim durerea,
să o atingem,
să o modelăm ca pe lut.

mă simt în viață cu tine.
plină de plăceri anxioase și anxietate plăcută
te ascult când vorbești,
cum vorbești când citești,
am citit ce ai citit
tu nu ai citit ce am citit eu –
înțeleg, sunt singura curioasă dintre noi doi
tu citești cu un motiv misterios
eu citesc pentru că îmi place să mă numesc scriitoare.

soarele nu apune tot timpul, uneori pur și simplu dispare
nu vii mereu când spui că o să vii, dar în același timp vii.


acasă

când lumea mă întreabă ce îmi lipsește cel mai mult
mereu spun că mi-e dor de casă
de fapt, de acasă
și când o fac nu mint
dar adevărul pe care ei nu-l știu
e că odată ce plec spre casă
nu ajung în locul care-mi lipsește
nu, eu doar îmi forțez picioarele să se oprească
în fața ușii mele de la intrare
când de fapt ele vor mereu să meargă mai departe,
să ajungă acolo unde se odihnesc cel mai bine –
și anume în poala ta
dar tu nu mai ești acolo,

tu nu mai ești acasă
nici la propriu nici la figurat.


*

încerc să te sun după 7 căni de cafea
pentru că există ceva în sentimentul de
dependență și tremurat continuu
care îmi amintește de tine,

când sunt singură în bucătărie
și spăl ultima cană și o pun la loc
în dulapul de deasupra chiuvetei
îmi spun cu voce tare:
sunt atât de singură
și cuvintele sunt absorbite de pereți
la fel cum bumbacul absoarbe sângele &
asta mă face să mă gândesc din nou la tine;
julituri, sânge și pete mov –
un morman de haine murdare care îmi apasă pieptul
iar tu ai luat mașina de spălat cu tine,

nu cred că voi scăpa vreodată de asta
oricât de mult încerc să tremur & să-l scutur de pe mine,
sentimentul ăsta rămâne
îmbrățișat de mine precum coastele în jurul inimii.

Citește mai multe poezii aici: Xenia Negroae
Citește aici: Xenia Negroae - Poezie & timpuri pierdute

Copyright © 2023 Xenia Negroae
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.