DANIELA GÎFU - FEMEIA DE CRISTAL

 

Pendulul dă târcoale

Pendulul aleargă
printre umbrele trecutului
risipite de-a lungul unui destin înfierat
cu mânie amnezică.

Pendulul râvnește
la fărâma de iubire
scăpată din tot mai largul buzunar divin,
vestind amestecul de clipe.

Pendulul făgăduiește
păsuitorilor de mâine
că lacrima amăgește
păcatul călcat
de îngerii îndemnători la renunțare.

Mă uită...

Mă uită anii...
Poate... doar unul a rămas
înnămolit în nesomnul memoriei.

Nu e lumină. Nu e-ntuneric.
Nu e speranță. Nu-i deznădejde.
Peste nopțile de mătase
se ascund culorile din vise...

Mă uită stelele...
Poate... doar una a rămas
prinsă la reverul iernii.

Viața se mistuie
într-o eternitate opacă
sub care îngerii și demonii
se joacă de-a v-ați ascunselea.

Nu mai e timp

Clipele nopții,
servind un trup înrobit
de păcatul fără vină al inimii,
preamăresc dezmierdarea.

Risipă de vorbe,
testând nepăsătoare
roua dimineții.

Clipele zilei,
ezitând odată cu frământarea
descoperă o lumină pală
fără legătură cu timpul.

 

Mă bucură uitarea

Se răzvrătesc anotimpurile
pe singurul țărm
în care mi-am găsit liniștea.

Îmi reazăm somnul
în amurgul trecutului
pe care credeam că l-am uitat.

Tremurările dezgolite
îmi socot printre simțiri tolănite
în tăcerea vorbelor purtate
de nevoia ridicării vălului.

Visez, ezit, abandonez.
În amintire,
timpul încremenește
geană peste geană.


Femeia de cristal

Aș vrea să fiu
un cristal vindecător.
Pe pielea râzândă
să-ți îmbrac sufletul
în ritmul vremii.

Să mă păstrezi
și-atunci când vechiul strai
s-a prăfui de-amurguri.

M-am agățat de trunchiul tău
înfruntând,
          uneori,
focul timpului,
          alteori,
frigul umbrelor
răsfirate în coasta adulmecării.

Citește mai multe poezii aici: Daniela Gîfu – Anotimpuri tantrice

Copyright © 2023 Daniela Gîfu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.