ALEXANDRU HIGYED - CÂND NU E TIMP DE DRAGOSTE

 

***

ce le spunem oamenilor mari când nu e timp de dragoste
ce le spunem oamenilor mari când ne e frig și mirosim a piei dezgolite
ce le spunem oamenilor mari când suntem încântați cu puțin
când au rămas puține de spus și lăsăm loc pentru altele

mai noi nu neapărat mai bune
mai sincere nu neapărat adevărate

și-mbătrânim și sunt tot mai greu de gestionat lucrurile astea
nu ne trezim fără our morning coffee viața depinde
acum de tonomate și mașini de cafea ieftină dar făcută cu suflet
oferită în cel mai bine desfășurat proces de lichefiere
se sfarmă apoi se încălzește apoi se toarnă și în final
cine își permite poate să bea

***

când te-am cunoscut valerria aveai sânii prinși în zale și ale tale zestre de aramă
nu între obuze și rușine fața ta valerria îmi zâmbea cu acei ochi ponosiți și
hărăziți să-mi fure inima și amorul și să lase acolo în golul ăla doar năcaz
oh valerria unde te duci și cine te schimbă te-ai mutat din viața mea și-s singur
nici cobzaru’ nu-i aici nici paharu’ nu-i mai plin nici cenușa nu-i mai moale
unde războiu’ are să moară unde copiii au să-ntâmpine norocu’ ce mie mi-a picat
cum glontele-ți pică din pușcă și se-nmoaie genunchiu’ valerria cum se-nmuia
și când zâmbeai și cerul nu era gri și dinții nu-ți erau galbeni și triști și plini de dor
și dac-ai să te-ntorci valerria n-am să te mai recunosc și-am să recunosc valerria că
m-am schimbat și nu-mi mai placi și-am să-ți spui apoi că te-am mințit și că te-am vrut
să-mi mai dansezi înc-o dată înainte să se-nchidă văzu’-mi și mâinile s-atingă imala
și ce să vedem valerria cum se răstoarnă ruine ca-ntr-o cuprindere caldă la noi tandrețea
și războiu’ au fost o înfăptuire nefericită așa eram și noi tineri și războiu’ tot tânăr era
și tandru la atingere din când în când


mirelei

toate astea se potrivesc așa bine încât doar presupun că n-o să am nevoie
să împachetez cu brutalitate și să mă pierd în melancolii prefabricate
pentru că așa suntem noi duri la plecare
și încet moleșiți pierduți în interesul nostru pentru excesele de superioritate
când avem puterea ne dorim afectare când avem puterea
ne dorim să fim triști atunci când vrem schimbare
acum în fața restaurantului nostru unde aerul e mai puțin perimat și
unde spuneai că peste drum la cinema victoria s-au întâlnit ai tăi
când timișoara era mai liniștită când era deschisă patiseria și tramvaiele
ajungeau la destinație cu precizia unui revoluționar
pitit și el în nerușinata înviorare de după ‘89
acum în fața restaurantului nostru preferat unde aerul orașului mă-nfioară și
răzbate-n inima mea lovită ca de un val imens de căldură în talpa piciorului
aștept toți anii ce urmează în care tu o să vorbești necontenit în uber
și eu o să mă rușinez


ca un răspuns categoric

ca un răspuns categoric ce nu-i binevenit
îmi amintesc ce-ar putea s-aducă-ntunericul

uit ce lucruri poate s-ascundă-ntunericul
în RR-ul ăsta fără vedere spre clădiri dezafectate

cred în viziunea celorlalți și în nesăbuința unor decizii dezafectate
a primului om vulnerabil și puțin nepregătit de-acasă

tata era ultimul om vulnerabil de la care te-așteptai să-nfrunte solitudinea de-acasă
nu o ducea bine cum de-altfel nici eu n-o duc bine acum

mă descurc într-o continuă izolare printre corpuri ce mișcă acum
reci și pierdute în ploaia târzie de decembrie

mi-am regăsit speranța în primele zile de decembrie
când nu mai tăceai și totul se refuza la trecut

și-ai rămas mută cu tata și toată iarna aia a trecut
ca un răspuns categoric ce nu-i binevenit

***

amărâtul meu vis american amărâta mea pulbere ce se-ncheagă în pachetul de cafea
și lasă în urmă ceva gros ceva care să mă încălzească ca o plapumă ce mă acoperă
și lasă în urmă un corp rece cum n-o poate face nimeni altcineva în spatele băncilor
în spatele execuțiilor publice din fiecare școală

george and steve died a long time ago in a school
as heroes saving the destiny of an unsolvable math problem
does that make them veterans or heroes for that matter

nu e nimic digital în apus și nimic digital în a te opune
niciun artificiu în ce zboară și sperie lumina zile să
biruiască și noi linșați și liniștiți în școli și propagandă
în gloria unui alt început a unei dimineți de luni în care
datele mobile se reîncarcă automat și imobili așteptăm
să treacă riguroasa plăsmuire a obiectelor din plastic
și a obiectelor administrative

deloc ignoranți și deloc frustrați căci niciodată n-au să se lege
căci am să plâng naiv în calea oricărui trecător și sâmbătă promit
că am să încerc să iert mai bine pentru voi cei ce nu mai sunteți
printre noi și priviți acest prolog cu o frică puțin de tot
cuantificabilă numărul vostru va determina primejdia
în care mă aflu și atât de neputincios și penibil vă voi sta alături

e ceva nesărat în doliu și ruptura din perete dimineața
provocată de impactul unui obuz în inimă

spuneți-mi ce vreți dragi morminte dragi fosile dragi
împiedicați și-am să vă fac pe plac indiferent de motiv
sau de nevoie voi fi amabil în fața gestului vostru amiabil
de a-mi permite trecerea și aici aștept aici aștept

Mai multe poezii și profilul autorului aici: Alexandru Higyed

Copyright © 2023 Alexandru Higyed
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.