de-aceea
după o sfărâmare
cu goarnă
mă trezesc goală
în pragul a ceva
străin
nimeni nu a venit
pe pământ
ca să cânte
în casa numelui
propriu
de-aceea las
merele otrăvite
în seama
altcuiva
iar eu cânt
și cânt
și dansez
vie
nebunilor și orbilor
cu ciomegele voastre roase
cerșiți
din sângele propriu
un ort lepădat
nu se-ntoarce
bătând încâlcit pe la uși
când fețele mari vă
sunt mici
și numele fără
iar trupul confuz
nu-l dezleagă
nici râvna nici
rodnica voastră
nevoie
separarea apelor
suferința ta e aer spre pas
deficit de prezență
năluci în balans
strânge în palme lacrimile
celuilalt
și spală-ți ochii
să fii viu în moartea primită
cum suflul înnuntirii
pe cruce
cum apele joase
de apele nalte separi
când pășești
cineva știe
vina nu despletește
pielea asta-nnegrită
ce se tânguie ca
o femeie nebună
părul tău putrezit
de frică
nicicum
cineva știe
și respiră
când tu nu știi
un alai de nunți
succesive
ce să alungi și
pe cine să-nvii
în noaptea născută
din sânge
și te duci din jos
în mai jos
tot în rana de piatră
ce plânge
cu deget deschis
deschizi tot
nimic la plural
să îți ții dușmanii
departe
e parcă ai dormi
tu unul
în mai multe paturi
cine să-ți spele părțile
de tine
când partea ta
tu n-o împarți
cu nimeni
și când din golul dezghețat
nu curge
decât un gol de găuri
plin cu lume
și cum să urci în sus
când jos coboară
că dintr-un pat în altul
te mănâncă scara
să-ți ții tu tăul tău
aproape
e parcă nu ai fi
nici n-ai avea
mireasă
și dormi în paturi multe
cu dușmanii
tu cel ce-ai fost
cu cei ce vin
tot unul
Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Nicoleta Crăete
Citește aici: Femeia cu trupul de ceară, Auziților mei, Lumină pentru o străină
Copyright © 2023 Nicoleta Crăete
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.