DENISA CRĂCIUN - INCIPIT VITA NOVA

 

Denisa Crăciun - Incipit vita nova (Editura Timpul, Iași, 2018, prefața Cassian Maria Spiridon): Denisa Crăciun scrie o poezie marcată de o sintaxă proprie, care impune o altfel de lectură, în afara cadențelor banale, o sintaxă torsionată, una care-i augumentează lirismul și personalizează. (…) Cu un doctorat în literatură comparată, Denisa Crăciun, prin Zborul unei nopți de iarnă, își visează volumul de debut ca un zburător ce cu „Dangătul lui ți-ar topi smoala de pe brațe/ Și ele în poeme migratoare s-ar preface/ Ca să zboare din inimă în inimă/ Cu aripa lor preschimbată în filă/ De carte”. Incipit vita nova, o carte ce anunță o autentică voce lirică. (extrase din prefața volumului, În anticamera unde îngerul îți întinde oglinda, semnată de Cassian Maria Spiridon)

Îndemn la poezie

În mugurii strugurilor să năvălim
Ca și cum am fi încă vii
Cel ce culege lacrimi cu nume de patimi
Doarme prefăcut în colină
Cu gura de pietre plină

Să năvălim așadar ca umbrele în toiul zilei
În forfota vieții neclintite sunt ulcioarele
La apă nu le mai duc fecioarele
Să nu mai zăbovim de ochii noștri să le umplem
Cu mustul imaginilor șiroind din cuvinte

În triumful amiezei
Să renegăm luna stăpâna
Scrâșnetelor noastre pisică de câini cerești hăituită
Ea e o alta în timp ce doarme
Cu botul ei rotund pe labe
Gardieni ai poeziei
Să ne luăm zborul înapoi și-apoi
Să mergem să-i vedem
Pe tata pe mama pe bunici și câinele
Slobozit din lesa roasă de furnici

Două umbre în mâini
alergând în urma soarelui

un abis ne separă acum pe mine şi pe omul din stradă
un abis ce scuipă o umbră apoasă
ce ție îți lipsește în sepulcrul tău
de faraon cu o mână îndreptată
încă spre pământ

un abis da un abis e între mine și omul acela ce umbra își lăsase
în mijlocul străzii o hartă a unei insule îndepărtate părea
al unui tărâm vulcanic cu munți înalți și zimțați
ce ne separă acum pe mine și pe tine
umbră croită pe trup de creator

un sejur obligatoriu în paradis - spui tu
mai înainte de a renaște e musai să bei din izvorul
ce-i face invizibili doar pe aceia ce bucuroși se aruncă
în hăul fără de margini de luminos ce ne mai separă acum pe noi doi
doi regi păgâni ce aproape nu se mai zăresc din cauza sprâncenelor
prăvălite spre cerul de sub tălpi

ce separă oare aceste două umbre cu ramuri de palmieri verzi
în mâini alergând în urma soarelui prefăcut
în lupoaică cu țâțe prelungi ce ating
în cursa-i neostenită
sorii și lunile altor lumi

Corpul tău era un animal de casă

Corpul tău era un animal de casă
Cu blană moale mătăsoasă
Cu peri lucind de fericire
Când mâna mea te mângâia fără să știe
Că azi cicloapă rece și pustie pleoapă noiembrie
Îmi cade în fereastră
Lumină trandafirie și soare
În pridvorul privirii tale
Să mai fiu mi-e dor

O luntre lunecă prin pământ
Pe coama apelor o-ntorn printr-o ureche
De ac trec gânduri
Nori
În ceașca mea de ceai
Nu știu pe unde nu știu cum
La tine să ajung în vâltoarea tâmplelor
Și-n atrii îți rescriu hrisovul clipelor pământene
Șters în secolul trecut al serii de ieri
De potopul de lumină nevăzută de mine
Ești acum un animal necunoscut
În casa neființei renăscut

Mi-e dor mi-e tare dor să te alint
Dar nu mai ești
Decât șipot al veșniciei ciripit de păsări
Pe un ogor întins la infinit
Floarea-soarelui grâu maci
Ploaie neîmblânzită și armie de sori
Printre talazurile viselor
Mi te strecori

Incipit vita nova

incipit vita nova
pământul de dincolo de lună
crește și descrește constant
botezat de apele cumetrei

tu liber ești să pleci ori să rămâi
de cele patru orizonturi plus unu
prea strâmte-ți vor părea
lasă-ți ușor capul pe spate
și privește într-o ghindă prefăcut
pământul dincolo de lună
cum crește și descrește neîncetat
și pleoapa lasă-ți-o să fie auzită
când sleită și sticloasă clipește
decorticând veșnicia până la miez

liber să pleci ori să rămâi
nu izbândești a-ți reconstitui tâmplele
cu o disperată indiferență și fără de tine
incipit vita tua

Zborul unei nopți de iarnă

Deasupra-ți racla vieții s-a închis
Tainic cu o strângere ușoară
Numai soarele ar reuși să tragă
Clopotul încremenit de furia iernii

Dangătul lui ți-ar topi smoala de pe brațe
Și ele în poeme migratoare s-ar preface
Ca să zboare din inimă în inimă
Cu aripa lor preschimbată în filă
De carte

Citește aici poezii din volumele: Estera, La fleur de figuier, Între sistolă și epistolă, Dies irae

 

Copyright © 2022 Denisa Crăciun

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.